„Mai avem nevoie de bătrâni? Bătrânețe și înțelepciune, psalmodie și armonie”, tema Simpozionului internaţional de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | nov. 6, 2023

În perioada 6-7 noiembrie 2023, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „Mai avem nevoie de bătrâni? Bătrânețe și înțelepciune, psalmodie și armonie”. Timp de două zile, ierarhi, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate dezbat diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica anului 2023, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”. Ediția din acest an se desfășoară în format hibrid, atât în format fizic, cât și online.

Evenimentul a debutat luni, 6 noiembrie, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, unde, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, și a altor participanți și invitați de seamă.

Apoi, de la ora 10:30, în aula facultății, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului, în prezența și cu participarea atât online, cât și fizică a trei ierarhi, a numeroși profesori, teologi și oameni de cultură din țară și din străinătate, a studenților și a cadrelor didactice din cadrul facultății teologice clujene.

Cu acest prilej, în calitate de gazdă, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ teologic, a adresat participanților un cuvânt de bun venit și a prezentat tema generală a întâlnirii științifice: „Mai avem nevoie de bătrâni? Bătrânețe și înțelepciune, psalmodie și armonie”.

În partea inaugurală, Înaltpreasfințitul Părinte Prof. Univ. Dr. Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a rostit un cuvânt de binecuvântare și a susținut o prelegere intitulată „Dacă tinerii ar ști și dacă bătrânii ar putea”, în cadrul căreia l-a evocat pe părintele Arsenie Papacioc, care i-a fost duhovnic.

Sfântul Sinod a dedicat acest an pastorației persoanelor vârstnice. Timotei, ucenic fidel al Sfântului Apostol Pavel, ne îndeamnă ca „pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte” (I Timotei 5,1), iar Isus Sirah ne învață „să nu necinstești pe om la bătrânețile lui, că poate și noi vom îmbătrâni” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 8,6). Și tot el ne spune: „Nu disprețuiți vorbele celor bătrâni, că și ei au învățat de la părinții lor. Că de la ei vei învăța înțelepciunea și îndemânarea de a da răspuns bun la nevoie” (8, 9).

Unul dintre părinții noștri duhovnicești de profunzime a fost părintele Arsenie Papacioc. Din darul lui Dumnezeu, l-am cunoscut din anul 1973, și mi-a rămas duhovnic până ce a trecut la Domnul. Acum, locul lui l-a luat părintele Rafail Noica. Cum l-am cunoscut pe primul? Pe atunci eram inginer și lucram la Alba-Iulia. În duminica Sfântului Grigorie Palama, fratele Petrică Jinaru m-a invitat să-i facem o vizită părintelui Arsenie Papacioc, care atunci era duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn și tare m-am folosit.  Mi-am plecat capul sub epitrahilul părintelui și i-am simțit puterea duhovnicească și experiența în lucrarea cu sufletele.

Multe amintiri timpul mi le-a șters din minte. Din pelerinajul respectiv însă mi-au rămas două: atmosfera duhovnicească de la Sfânta Liturghie și o maximă repetată de părintele Arsenie: „Dacă tinerii ar ști și dacă bătrânii ar putea”. (…) Interpretarea duhovnicească a maximei dânsului este aceasta: tinerii care au puterea de a face multe lucruri bune să învețe de la bătrânii venerabili care au experiență. Iar în altă parte zice: „dacă tinerii se încadrează într-o tinerețe cu răspundere, este o tinerețe câștigată, sunt pe drumul care, fără discuție, îi va îmbogăți”, a spus Mitropolitul Clujului.

Preasfințitul Părinte Dr. Petroniu, Episcopul Sălajului, a vorbit pe tema „Sfinții melozi Ioan Damaschin și Ioan Cucuzel”.

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Conform Dicționarului Ortografic al limbii elene „imnograful este un compozitor de imnuri”. În dicționarul alcătuit de Χρήστος Γιοβάνης (Hristos Iovanis) acesta a scris că „imnograful este cel care compune imnuri bisericești și tropare. Numeroși imnografi au trăit în secolul al V-lea și după aceea, când credința creștină s-a răspândit în întreg Imperiul Bizantin și a fost organizat cultul Bisericii” . (…) „Melodul este un poet liric și compozitor de muzică bisericească. Spre deosebire de imnograf care alcătuiește doar textul, melodul compune și muzica” .

