„Se va lua de la voi via aceasta” (Joi, Săptămâna a XXVIII-a după Rusalii)

de | dec. 30, 2021

Evanghelia zilei: Lc 20, 9 – 18

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit vie şi a dat-o cu învoială unor lucrători, apoi s-a dus departe pentru multă vreme. La timpul roadelor, a trimis pe un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei; lucrătorii însă, după ce l-au bătut, l-au trimis fără nimic. A mai trimis pe alt slujitor, dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic. A mai trimis şi pe al treia; ei însă, după ce l-au rănit şi pe acesta, l-au scos afară. Atunci a zis stăpânul viei: ce să fac? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate că, văzându-l pe el, se vor ruşina. Însă lucrătorii, când l-au văzut, au vor­bit între ei şi au zis: acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, pentru ca moşte­nirea să fie a noastră. Şi, scoţându-l afară din vie, l-au omorât. Deci ce le va face stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceştia, iar via o va da altora. Dar ei, când au auzit, au zis: ferească Dumnezeu! Iisus însă, privindu-i în faţă, le-a grăit lor: atunci ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? Oricine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va spulbera.

„Se va lua de la voi via aceasta”

După ce i-a vădit pe cărturari şi pe farisei că nu au crezut în botezul lui Ioan, deşi au ştiut că este de la Dumnezeu, Domnul Hristos le spune acestora o pildă, asemănând Împărăţia cerului unui om care a sădit vie, pe care a dat-o lucrătorilor, el plecând departe pentru multă vreme. La timpul culesului stăpânul viei a trimis la lucrători pe slugile sale ca să aducă din rodul viţei. Lucrătorii însă au făcut ce au vrut cu slugile acelea. La urmă stăpânul viei l-a trimis pe însuşi fiul său, zicând:

„Poate se vor ruşina de el.” (Mt 21, 37; Mc 12, 6; Lc 20, 13).

În loc să-l cinstească, l-au omorât, luându-i moştenirea:

„Acesta este moştenitorul; să-l omorâm ca moştenirea să fie a noastră.” (Mt 21, 38; Mc 12, 7; Lc 20, 14).

Dar faptul de a ne însuşi lucruri care nu sunt ale noastre nu aduce bine­cuvântare: ceea ce se fură într-o parte arde în cealaltă.[1] Aşa s-a întâmplat şi cu acei lucrători necinstiţi:

„Deci – a spus Domnul Hristos – ce va face acestor lucrători, stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.” (Mt 21, 40 – 41; Mc 12, 9; Lc 20, 15 – 16).

Cărturarii şi fariseii au înţeles că pentru ei a rostit Domnul Hristos pilda aceasta; au înţeles că via nu este altceva decât poporul ales şi atunci când au auzit că stăpânul viei va veni şi-i va pierde pe lucrători, iar via o va da altora, au rostit: „Să nu fie!”.[2] Prin urmare această pildă nu a mai avut nevoie de explicare, cum a fost cazul cu pilda semănă­to­rului sau a neghinei semănată în grâu.

Fiind cunoscători ai Scripturilor cărturarii au ştiut că poporul ales a fost com­parat în Cartea Psalmilor cu o vie, cum citim de pildă în Psalmul 79:

„Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui. Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri şi ai răsădit-o pe ea. Cale ai făcut înaintea ei şi ai răsădit rădăcinile ei şi s-a umplut pământul. Umbra ei şi mlădiţele ei au acoperit cedrii lui Dumnezeu. Întins-a viţele ei până la mare şi până la râu lăs­tarele ei. Dar pentru ce ai dărâmat gardul ei şi o culeg pe ea toţi cei ce trec pe cale? A stricat-o pe ea mistreţul din pădure şi porcul sălbatic a păscut-o pe ea. Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, şi o desă­vârşeşte pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi pe fiul omului pe care l-ai întărit ţie. Arsă a fost în foc şi smulsă, dar de cercetarea feţei Tale ei vor pieri. Să fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste fiul omului pe care l-ai întărit ţie. Şi nu ne vom depărta de Tine; ne vei da viaţă şi numele Tău vom chema. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui.” (Ps 79, 8 – 20).

Se face referire aici la ieşirea evreilor din pământul Egiptului când Dumnezeu l-a călăuzit pe Israel în drumul spre Canaan printr-un nor ziua şi printr-un stâlp de foc noaptea.[3]

După ce a adus această vie din Egipt, Dumnezeu a răsădit-o în Canaan, alungând de aici neamurile păgâne. În acest pământ via răsădită a prins rădăcini: viţele ei au ajuns până la mare, iar lăstarele ei până la râu, stabilind geografic teri­toriul acestui pământ: între Marea Mediterană şi râul Iordan. Totuşi Dumnezeu nu a păzit-o pe ea de „misteţul din pă­dure” şi de „porcul sălbatic” – animale socotite de evrei „necurate”, sim­boluri ale popoarelor păgâne. Dar de ce nu a păzit-o? Pentru că poporul ales s-a îndepărtat de calea lui Dumnezeu prin păcate pe care le-a săvârşit. Cu toate acestea, deşi a stricat gardul ei şi au cules-o pe ea toţi cei ce treceau pe cale, Dumnezeu nu a părăsit-o. El îşi revendică via chiar dacă lucrătorii viei nu sunt demni de ea. Via este a lui Dumnezeu, chiar dacă lucrătorii nu au ascultat glasul proorocilor şi nici chiar al Fiului lui Dumnezeu venit în lume s-o mântuiască. Dar pentru că aceşti lucrători  s-au arătat necredincioşi, Dumnezeu a luat via de la ei şi a dat-o altora.

Acesta a fost mesajul pe care Domnul Hristos l-a adresat cărtu­ra­rilor şi fari­seilor: „Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei”,[4] şi aşa s-a şi întâmplat odată cu răspândirea Evangheliei în toată lumea, la toate popoarele.

Dacă înainte de Hristos poporul Israel era numit „popor ales”, după Hristos această numire a fost dată creştinilor. Sfântul Apostol Petru în întâia sa epistolă sobornicească le spune creştinilor de pretutin­deni:

„Scris este în Scriptură: «Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ, şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina.». Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului, şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se potic­nesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi. Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lu­mi­na Sa cea minunată, voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi.” (1 Ptr 2, 6 – 10).

Aşadar suntem miluiţi pentru că suntem ai lui Hristos; suntem se­minţie aleasă şi popor dobândit de Dumnezeu.

[1] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, p. 124.

[2] Lc 20, 16.

[3] Ies 13, 21 – 22; Ezdra 9,12.

[4] Mt 21, 43.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Se va lua de la voi via aceasta” (Joi, Săptămâna a XXVIII-a după Rusalii)
„Se va lua de la voi via aceasta” (Joi, Săptămâna a XXVIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...