Lansarea audiobook-ului „Fiule m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…!” de arhim. Dumitru Cobzaru

de | oct. 27, 2019 | Actualitatea religioasă

Cartea, în varianta audiobook, „Fiule m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…!”, semnată de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, a fost lansată sâmbătă și duminică, 26-27 octombrie 2019, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și a Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotirorul Bucureștilor, ocrotitorii spirituali ai autorului.

Lansarea audiobook-ului „Fiule m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…!” de arhim. Dumitru CobzaruAșa cum și-a obișnuit deja cititorii, arhimandritul Dumitru Cobzaru oferă cuvinte de folos pentru suflet, rostite liber în faţa credincioşilor, fie în Catedrala Mitropolitană, fie la Mănăstirea Nicula, sau în alte biserici şi mănăstiri, de-a lungul celor douăzeci şi șapte de ani de slujire pastoral-misionară. Astfel, pentru a veni în sprijinul omului contemporan, sufocat de griji, și pentru a fi parcursă mai usor, într-o lume aglomerată, în care se citește mai puțin, autorul oferă varianta audio a cărții sale „Fiule m’am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…!”.

Cartea, în format audio, a fost lansată la finalul Sfintei Liturghii, sâmbătă, 26 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, fiind prezentată de protosinghelul Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei; iar duminică, 27 octombrie, a fost prezentată credincioșilor din Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” din cartierul clujean Gheorgheni. Preotul Iustin Tira, slujitor al bisericii și vicarul Arhiepiscopiei Clujului, a vorbit despre subiectul și conținutul duhovnicesc al volumului.

La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși, oameni de cultură și litere, invitați și fii duhovnicești ai părintelui.

Audiobook-ul a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, prin intermediul postului de Radio Renașterea și al Editurii Renașterea din cadrul eparhiei Clujului, în lectura lui Emil Metea, realizator de emisiuni la postul de Radio Renașterea.

Plasată sub sintagma ,,Fiule, m’am vrut să-ţi fiu candelă de ceas târziu”, care este un vers din poezia ,,Orele mamei” a Mitropolitului Bartolomeu, lucrarea lasă să se întrevadă uneori elemente ale duhului regretatului ierarh cărturar, care i-a fost, într-un fel, mentor autorului.

În cuvântul înainte, autorul, părintele exarh Dumitru, arată că volumul se doreşte a fi „un fel de testament duhovnicesc” al său, îi mulţumeşte ucenicului Viorel Moraviţ pentru îndemnul la publicare şi susţinere şi arată caracterul pragmatic al conţinutului cărţii.

Cartea a fost lansată pentru prima dată în anul 2014, la Editura Renașterea, fiind prefațată de criticul literar şi eseistul Dan C. Mihăilescu. În prezent, volumul se poate găsi în format bilingv, atât în varianta Română-Spaniolă – lansată în anul 2017 la Madrid (Spania), cât și în varianta Română-Franceză, lansată în anul 2018 la Cluj-Napoca și în luna mai a anului 2019 la Paris (Franța).

Mai multe detalii despre lansarea audiobook-ului AICI și AICI

Ultimele articole

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Apostol Toma și pe Sfânta Muceniță Erotiida. Sfântul Apostol Toma s-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în...

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...