„Luna credincioşilor” la parohia clujeană „Naşterea Domnului”

de | ian. 12, 2016

La Parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, în luna ianuarie a fiecărui an se derulează Proiectul ”Luna credincioșilor”. În cadrul acestui proiect, în fiecare duminică, începând din 10 ianuarie, sunt sărbătoriți credincioșii din parohie care au avut evenimente deosebite în viața lor în anul 2015. Vor fi sărbătorţi membrii familiilor vârstnice şi ai celor recent formate, credincioșii care au avut succese deosebite la competiții şi va fi desemnat „Cel mai fidel cititor” al bibliotecii parohiei.DSCN7816

Mai întâi, în cadru festiv, după priceasnă, s-a sărbătorit pensionarea la limită de vârstă a părintelui Valentin Bochiș, care în ultimii cinci ani a slujit cu devotament sfânta biserică. A fost felicitat, cu acest prilej, de către părintele vicar Iustin Tira care a citit diploma de aleasă
recunoștință acordată de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului. Protopopul de Cluj II, Gheorghe Braica, prezent la această festivitate, i-a adresat părintelui Valentin Bochiş urările cuvenite cu acest prilej. Din partea credin­cioșilor parohiei a primit o icoană cu Sfântul Valentin, o diplomă și un buchet de flori care reprezintă recunoștința pentru rodnica slujire.

DSCN7856După Sfânta Liturghie a avut loc, în cadrul Proiectului „Luna credincioşilor”, sărbătorirea familiilor care au împlinit anul trecut 50 de ani de căsătorie. Aceste familii au fost felicitate din fața Sfântului Altar de către preoții parohiei, au primit flori, iar la final toți credincioșii prezenți la biserică le-au cântat ”La mulți ani!”, împreună dând slavă lui Dumnezeu pentru anii frumoși care au fost.
De asemenea, în acest cadru festiv a fost sărbătorit și Gavril Cătinaș la împlinirea vârstei de 95 de ani. Sărbătorirea credin­cioșilor care au împlinit 90 de ani și care au depășit această vârstă face parte dintr-un proiect intitulat ”Flori pentru părinții, bunicii și străbunicii noștri”, prin care nonagenarii sunt felicitați DSCN7853în biserică sau sunt vizitați de către preot, însoțit de credincioase din Comitetul Parohial, pentru o rugăciune și un mic dar.

Proiectul „Luna credin­cioșilor” cuprinde în continuare următoarele evenimente: în data de 17 ianuarie are loc sărbătorirea familiilor care s-au cununat în anul 2015 în Biserica „Naşterea Domnului”; pe 24 ianuarie va avea loc sărbătorirea credin­cioșilor de toate vârstele care au avut succese deosebite la com­petiții județene, naționale și internaționale în toate domeniile: literatură, muzică, sport, știință; pe 31 ianuarie va avea loc desemnarea „Celui mai fidel cititor” al bibliotecii parohiei- biblioteca are un fond de publicaţii în jur de 10.000 de volume, după cum a transmis pentru Radio Renașterea, reprezentantul parohiei Marilena Asănică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...