Evanghelia zilei: Mc 11, 27 – 33
În vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim; şi, când se plimba Iisus prin templu, au venit la Dânsul căpeteniile preoţilor, cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: am să vă întreb şi Eu pe voi o vorbă şi să-mi răspundeţi. Atunci vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan a fost din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei însă vorbeau între ei, zicând: dacă vom răspunde: din cer, va zice: pentru ce, dar, nu aţi crezut în el? Iar dacă vom răspunde: de la oameni – se temeau de popor, pentru că toţi aveau credinţa că Ioan a fost într-adevăr prooroc. Deci au răspuns lui Iisus: nu ştim. Atunci şi Iisus le-a zis: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
„Glasul celui ce strigă”
Învăţătorii de Lege, pizmuindu-L pe Iisus pentru că a scos din templu pe negustori, vin la El şi-L întreabă:
„Cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?” (Mt 21, 23; Mc 11, 28; Lc 20, 2).
L-au întrebat pentru că numai un preot putea să facă ordine în „Casa lui Dumnezeu”.[1] L-au întrebat şi pentru că urmăreau să-L prindă în cuvânt, căci dacă spunea Iisus că face acestea cu puterea lui Dumnezeu, aveau să îndepărteze de la El mulţimile, pentru că nu-L recunoşteau ca Dumnezeu, ci ieşit de la Dumnezeu, iar dacă spunea că face acestea cu de la Sine putere, să-L arate ca potrivnic al lui Dumnezeu. Iisus cunoscând însă gândurile lor, îi prinde în propria lor cursă, obligându-i să răspundă ei mai întâi în legătură cu botezul lui Ioan. Căci dacă ar fi răspuns că propovăduirea lui Ioan era din cer, aveau să fie vădiţi ca împotrivitori ai lui Dumnezeu, ca unii ce nu au crezut în el, iar dacă ar fi spus că este de la oameni, mânia poporului avea să vină asupra lor, căci Ioan era considerat prooroc. Prin urmare, fariseii au răspuns: „nu ştim”, cu toate că ştiau. Acestora nici Domnul nu le răspunde, zicând:
„Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.” (Mt 21, 27; Mc 11, 33; Lc 20, 8).
Fariseii ştiau despre Ioan Botezătorul, ştiau cine este. Ei înşişi s-au dus la Iordan şi l-au întrebat:
„Cine eşti tu?” (In 1, 19).
Şi el a mărturisit, şi n-a tăgăduit şi a zis:
„Nu sunt eu Hristosul.” (In 1, 20).
Şi l-au întrebat şi i-au zis:
„De ce botezi dacă nu tu eşti Hristosul?” (In 1, 25).
Ioan le-a răspuns, zicând:
„Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.” (In 1, 26 – 27).
A doua zi l-a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis:
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” (In 1, 29).
Le-a spus tuturor celor care erau cu el:
„Iată pe cine mărturisesc eu, iată înaintea Căruia am fost trimis să-i pregătesc calea”.
Înaintemergătorul îl arată cu degetul, spunând:
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” (In 1, 29).
Vedem parcă cum imaginea traduce efectiv, pentru ochi, cuvintele acelea, fixându-le în memorie. Cei care au auzit aceste cuvinte au crezut în ele. De la ei această mărturie s-a răspândit în popor şi toţi au început să creadă că Cel arătat şi mărturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta a făcut trimitere Mântuitorul atunci când i-a întrebat pe farisei de unde este botezul lui Ioan: din cer sau de la oameni? Aceştia au ocolit răspunsul, cu toate că ştiau că Ioan nu boteza cu de la sine putere.[2] Nu au recunoscut ceea ce ştiau, căci trebuiau să recunoască atunci şi pe Acela pe care Botezul lui Ioan L-a descoperit.
Dacă Naşterea Domnului s-a petrecut într-un loc retras, Botezul Domnului Îl descoperă lumii întregi pe Mântuitorul. Sfântul Ioan ca Înaintemergător al Domnului şi-a legat numele de Botez şi de aceea s-a numit „Botezătorul”. El mărturisea despre sine că este glasul celui ce strigă:
„În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui, precum a profeţit proorocul Isaia: «Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu.».” (Lc 3, 4 – 6).
