Evanghelia zilei: Mt 9, 9 – 13
În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om cu numele Matei, care şedea la vamă şi i-a grăit lui: vino după Mine! Şi, sculându-se, a mers după Dânsul. Iar când şedea Iisus la masă, în casă, mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi fariseii, văzând una ca aceasta, au zis ucenicilor: pentru ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Iar Iisus auzind, a zis către ei: n-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. Duceţi-vă, aşadar, de învăţaţi ce înseamnă cuvintele: milă voiesc, iar nu jertfă; căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.
Matei vameşul
Chemarea celor 12 ucenici la Apostolat s-a petrecut în împrejurări diferite. Întâi Domnul Hristos i-a chemat pe Petru şi pe Andrei, apoi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, la Marea Galileii, căci erau pescari. Acestora le-a spus: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”[1] şi ei L-au urmat îndată. Mai apoi, Domnul Hristos i-a chemat pe Filip şi pe Natanael, acesta din urmă fiind unul şi acelaşi cu Bartolomeu.[2] În fine, evangheliile sinoptice mai amintesc de chemarea la apostolat a lui Matei, unul şi acelaşi cu Levi al lui Alfeu.[3]
Matei este cel dintâi care a scris o Evanghelie, aşa încât prima scriere a Noului Testament poartă numele Evanghelia după Matei. De notat că acest „după” semnifică: „Evanghelia potrivit lui Matei” sau „în versiunea lui Matei”, pentru a se deosebi de celelalte trei Evanghelii: după Marcu, Luca şi Ioan.
Evanghelia în ansamblul ei este una singură, anume cea trăită şi propovăduită de Domnul Iisus Hristos, Care nu a scris nimic. Ea a fost preluată de sfinţii Săi ucenici şi apostoli care mai întâi au propovăduit-o prin viu grai, iar mai apoi, după întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, a fost consemnată şi în scris, de cei pe care-i cunoaştem sub numele de evanghelişti: Matei, Marcu, Luca, Ioan. Dintre aceştia doar doi au fost ucenici ai Domnului Hristos: Matei şi Ioan. Ceilalţi, Marcu şi Luca, au fost ucenici ai Apostolilor, Marcu fiind ucenic al Sfântului Apostol Petru, iar Luca fiind ucenic al Sfântului Apostol Pavel.
Aceşti patru evanghelişti au scris sub inspiraţie dumnezeiască, fiind asistaţi direct de Duhul Sfânt, însă fiecare a procedat în funcţie de scopul, mijloacele, cultura şi stilul care-i era proprii. Aşa se face că evangheliile, deşi istorisesc aceeaşi viaţă şi învăţătură a Domnului Hristos, nici nu se suprapun şi nici nu epuizează întreaga materie, mai mult – aşa cum sublinează Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu – fiind relatat unul şi acelaşi eveniment, un autor îl amplifică în timp ce altul îl condensează sau îl aşază într-un alt context, după rolul şi importanţa pe care i le conferă în iconomia întregului.[4]
Dintre cele patru evanghelii din canonul Noului Testament, primele trei se numesc şi „evanghelii sinoptice”, ele având asemănări atât de mari încât pot fi puse pe trei coloane paralele şi, privite simultan, ele au acelaşi plan general, aproape aceeaşi succesiune a episoadelor, acelaşi vocabular şi aceeaşi viziune asupra învăţăturii lui Iisus. Cu toate acestea, fiecare îşi are particularităţile care fac din ea o operă distinctă şi inconfundabilă.
Evanghelia după Matei i se datoreşte celui ce mai înainte se numise Levi, funcţionar public la vamă şi care fusese chemat de Domnul Însuşi să-i devină ucenic, fiind aşadar martor direct al evenimentelor relatate.
