Maestrul Cristian Mandeal la Radio Renașterea

de | nov. 24, 2023

Maestrul Cristian Mandeal:

„Muzica pentru mine este alimentul și, într-un fel, și rațiunea propriei mele existențe; nu știu ce m-aș face dacă, la un moment dat, nu aș mai putea face muzică! Probabil că, în momentul acela, ar interveni o lovitură de bătrânețe și m-aș stinge foarte repede!”

Înscris în galeria celor mai mari și prestigioși dirijori români contemporani, Cristian Mandeal reprezintă un reper și un model de dăruire, pasiune și profesionalism la cele mai înalte și strălucite standarde, în arta muzicală cultă. Personalitatea sa complexă, puternică dar și sensibilă, în egală măsură, a influențat decisiv stilul interpretativ a numeroase orchestre, pe cele mai importante scene, atât din țară, cât și din străinătate. Cu o carieră de peste 40 de ani și cu un repertoriu extrem de bogat, de la muzica simfonică, la cea de operă, activitatea sa include un număr impresionant de concerte și colaborări cu soliști de renume din întreaga lume, peste 60 de prime audiții absolute, creații ale marilor compozitori români și străini.

Cristian Mandeal s-a născut la 18 aprilie 1946, în localitatea Rupea, județul Brașov. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, unde i-a avut ca profesori pe Constantin Bugeanu (pian și arta dirijorală)  și Ștefan Niculescu (compoziție).  Parcursul său profesional s-a legat nemijlocit de cei mai mari dirijori ai lumii, Herbert von Karajan și Sergiu Celibidache care i-au fost mentori, la Berlin și la Munchen.

Între anii 1974-1977 Cristian Mandeal a fost corepetitor la Opera Română din Bucureşti, ulterior a devenit dirijor al Filarmonicii din Târgu Mureş, între anii 1977-1980, a Filarmonicii din Cluj,  între anii 1980-1987, precum şi a celei Bucureşti, în perioada 1987-2009. Edițiile din 2001 și din 2003 ale Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu” l-au avut pe maestrul Ciprian Mandeal ca director artistic.

În calitatea sa de dirijor principal și director general al Filarmonicii „George Enescu” din București, imediat după Revoluția din 1989, între anii 1991-2001, a dus prestigiul acestei instituții la cele mai înalte cote, redându-i strălucirea și importanța de odinioară. Promotor și susținător al muzicii lui George Enescu pe toate meridianele lumii, Cristian Mandeal a realizat, împreună cu Orchestra Filarmonicii din București, integrala lucrărilor simfonice ale lui George Enescu, pe CD. De asemenea, a realizat și integrala Johannes Brahms, cu aceeași orchestră, iar cu Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” a realizat, tot pe CD, integrala Anton Bruckner.

În anul 2002 pe scena Festivalului de la Edinburgh, Cristian Mandeal a prezentat, în primă audiție britanică, opera Oedipe de George Enescu. În 2005, în Italia, la Teatro Lirico din Calgari, opera enesciană a fost prezentată în primă audiție italiană.

Pe parcursul carierei sale prodigioase, a primit numeroase premii și distincții naționale și internaționale, iar din anul 2008 se implică, trup și suflet, în activitatea Orchestrei Române de Tineret, pe care o coordonează încă de la înființare. Aceasta reuneşte cei mai buni tineri muzicieni din România, tineri care ating performanțe artistice deosebite și sunt remarcați pe marile scene ale lumii.

În stagiunea 2023-2024, maestrul Cristian Mandeal a revenit la pupitrul Orchestrei simfonice al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, oferind publicului clujean experiențe artistice excepționale, fiecare concert devenind un eveniment muzical memorabil.

Prezent în studioul Radio Renașterea, maestrul Cristian Mandeal a vorbit, într-un amplu interviu realizat de Simona Vlasa, despre muzică și bucuria de a o împărtăși publicului, cu dăruire, pasiune și dragoste, despre tinerii artiști pe care i-a format de-a lungul anilor în Orchestra Română de Tineret și despre legăturile sale strânse cu orașul Cluj-Napoca pe care îl consideră, pe drept cuvânt, acasă.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maestrul Cristian Mandeal la Radio Renașterea
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bursele Academiei Române 2024-2025 | interviu cu acad. Ioan Bolovan

Bursele Academiei Române 2024-2025 | interviu cu acad. Ioan Bolovan

Este în plină desfășurare apelul lansat de Academia Română de acordare a burselor pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate. Inițiativa face parte din proiectul „Academia Română în dialog cu tinerii“ și vizează susținerea...

„O poveste de teatru Față/Verso”| actrița Narcisa Pintea

„O poveste de teatru Față/Verso”| actrița Narcisa Pintea

La Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca se va desfășura miercuri, 3 aprilie cu începere de la ora 19:00 „O poveste de teatru Față/Verso".  Este vorba despre o producție a Asociației Culturale Top Art N&A Cluj-Napoca, un eveniment aflat la prima ediție...