În antichitate, atunci când o persoană importantă vizita o cetate, un înaintemergător îi anunţa vizita. Colinda străzile cetăţii şi le striga oamenilor:
„În pustie gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.”.
Palestina, fiind la marginea deşertului, este străbătută, în lunile octombrie şi noiembrie, de vânturi dinspre sud şi sud-vest, deci dinspre pustiul Arabiei şi Sinaiului. Aceste vânturi sunt foarte calde şi antrenează cu ele nori de praf şi nisip roşiatic extrem de fin. În aceste condiţii atmosfera se înceţoşează şi aerul devine greu de respirat. Pe case, pe drumuri, pe arbori se depune un strat fin de praf, iar drumurile dintre oraşe sunt acoperite de nisip.[3] Aşadar, misiunea unui înaintemergător era să-i anunţe pe oameni de vizita Stăpânului lor, ca aceştia să-i pregătească venirea: să cureţe drumurile de nisip, să iasă cu toţi în pustie, adică în afara cetăţii, şi să îndrepte căile pe care avea să vină stăpânul lor.
Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul prin excelenţă. După ce a trăit în pustie până în ziua arătării lui către Israel, a venit la Iordan, zicând:
„Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Eu sunt glasul celui ce strigă: «În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.».” (Mt 3, 2 – 3).
Putem descoperi aici o nuanţă lingvistică. Este ştiut că în antichitate soldaţii, înainte de a participa la un război, mergeau la Delphi să afle de la Oracolul de aici ce soartă vor avea. Şi le spunea Oracolul:
„Te vei duce, te vei întoarce, nu vei muri”;
sau:
„Te vei duce, te vei întoarce, nu, vei muri!”
Depinde unde se punea virgula. Aşa şi în textul profeţiei lui Isaia. Citim în Evanghelii:
„Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Gătiţi calea Domnului.».” (Mt 3, 3; Lc 3, 4).
Un înaintemergător însă nu striga în pustie. El intra în cetate şi îi atenţiona pe oameni. Deci, corect ar fi pentru înaintemergător:
„Eu sunt glasul celui ce strigă: «Gătiţi calea Domnului în pustiu.».”,
cum apare de altfel şi în textul profeţiei lui Isaia:
„Un glas strigă: «În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.».” (Is 40, 3).
Cu siguranţă sinopticii ştiau lucrul acesta. Nu este greşit textul evangheliei. Poate greşită este uneori înţelegerea celor ce citesc acest text. Sfântul Ioan Botezătorul a rămas la Iordan – în pustiu – şi de acolo striga:
„Gătiţi calea Domnului”.
El nu striga în pustiu, adică să nu-l audă nimeni, căci spune Evanghelistul Marcu că:
„Ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim.” (Mc 1, 5);
şi toţi îl ţineau ca un profet, căci le spunea tuturor ce au făcut şi ce trebuie să facă.
Atunci când Iisus a venit la Iordan să primească Botezul, Ioan l-a recunoscut, căci a spus:
„Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine” (Mt 3, 14),
dar, pentru a împlini toată dreptatea, L-a botezat. Îndată ce Iisus a ieşit din apă, cerurile s-au deschis şi s-a auzit un glas din cer zicând:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit.” (Mt 3, 17; Mc 1, 11; Lc 3, 22).
Unii, din cei prezenţi, care nu-l cunoşteau încă pe Iisus, au crezut că pentru Ioan s-a făcut acest glas. Dar, s-a coborât Duhul Sfânt în chip de porumbel şi a stat deasupra Mântuitorului şi L-a descoperit tuturor că El este Fiul lui Dumnezeu. Aşadar, fariseii dacă nu au vrut să cunoască Botezul lui Ioan, nu l-au recunoscut nici pe Iisus Hristos ca Mântuitor şi ca Fiu al lui Dumnezeu.
[1] Mc 2, 26; Lc 6, 4.
[2] Mt 21, 24 – 26; Mc 11, 29 – 33; Lc 20, 3 – 7.
[3] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică, p. 59.
