Evanghelia zilei: Lc 8, 1 – 3
În vremea aceea a început a umbla Iisus prin oraşe şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, iar cei doisprezece apostoli erau cu Dânsul; asemenea şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte diavoli, şi Ioana, femeia lui Huza, îngrijitorul lui Irod, şi Suzana şi multe altele care îl ajutau din averile lor.
Femeile mironosiţe
Pericopa biblică a acestei evanghelii ne vorbeşte despre femeile care L-au urmat pe Domnul Hristos din recunoştinţă, după ce au fost tămăduite de duhuri rele şi de boli.[1]
Aceste femei L-au urmat pe Domnul Hristos din Galileea până la Ierusalim. Au fost martore ale faptelor minunate săvârşite de Domnul Hristos şi, de asemenea, ale defăimării, răstignirii şi îngropării Lui. Au fost numite „mironosiţe” deoarece Iosif şi Nicodim îngropând în grabă trupul Domnului, fiindcă Paşile iudeilor erau aproape, deşi îl unseseră cu miruri după obicei, totuşi nu făcuseră lucrul aşa cum se cuvenea, căci au folosit numai ce aveau la îndemână (aloe şi smirnă) şi înfăşurându-L cu giulgiu, L-au aşezat în mormânt.[2] Pentru aceasta femeile mironosiţe, ca nişte uceniţe cu dragoste fierbinte pentru Hristos, cumpărând miruri de mult preţ au venit dis-de-dimineaţă la mormânt, atât de frica iudeilor, cât şi din pricina obiceiului, ca să-L plângă, şi să-L ungă cu miresme şi să împlinească atunci ceea ce nu se putuse face, din pricina grabei, la îngopare. Au venit cu miresme, dar nu le-au folosit. De ce? Hristos a înviat!
Sfântul Nicolae Velimirovici, într-un cuvânt rostit la Duminica a doua după Paşti, numită „Duminica mironosiţelor”, spunea:
„Biete femei! Nu-şi aminteau că lucrul pentru care se grăbeau acum cu ardoare fusese săvârşit încă de când Domnul era în viaţă? În Betania, la cina din casa lui Simon cel lepros, o femeie a turnat mir preţios pe capul lui Hristos. Domnul Atotştiutorul a spus atunci despre acea femeie: «Ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.» (Mt 26, 12). Ştia Hristos că trupul Său nu va primi în moarte o altă ungere.”.[3]
Mironosiţele au fost multe.[4] Evangheliştii, făcând amintire numai de cele mai însemnate, le-au trecut cu vederea pe celelalte. Cea dintâi pomenită de Sfântul Evanghelist Ioan a fost Maria Magdalena din care Domnul Hristos a alungat şapte demoni. Aceasta, după învierea Domnului, s-a dus la Roma şi – potrivit Tradiţiei – a dat unei morţi neaşteptate pe Pilat şi pe arhierei, istorisind Cezarului Tiberiu cele făcute de aceia împotriva lui Hristos. Mai târziu ea a murit în Efes şi a fost înmormântată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, iar sfintele ei moaşte au fost aduse în Constantinopol de preaînţeleptul Leon.[5]
A doua mironosiţă a fost Salomeea, mama lui Iacov şi-a lui Ioan evanghelistul. A treia dintre mironosiţe este Ioana, femeia lui Huza, care era ispravnic şi iconom al casei împăratului Irod. A patra şi a cincea, Maria şi Marta, surorile lui Lazăr. A şasea, Maria lui Cleopa şi a şaptea, Suzana. Au mai fost şi altele, care după cum istoriseşte evanghelistul Luca, slujeau lui Hristos şi ucenicilor Lui, din avutul lor.[6]
Încheiem această meditaţie cu icosul care se citeşte în Duminica mironosiţelor:
„Mergând mironosiţele la mormântul Tău Mântuitorule, erau îndoite cu gândul întru ele însele şi ziceau: Cine ne va răsturna piatra mormântului. Şi uitându-se au văzut că piatra era răsturnată, dar mirându-se de chipul îngerului şi de îmbrăcămintea lui, erau cuprinse de teamă şi se gândeau să fugă. Iar tânărul a grăit către dânsele: Nu vă temeţi! Cel pe care-L căutaţi a înviat. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut trupul lui Iisus şi degrabă mergând vestiţi ucenicilor că Mântuitorul a înviat din mormânt.”.[7]
Mulţi au mers după Domnul Hristos atâta vreme cât El le apărea drept un făcător de minuni ca nimeni altul; mulţi erau gata să-I devină ucenici; mulţi Îl vor căuta după ce au auzit că a înviat din morţi. Mironosiţele Îl caută însă atunci când nu-L ştiau decât ca pe „Cel răstignit”.[8] Sunt prezente la punerea lui în mormânt, în graba dinaintea sâmbetei. Şi, socotind că tocmai datorită acestei grabe trupului pus în mormânt nu i s-au făcut toate cele cuvenite, îndată după trecerea sabatului, dis-de-dimineaţă, au venit la mormântul Domnului cu miruri. Nu ştiau prea bine cum se vor descurca, ce vor spune şi ce vor face în faţa străjerilor puşi să păzească mormântul, cum vor putea să dea la o parte piatra de la uşa mormântului. Iubirea însă nu cunoaşte frica; ea „toate le crede, toate le nădăjduieşte”.[9]
Să rămână şi pentru noi acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea – cum spune Sfântul Apostol Pavel,[10] – şi să avem şi noi, asemenea mironosiţelor, o iubire născătoare de credinţă şi de nădejde.
[1] Lc 8, 2.
[2] Mt 27, 57 – 60; Mc 15, 42 – 46; Lc 23, 50 – 55; In 19, 38 – 42.
[3] SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI, Predici, trad. de ANCA SÂRBULESCU, Ed. Ileana, Bucureşti, 2006, p. 243.
[4] Lc 8, 3.
[5] Sfânta mironosiţă şi întocmai cu apostolii Maria Magdalena, în Vieţile sfinţilor pe luna iulie, ziua a douăzeci şi doua, Ed. Episcopiei Romanului, 2003, p. 458.
[6] Lc 8, 3.
[7] Icos, Duminica mironosiţelor, în Penticostar, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1999, p. 100.
[8] Acest participiu perfect pasiv cu articol hotărât: „Cel răstignit” (Mt 28, 5; Mc 16, 6) este, desigur, un titlu. În textul de la Marcu, Iisus este nu numai „Nazarineanul”, ci şi „Cel răstignit”; iar Matei reţine pentru Iisus numai acest titlu din urmă. Femeile mironosiţe se dovedesc a fi cu adevărat „uceniţele Domnului”, tocmai pentru faptul că Îl caută pe Iisus Cel răstignit. – cf. Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Uceniţele Domnului, în Predici exegetice la duminicile de peste an, pp. 20 – 21.
[9] 1 Cor 13, 7.
[10] 1 Cor 13, 13.