Înainte de a deveni Apostol al Domnului Hristos, Matei a fost vameş, fiind cunoscut sub numele de Levi al lui Alfeu. Aşa este pomenit de Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca. Citim în Sfânta Evanghelie după Marcu că Domnul Hristos, trecând prin Capernaum, l-a văzut pe Levi al lui Alfeu stând la vamă şi i-a zis: „Urmează-Mi!”,[5] iar el, sculându-se, I-a urmat. Acelaşi lucru îl menţionează şi Sfântul Evanghelist Luca, numai că el face o referire importantă:
„Şi Levi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El.” (Lc 5, 28).
Deci atunci când a fost chemat de Domnul Hristos la apostolat, dăruirea vameşului Levi a fost totală; el a lăsat toate şi i-a urmat Domnului. Însă înaintea de a-i urma a socotit de cuviinţă să dea o masă în cinstea Învăţătorului Său. Se vede că era cu dare de mână, că era bogat. De fapt, vameşii se ocupau cu strângerea dărilor către autoritatea romană care, la acea vreme, stăpânea Ţara Sfântă, motiv pentru care erau trecuţi în rândul păcătoşilor. Pentru cărturari şi farisei erau chiar mai rău decât păcătoşi, cum vedem şi din această pericopă biblică. Atunci când Domnul a acceptat să mănânce în casa lui Levi împreună cu alţi vameşi, fariseii au venit la ucenicii Domnului Hristos şi le-au spus: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?”,[6] numindu-i mai întâi pe vameşi şi apoi pe păcătoşi în general.
Sfântul Evanghelist Luca ne mai istoriseşte convertirea unui vameş. Este vorba de Zaheu vameşul. Spre deosebire de Levi, Zaheu era mai-marele vameşilor.
Vameşii, pentru a-şi asigura succesul, se constituiseră într-o tagmă, într-o administraţie de strângători de dări şi taxe, cu şefi şi subordonaţi, de care te loveai peste tot. Zaheu ajunsese şef al nelegiuiţilor şi strânsese o bogăţie însemnată de pe spinarea oamenilor sărmani şi fără apărare. Pentru aceasta, la fel ca şi Levi, nu mai avea prieteni decât vameşii.
Ne putem imagina astfel bucuria acestor vameşi atunci când Domnul Hristos i-a băgat în seamă. Levi, de pildă, când a fost chemat de Domnul Hristos, n-a stat deloc pe gânduri, ci, „sculându-se, a mers după Iisus”.[7] De bucurie, el a pregătit o masă pentru Iisus şi pentru ucenicii Săi, masă la care au venit şi mulţi „vameşi şi păcătoşi”,[8] căci cei ce se considerau „drepţi” socoteau o întinare a sta la masa unui vameş. Fariseii L-au şi acuzat atunci pe Domnul pentru această companie, acuzaţie la care El a răspuns cu două frumoase cuvinte:
„Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi […] n-am venit să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi.” (Mt 9, 12 – 13).
Referindu-se la aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Vameşii au venit în casa lui Matei ca la unul de-al lor; şi Matei, mândru că a intrat Hristos în casa lui, i-a poftit pe toţi la masă. Hristos folosea orice mijloc pentru mântuirea sufletelor, nu numai când vorbea, nici numai când vindeca, nici numai când mustra pe duşmani, ci şi când stătea la masă, pe mulţi păcătoşi îi îndrepta. Prin aceasta ne învaţă că orice timp şi orice faptă pot să ne fie de folos pentru a mântui un suflet.”.[9]
[1] Mt 4, 19; Mc 1, 17; Lc 5, 10.
[2] In 1, 43 – 50.
[3] Mt 9, 9 – 13; Mc 2, 14 – 17; Lc 5, 27 – 32.
[4] Introducere la Evanghelia după Matei, în Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, p. 1459.
[5] Mc 2, 14.
[6] Mt 9, 11; Mc 2, 16; Lc 5, 30.
[7] Mt 9, 9; Mc 2, 14; Lc 5, 28.
[8] Mt 9, 10; Mc 2, 15; Lc 5, 29.
[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 370.
