„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Joi, Săptămâna a XXXV-a după Rusalii)

de | feb. 24, 2022

Evanghelia zilei: Mc 15, 1 – 15

În vremea aceea căpeteniile preoţilor au ţinut sfat cu bătrânii, cu căr­tu­rarii şi cu toată adunarea şi, după ce L-au legat pe Iisus, L-au dus şi L-au dat lui Pilat. Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti împăratul iudeilor? Iar El, răs­punzând, i-a zis: tu zici. Iar căpe­teniile preoţilor, aduceau împotriva Lui multe învinuiri. Atunci Pilat L-a întrebat din nou, zicând: nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. Iar Iisus nu a mai răs­puns la nimic, încât Pilat a rămas mirat. Iar la sărbătoarea Paştilor el le elibera câte un vinovat pe care îl cereau ei. Şi era unul care se numea Baraba închis îm­preună cu tovarăşii lui, care, într-o răscoală, săvârşiseră un omor. Deci, venind sus, poporul a început să ceară să le facă cum obişnuia totdeauna. Atunci Pilat le-a răspuns, zicând: voiţi să vă liberez vouă pe împăratul iudeilor? Fiindcă ştia că din ură i-l dăduseră căpeteniile preoţilor. Dar căpeteniile preoţilor au îndemnat mulţimea, ca să le libere­ze mai bine pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând, din nou le-a zis: dar ce voiţi să fac cu Acesta, care ziceţi că este împăratul iudeilor? Iar ei iarăşi au strigat: răs­tigneşte-L! Pilat însă le-a zis: dar ce rău a făcut? Iar ei mai tare strigau: răstigneşte-L! Şi Pilat voind să facă pe placul poporului le-a liberat pe Baraba; iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat să fie răstignit.

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”

Sărbătoarea Paştilor aduna atâţia pelerini în Ierusalim, încât Ceta­tea Sfântă nu-i putea cuprinde pe toţi. Afluenţa poporului care venea la templul din Ierusalim pentru această zi de praznic îl aducea aici şi pe Ponţiu Pilat, procuratorul roman al Ţării Sfinte, a cărui reşedinţă oficială se afla la Cezareea Palestinei.

Iudeii erau cunoscuţi în Imperiul roman ca un popor de naţio­na­lişti fanatici. Acest lucru îl confirmă şi istoria. Nu o dată trupele ro­mane de ocupaţie, care aveau rol de siguranţă, de poliţie, au fost nevoite să in­ter­vină în forţă pentru a curma răzmeriţe şi răscoale populare. Apoi, pentru că la Sărbătoarea Paştilor se aduna atât de mult popor şi pentru că existau şi revolte populare, reprezentanţii puterii erau şi ei prezenţi.

În vremea Mântuitorului Iisus Hristos, Sinedriul era cea mai înaltă curte de justiţie a poporului evreu şi cea mai puternică autoritate a ţării. Acesta era alcătuit din 71 de membri. Marele preot, respectiv arhiereul în funcţie, era al 71-lea membru, îndeplinind şi funcţia de preşedinte. Dat fiind faptul că Sinedriul avea un caracter aristocratic, fiind alcătuit din reprezentanţi de frunte ai preoţimii şi din învăţătorii de lege, membrii săi nu erau aleşi de popor. Probabil membrii erau numiţi fie de autori­ta­tea politică, fie prin acordul celorlalţi membri care erau în funcţii. Numi­rea se făcea pe toată viaţa.

Aflăm din Noul Testament şi din scrierile istoricului Iosif Flaviu că din Sinedriu făceau parte trei categorii de oameni: arhiereii, cărturarii şi bătrânii. Arhierii erau membri de prim rang în Sinedriu. Sub acest nume se înţelegeau: arhiereul în funcţie, arhiereii care au fost în funcţie, cât şi alţi membri ai familiilor acestora. Veneau apoi, în rangul doi cărturaii care, în virtutea pregătirii lor, exercitau o mare influenţă în Sinedriu. În sfârşit, în al treilea rang se numărau bătrânii, atât preoţi, cât şi laici.

Sinedriul îşi exercita autoritatea asupra tuturor comunităţilor iu­daice din lume. Intrau în competenţa Sinedriului problemele de ordin spiri­tual şi religios şi în general toate acele probleme care priveau iuda­is­mul. El judeca, spre exemplu, cauza unui profet mincinos, abateri să­vâr­şite de marele preot, intenţia de a se întreprinde un război ofensiv, hotă­rârea dărilor şi impozitelor. Sinedriul îşi avea propriii săi oa­meni înar­maţi prin care executa pedepsele date. Sentinţa de condam­nare la moarte nu putea fi aplicată fără aprobarea procuratorului roman.[1] Aşa a fost şi în cazul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sinedriul L-a condam­nat la moarte, dar nu a putut duce la îndeplinire sentinţa, fără acordul procura­to­rului roman. De aceea, după ce arhiereii, împre­ună cu bătrânii şi căr­tu­rarii, L-au judecat pe Iisus, L-au legat şi L-au adus la Pilat.