În istoria ei Biserica a avut numeroși imnografi și melozi, dintre care îi voi menționa pe Sfinții Ignatie Teoforul, Iustin Martirul și Filosoful, Niceta de Remesiana, Clement Alexandrinul, Efrem Sirul, Teodor Studitul, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Ambrozie al Mediolanului, Andrei Criteanul, Grigorie Dialogul, Chiril al Alexandriei, Roman Melodul, Cosma de Maiuma, Ioan Damaschin, Ioan Cucuzel. Dintre imnografii români îi voi aminti pe cei mai importanți: ieromonahul Macarie, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ştefanache Popescu, Dimitrie Cunțan, Gavriil Musicescu, Ciprian Porumbescu, Timotei Popovici și Ion Popescu Pasărea, a subliniat PS Părinte Petroniu.

Preasfințitul Părinte Conf. Univ. Dr. Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a conferențiat pe tema „Muzica bisericească în tradiția siriacă. Considerații generale”.

În ce privește tradiția siriacă, arătăm faptul că limba folosită în cult, dar și în viața cotidiană, este un dialect aramaic, cunoscut drept „limba vorbită de Domnul”. Însoțind rugăciunea liturgică, tradiția liturgică a căpătat diferite forme, legată de geografii specifice, de contexte culturale și politice, dar și de influențe, mai ales grecești și persane. Ca „metodologie teologică” suprapusă peste imnografie evocăm utilizarea formulelor simbolice și poetice în jurul lui Hristos, „Domn al simbolurilor”, și a imaginilor, la îndemâna experienței obișnuite, invitându-l pe credincios într-o călătorie spirituală pe calea unirii mistice în camera de nuntă.

În acest cadru, numele cel mai reprezentativ este Sfântul Efrem Sirul, probabil cel mai mare poet creștin și imnograf al tuturor timpurilor, sursă de inspirație pentru nume mari, în istoria de mai târziu. Acesta poate fi considerat „strămoș al lui Roman Melodul” și al kontakion-ului bizantin, dar și al Sfântului Ioan Damaschin, ambii sirieci, elenizați cultural. Multe dintre poemele Sfântului Efrem au fost traduse în limba greacă în secolul al patrulea de Flavian al Antiohiei și Diodor de Tars, în felul acesta contribuind esențial la dezvoltarea imnografiei bizantine, a spus Episcopul-vicar Benedict.

De asemenea, alocuțiuni au rostit: dr. Giovanni Tosatto, organist titular al Bisericii „San Daniele” din Padova (Italia), fondator și președinte al Asociației cultural-artistice „San Daniele” din  Padova-Mandova, care a susținut un referat pe tema „I suoni sacri” (Armonii sacre); pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care a apreciat tema simpozionului și importanța acesteia, precum și alți participanți.

Lucrările Simpozionului internațional au continuat de la ora 14:00, atât la sediul facultății, cât și în mediul online, pe platforma „Zoom meetings”, unde participanții s-au împărțit pe patru secțiuni: secțiunea de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră. De asemenea, o secțiune specială a fost dedicată și studenților doctoranzi. Sesiunile științifice vor continua și marți, 7 noiembrie, și vor putea fi urmărite conform programului.

Manifestarea științifică se va încheia marți seara, la ora 18:15, când pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, va comunica concluziile generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând a fi publicate într-un volum special. Seara se va încheia cu un concert de muzică bisericească susținut de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, dirijat de Doina Costin.

Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă este organizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2023-2024. Acesta se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul proclamării de către Biserica Ortodoxă Română a anului 2023 ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

 

Expoziție de Artă Sacră

În cadrul simpozionului, pe holul de la etajul 2 al facultății, la Galeria „Imago”, a fost vernisată expoziția personală de pictură „Armonii” a prof. univ. dr. Marcel Muntean, cadru universitar la secția Artă Sacră din cadrul instituției de învățământ teologic clujean. Expoziția este deschisă în perioada  noiembrie – decembrie 2023.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...