Liturghie arhierească și binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Telcișor

de | mai 15, 2022

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Telcișor, județul Bistrița-Năsăud. Conform tradiției locului, ierarhul a fost întâmpinat de călăreți, Fanfara din Telciu și numeroși credincioși, fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Cu acest prilej, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Telcișor-Buscatu, protosinghelul Porfirie Țanc, inspectorul școlar pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, pr. prof. Adrian Cherhaț, preotul paroh Vasile Ovidiu Tofan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că biserica ne cheamă întotdeauna să facem binele și să fim alături de semeni.

 

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Lucian Trifan, acesta urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Iuriu de Câmpie, Protopopiatul Cluj I.

La chinonic, grupul de copii „Allegretto” din Telciu, dirijat de prof. Cristina Vlașin, a interpretat câteva pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Vasile Ovidiu Tofan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană brodată cu Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a acordat preotului paroh Vasile Ovidiu Tofan Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului comunei Telciu, Sever Mureșan, i-a oferit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, distincții și diplome de aleasă cinstire le-a oferit tuturor binefăcătorilor și celor care au ajutat la renovarea casei parohiale.

După Sfânta Liturghie, ierarhul, clericii și credincioșii prezenți au plecat în procesiune spre casa parohială, unde PS Părinte Benedict a oficiat slujba sfeștaniei, binecuvântând lucrările de reabilitare efectuate în ultima perioadă, casa fiind cuprinsă de un incendiu în luna martie 2021.

 

Scurt istoric

Biserica,,Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Telcișor a fost construită între anii 1982-1993 şi este împodobită, la interior, cu pictură în tehnica frescă, fiind realizată de pictorul bisericesc Mihai Gabor, din Piatra Neamţ.

A fost ridicată pe locul casei parohiale vechi, întrucât la acea vreme nu s-a putut obţine autorizaţie pentru edificarea unei biserici propriu-zise. Astfel, lăcașul de cult a fost zidit împrejurul pereţilor exteriori ai casei, după care casa a fost demolată. Funcţionând la început sub forma unei case mărite, bisericii i s-a adăugat ulterior un turn clopotniţă.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...