Căsătoria şi „cartea de despărţire” (Marţi, Săptămâna a XXXI-a după Rusalii)

de | ian. 25, 2022

Evanghelia zilei: Mc 10, 2 – 12

În vremea aceea, când s-au apropiat de Iisus, fariseii L-au întrebat, ispi­tin­du-L, dacă se cade bărbatului să-şi lase femeia? Iar El, răspunzând, le-a grăit: ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. Atunci, răspunzând, Iisus le-a zis: din pri­ci­na împietririi inimii voastre v-a scris vouă porunca aceasta. Dar, din începutul zidirii, bărbat şi femeie i-a făcut pe ei Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. Dar în casă, iarăşi L-au întrebat ucenicii despre aceasta. Atunci El le-a spus: oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta face desfrânare cu ea; iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, face desfrânare.

Căsătoria şi „cartea de despărţire”

În Vechiul Testament căsătoria nu avea un caracter religios. Era doar o bine­cuvântare pe care părinţii o rosteau celor care se căsătoreau. Poate şi din această cauză se ajungea atât de uşor la despărţiri între soţi. În Legea lui Moise se pre­vedea că dacă o femeie nu va afla bunăvoinţă în ochii bărbatului său, bărbatul poate să-i scrie o carte de despărţire şi s-o tri­mită din casa sa.[1] Mântui­torul le spune însă fariseilor că Moise a dat această lege pentru că ini­mile lor erau învârtoşate, cu alte cuvinte: aveau inimi de piatră, erau ne­milostivi şi neîndurători.

„La începutul făpturii” – spune Mântuitorul, adică la creaţie, nu a fost aşa, ci bărbatul a fost egal cu femeia. Din cauza păcatului acest ra­port de egalitate dintre bărbat şi femeie a fost afectat. Legea mozaică a urmărit să-i păstreze femeii o oarecare demnitate faţă de bărbatul său, dar cu toate acestea femeia nu se bucura de egalitate şi libertate desă­vârşite. După Lege ea nu se putea căsători decât cu apro­barea tatălui sau fratelui său mai mare, nu avea voie să facă nicio făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu decât cu acordul soţului său. În viaţa de familie îi revenea obligaţia de a face toate treburile din gospodărie şi uneori mergea chiar la munca câmpului sau se îngrijea de creşterea animalelor. Ea nu avea dreptul de moştenire, care era rezervat exclusiv soţului său, iar de la pe­trecerile particulare era exclusă. Totuşi, ea se numea stăpâna ca şi soţul său, deoarece avea sub autoritatea ei sclavele.[2]

În epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel spune că Legea scrisă a apărut ca urmare a călcării legii morale nescrise,[3] cu care se naşte fiecare om. Aşadar, Legea a apărut ca urmare a păcatului, dar nu este consecinţa lui. Rostul Legii este de a limita păcatul, de a-l descoperi şi de a-l pedepsi.

Biserica Ortodoxă pe temeiul cuvintelor Mântuitorului spuse în Pre­dica de pe Munte: „Oricine va lăsa pe femeia sa în afară de pricină de desfânare o face să săvârşească adulter şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter”,[4] admite divorţul pentru pricină de desfrânare. Dreptul canonic ortodox a mai admis pe lângă infidelitate şi alte motive pentru divorţ, tocmai pentru a evita unele conse­cinţe grave în cazul men­ţi­nerii căsătoriilor care nu-şi mai pot atinge scopul şi care primejduiesc atât viaţa fizică, cât şi cea morală şi religioasă a soţilor. Pornind de la constatarea că divorţul se admite de către Mântuitorul numai pentru pă­cate grave care pot provoca moartea morală a unuia dintre soţi, Bise­rica Ortodoxă mai admite divorţul pentru următoarele motive: refuzul con­vie­ţuirii conjugale, părăsi­rea domiciliului, crima, avortul, atentatul la via­ţa soţului ş.a.

Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică nu îngăduie divorţul pentru niciun motiv, chiar dacă cei doi soţi nu voiesc să convieţuiască nicidecum împreună. Divorţul este admis numai ca o ex­cep­ţie pe care o poate face numai papa, care acordă o dispensă ce are ca efect desfacerea căsătoriei. Pentru mare majoritate a credincioşilor ro­mano-catolici se admite numai separaţia lor fizică şi gospodărească, cu­noscută sub numele de „separaţie de pat şi de masă”. De fapt această se­pa­raţie nu face altceva decât să sporească neînţelegerile dintre cei doi.[5]

Oricum ar fi, divorţul este un act negativ la care se ajunge din lipsa de iubire. Cei care au dragoste toate le rabdă – cum spune Sfântul Apos­tol Pavel:

„Dragostea îndelung rabdă; nu pizmuieşte; nu se aprinde de mânie; nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.” (1 Cor 13, 4 – 6).

A fi fără de iubire înseamnă a fi fără Dumnezeu. Sfântul Apostol Ioan îi în­deamna pe credincioşi, spunând:

„Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi ori­cine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iu­bire.” (1 In 4, 7 – 8).

Prin participarea Lui la nunta din Cana Galileii, Domnul Hristos a ridicat uni­rea dintre bărbat şi femeie de la nivelul de alianţă la cel de taină. Sfântul Apostol Pavel, în epistola către Efeseni, arată că unirea dintre bărbat şi femeie este unică, eternă şi divină; este un mare mister, o taină nespusă, ca şi împreunarea dintre Hristos şi Biserica Sa.[6]

Unirea dintre bărbat şi femeie este o Taină, dar numai în Hristos şi în Biserică. Prin harul primit prin Taina Cununiei orice imperfecţiune întâlnită înlăuntrul vieţii conjugale este înlăturată; neînţelegerile dintre soţi sunt îndepărtate; distanţele nepotrivirilor dintre ei sunt suprimate. Ceea ce se petrece între Hristos şi sufletul fiecăruia dintre cei doi devine un fapt semnificativ şi pentru unirea lor. Fiecare trăieşte şi simte viaţa celuilalt ca viaţă a lui proprie, luminată de Hristos.[7]

Încheiem cu îndemnul pentru cei căsătoriţi al Sfântului Apostol Pavel din epistola Întâia către Corinteni:

„Celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. (…) Dacă o femeie are bărbat necredincios şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia cre­din­cioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. (…) Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.” (1 Cor 7, 10 – 11, 13 – 14, 27).

[1] Deut 24, 1.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie bi­blică, pp. 130 – 131.

[3] Ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege.” (Gal 3, 19).

[4] Mt 5, 32.

[5] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990, pp. 102 – 103, 108.

[6] Efes 5, 21 – 33.

[7] Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adevărul şi frumuseţea căsătoriei. Teologia iubirii, vol. 2, p. 32.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Căsătoria şi „cartea de despărţire” (Marţi, Săptămâna a XXXI-a după Rusalii)
Căsătoria şi „cartea de despărţire” (Marţi, Săptămâna a XXXI-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Problema autocefaliilor în perioada modernă: situația bisericească din Ucraina

Pentarhia în Evul Mediu

În continuarea discuțiilor din săptămânile trecute, de data aceasta vă invităm să acultați un nou dialog cu dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, doctor în istorie...