„Despre aceasta te-om asculta şi altădată” (Marţi, Săptămâna a IV-a după Rusalii)

de | iul. 13, 2021

Evanghelia zilei: Mt 11, 16 – 20

Zis-a Domnul: cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea co­piilor care şed în mijlocul târgului şi strigă către alţi copii, zicând: v-am cân­tat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând şi ei zic: are diavol. Dar a venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi ei zic: iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a îndreptăţit de către fiii săi. Atunci a început Iisus să mustre oraşele în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit.

„Despre aceasta te-om asculta şi altădată”

Vorbind despre misiunea, despre slujirea celor ce propovăduiesc cu­vântul lui Dum­ne­zeu, Domnul Hristos arată că nu este suficient să auzi cuvântul Dom­nu­lui ca să te mântuieşti, ci trebuie să faci ceea ce auzi. Nu cei ce propo­vă­duiesc sunt vinovaţi de necredinţa celor ce ascultă. Domnul Hristos şi cei care sunt trimişi în numele Lui sunt comparaţi cu un se­mă­nător care seamănă sămânţa – şi ne spun sinopticii Matei, Marcu şi Luca – că abia a patra parte din sămânţă ajunge să dea rod. Lipsa de rod nu este din vina se­mănătorului sau a seminţei, ci din cauza pământului care primeşte aceas­tă sămânţă.

Citim în Faptele Apostolilor că Sfântul Apostol Pavel în a doua că­lă­torie misionară a ajuns la Atena. Aici văzând că cetatea este plină de idoli, a început să le vorbească atenienilor despre Dumnezeul cel adevă­rat. Şi îi învăţa în piaţă, în fiecare zi, pe cei ce îl ascultau. Piaţa, în limba greacă agora, era locul de întâlnire a oamenilor preocupaţi de filosofie. Din aceste pieţe se recrutau semănătorii de cuvinte care mai apoi erau duşi în Areopag, locul unde filosofii şi retorii îşi pre­zentau discursurile. Aşa s-a întâmplat şi cu Sfântul Apostol Pavel. Auzindu-l că vorbeşte des­pre Dumnezeu, filosofii stoci şi epicurei se întrebau:

„Ce voieşte, oare, să ne spună acest semănător de cuvinte?” (Fapte 17, 18)

Şi ziceau unii:

„Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea.” (Fapte 17, 18).

Aşadar, luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând:

„Putem să cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de tine? Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să ştim ce vor să fie acestea.” (Fapte 17, 19 – 20).

Şi Apostolul Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis:

„Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi. Căci străbă­tând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: «Dumnezeului necunoscut». Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă.” (Fapte 17, 22 – 23).

Atenienii erau politeişti; credeau în mai mulţi zei, dar pentru că nu erau convinşi că îi cunosc pe toţi, au zidit un altar pe care l-au numit: „Zeului necu­noscut”. Sfântul Apostol Pavel, ca un predicator desăvârşit, s-a folosit de acest pretext pentru a le capta atenţia. Şi a început să le vor­bească despre Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, zicând:

„Acesta – adică Dumnezeul necunoscut – fiind Domnul cerului şi al pă­mân­tului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi sufla­re şi toate. Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să lo­cuiască pe toată faţa pământului, aşezându-le vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: Că neam al Lui suntem şi noi. Aşadar, fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului, sau argintului sau pie­trei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului. Dar Dumnezeu, tre­când cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pre­tu­tindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul – şi aici făcea referire la Domnul nos­tru Iisus Hristos – pe care, spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu L-a rân­du­it, dă­ru­ind tuturor încredinţare prin Învierea Lui din morţi.” (Fapte 17, 24 – 31).

Atenienii l-au ascultat până la un punct, căci auzind că le vorbeşte despre învierea morţilor, unii îl luau în râs, iar alţii îi ziceau: „Despre asta te-om asculta şi altădată”.[1] Grecii erau deformaţi de filosofia pla­to­nică. Ei credeau în nemu­rirea sufletului, dar nu credeau într-o exis­tenţă personală după moarte. Trupul pentru ei era o închisoare, din care su­fle­tul trebuia să se elibereze. Filosofia antică nu găsea nici un loc pentru trup în viaţa de dincolo, de aceea nu admitea învăţătura despre învierea trupurilor. Celor care propovăduiau învierea morţilor le spunea: „Despre aceasta altădată”.

La acelaşi refuz se referă şi cuvintele Domnului Hristos:

„V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tân­guit.” (Mt 11, 17; Lc 7, 32).

Aici Domnul Hristos s-a referit la vieţuirea Sa şi la vieţuirea lui Ioan Boteză­­torul, spunând:

„Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând şi spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.” (Mt 11, 18 – 19; Lc 7, 33 – 34).

Cu alte cuvinte Ioan Boteătorul a postit, iar Mântuitorul Hristos nu a postit (desigur, cuvântul Domnului Hristos face referire la activitatea Sa publică, iar nu la pregătirea acesteia, când a postit 40 de zile în pustia Carantaniei).

Postul are un simbolism special. Omul care nu mai mănâncă e ca şi cum s-ar rupe de viaţa de dinainte. Profeţii posteau înainte de a-şi începe misiunea. În unele ţări, miresele posteau înainte de nuntă, pentru că tre­ceau în altă casă, în altă familie. În primii ani ai creştinismului, se pre­scria postul înainte de botez.

Pe această linie se înscrie postul Sfântului Ioan Botezătorul. În per­soana sa, poporul evreu trece de la Vechiul la Noul Testament. Fariseii, care respectau ve­chile prescripţii, nu voiau să înţeleagă acest simbol şi tocmai pentru că era o măr­turie tare, fariseii o interpretau negativ.

Iisus avea un motiv valabil pentru a alege o viaţă normală. În El, Dum­nezeu a devenit om şi tot umanul a devenit divin. Aşadar, nu e ridi­cat la Dumnezeu numai ceea ce e extraordinar, ci toată viaţa umană, în toate manifestările sale.[2]

Citim în Evanghelia după Matei că:

„Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă şi cingătoare de piele îm­prejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.” (Mt 3, 4).

Aşa socotea el să vestească pocăinţa şi apropierea Împărăţiei ceru­rilor. Domnul Hristos însă a venit în maximă apropiere faţă de cei păcă­toşi, alegând să stea la masă cu vameşii şi cu păcătoşii. Dacă Ioan era cău­tat de păcătoşi, Domnul Hristos îi căuta. De fapt le-a şi spus căr­tu­ra­rilor şi fariseilor că:

„Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” (Mt 9, 12; Mc 2, 17).

Dar nu toţi păcătoşii se pocăiau de păcatele lor. Unii, auzind în­dem­­nul Dom­nu­lui Hristos, poate ziceau precum atenienii: „Despre aceasta, altădată”. Domnul Hristos învăţa prin cuvânt şi prin faptă, dar nu putea constrânge, pentru că omul este înzestrat cu libertate. Totuşi li­ber­tatea omu­lui depinde de identitatea lui spirituală. Toţi suntem înzes­taraţi de Dumnezeu cu libertate, dar să nu uităm că toţi vom da seama de felul cum ne-am folosit această libertate.


[1] Fapte 17, 32.

[2] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 39.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
„Despre aceasta te-om asculta şi altădată” (Marţi, Săptămâna a IV-a după Rusalii)
„Despre aceasta te-om asculta şi altădată” (Marţi, Săptămâna a IV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...