Luna ianuarie, luna credincioșilor”, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | ian. 7, 2018

În parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, luna ianuarie este dedicată credincioșilor care au avut în 2017 evenimente deosebite și realizări în viața lor și poartă numele de „Luna ianuarie, luna credincioșilor”.

Duminică, 7 ianuarie 2018, au fost chemate pentru a fi sărbătorite în fața Sfântului Altar, familiile ca au împlinit anul trecut 25, respectiv 50 de ani de căsătorie. Astfel, au fost  felicitate 14 familii de către preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, iar toți credincioșii din biserică le-au cântat „La mulți ani!”, fiind un exemplu demn de urmat pentru generațiile tinere. De asemenea le-au fost înmânate diplome, icoane și flori.

Tot duminică au fost răsplătiți, pentru întreaga activitate dăruită bisericii în decursul celor 4 ani de la ultimele alegeri parohiale, membrii Consiliului și Comitetului Parohial.

Duminica viitoare vor fi evidențiați credincioșii de toate vârstele care, în anul 2017 au avut succese deosebite la concursuri județene, naționale și internaționale, în toate domeniile de activitate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...