Principalul cap de acuzare împotriva Domnului Hristos a fost blas­femia, vină pentru care Sinedriul hotărăşte, potrivit Legii Vechiului Tes­tament, pedeapsa cu moartea. Arhiereii, ducându-L pe Hristos la Ponţiu Pilat, îi spun:

„Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.” (In 19, 7).

Dar pentru autorităţile romane blasfemia nu constituia o vină care se pedepsea cu moartea. Prin urmare, în faţa lui Pilat, era normal să I se aducă o vină de natură politică, de aceea Sinedriul Îl acuză pe Hristos că pretinde a fi „regele iudeilor”.

Pilat auzind aceasta L-a întrebat pe Domnul Hristos: „Tu eşti regele iudeilor?”,[2] iar răspunsul Mântuitorului a fost: „Tu zici”,[3] adică, cu alte cuvinte: „Este adevărat”.

Sfântul Evanghelist Marcu nu ne oferă amănunte în legătură cu procesul Mântuitorului, cu judecata pe care a făcut-o Ponţiu Pilat. În Evanghelia după Ioan ne este prezentat însă un dialog între Mântuitorul Iisus Hristos şi procuratorul Ponţiu Pilat. La întrebarea lui Pilat dacă este împărat, Mântuitorul răspunde:

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.” (In 18, 36).

Pilat este nelămurit, şi îl mai întreabă o dată pe Hristos:

„Aşadar eşti Tu împărat?” (In 18, 37).

Şi i-a răspuns lui Iisus:

„Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din ade­văr ascultă glasul Meu.” (In 18, 37).

Pilat dorea să respecte procedura romană de judecată: acuzaţia, mar­torii şi apărarea. Iisus nu-l ofensase pe împăratul roman, nu tulbu­rase ordinea publică, deci nu exista motiv de condamnare. În aceste con­diţii Pilat caută să-L elibereze pe Iisus. Iudeii însă insistă să-L acuze că Se face pe Sine rege şi deci Se opune Cezarului. Mai mult decât atât, îl acuză chiar şi pe Pilat zicându-i:

„Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.” (In 19, 12).

Ca să nu satisfacă uşor cererea autorităţilor iudaice, Pilat caută să-şi exercite autoritatea până la capăt. Convins că Iisus n-a făcut nimic vrednic de moarte, vrea să-L elibereze cu condiţia ca mulţimile adunate să ceară lucrul acesta. De aceea recurge la amnistia de Paşti, care se prac­­tica acolo: procuratorul elibera un prizonier desemnat de popor.

Era atunci închis, împreună cu nişte răzvrătiţi, un tâlhar pe nume Baraba, care în răscoală săvârşiseră ucidere. Acest tâlhar era zelot, adică făcea parte din tabăra celor care luptau împotriva stăpânirii romane.

O parte din mulţimea prezentă la judecata pe care a făcut-o Pilat Domnului Hristos era formată din zeloţi. Aceştia cereau eliberarea lui Baraba. Pe de altă parte, fariseii şi cărturarii întărâtau mulţimile împo­triva lui Iisus. Pilat face judecată dreaptă, spunând despre Iisus: „Nu gă­sesc în El nici o vină”,[4] dar cedează în faţa mulţimii şi face, în cele din urmă, o judecată nedreaptă: eliberează un păcătos şi osândeşte un drept, adică îl eliberează pe Baraba, iar pe Hristos îl predă să fie răstignit.

[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, pp. 188 – 189.

[2] Mt 27, 11; Mc 15, 2; Lc 23, 3; In 18, 33.

[3] Mt 27, 11; Mc 15, 2; Lc 23, 3; In 18, 37.

[4] Lc 23, 4, 14, 22; In 18, 38; 19, 4, 6.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Joi, Săptămâna a XXXV-a după Rusalii)
„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Joi, Săptămâna a XXXV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Problema autocefaliilor în perioada modernă: situația bisericească din Ucraina

Pentarhia în Evul Mediu

În continuarea discuțiilor din săptămânile trecute, de data aceasta vă invităm să acultați un nou dialog cu dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, doctor în istorie...