„Strângeţi fărâmiturile, ca să nu se piardă nimic” (Miercuri, Săptămâna a V-a după Paşti)

de | mai 25, 2022

Evanghelia zilei: In 6, 5 – 14

În vremea aceea, ridicându-şi ochii şi văzând cât de mult popor vine la Dânsul, a zis Iisus către Filip: de unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceştia? Dar aceasta o zicea, ca să-l încerce, căci El ştia ce avea să facă. Iar Filip I-a răspuns: nu le va ajunge pâine de două sute de dinari, ca fiecare dintr-înşii să ia câte puţin. Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru. I-a spus: este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia inşi? Atunci Iisus a zis: spuneţi oame­nilor să stea jos. Iar în locul acela era multă iarbă. Deci au şezut – oameni la număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a îm­părţit ucenicilor, iar ucenicii la cei care şedeau; aşijderea şi din peşti, cât au vrut ei. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: strângeţi fărâmi­turile ce au rămas, ca să nu se piardă nimic. Deci au strâns şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, care va să vină în lu­me.

„Strângeţi fărâmiturile, ca să nu se piardă nimic”

Minunea înmulţirii pâinilor şi a săturării cu ele a cinci mii de băr­baţi este singurul moment din activitatea publică a Mântuitorului Hristos dinainte de ulti­ma Sa „suire” la Ierusalim, moment care este relatat de toate cele patru sfinte Evanghelii.[1]

La Sfinţi Evanghelişti Matei şi Marcu, aflăm chiar două minuni ale înmulţirii pâinilor, la a doua[2] Iisus înmulţind şapte pâini şi „puţini peş­ti­şori” şi săturând patru mii de bărbaţi, afară de femei şi copii. Sfântul Evanghelist Ioan vine cu pre­cizări în ce priveşte locul[3] şi timpul[4] să­vârşirii minunii. În ceea ce priveşte locul spune că această minune s-a întâmplat dincolo de Marea Galileii, iar în ce priveşte timpul, spune că erau aproape Paştile, sărbătoarea iudeilor.

Sinopticii (Sfinţi Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca) ne spun că ve­nirea cu corabia a lui Iisus şi a ucenicilor Săi în aceste locuri singu­ra­tice voia să fie o re­tragere din mijlocul mulţimii care-L asalta. Mulţimea nu înţelege să-I lase puţină odihnă. Pe jos (cum ne spun Sfinţi Evan­ghelişti Matei şi Marcu), urmând, desigur, ţăr­mul nordic al lacului, mul­ţimea o ia în direcţia în care-L vede plecând cu co­rabia. Motivul pentru care fac lucrul acesta este că:

„Vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.” (In 6, 2).

Notând aceasta, Evanghelistul Ioan vrea de fapt să ne spună că nu credinţa determina această mulţime să-L urmeze pe Hristos, pe care-L urmau, în adevăr, doar ucenicii Săi:

„S-a suit în munte şi a şezut acolo cu ucenicii Săi.” (In 6, 3).

Nu trebuie să vedem o contradicţie între „locul pustiu” de care vorbesc Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu[5] şi „muntele” din relatarea Sfântului Evanghelist Ioan. Ţinutul din nord-estul lacului era deopotrivă muntos şi pustiu.

Iisus „a şezut” – avea obiceiul să stea aşezat atunci când învăţa;[6] aceas­ta era poziţia învăţătorilor de lege (a rabinilor) atunci când învăţau.

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că „erau aproape Paştile, praz­ni­cul iudei­lor”,[7] al doilea Paşti din timpul activităţii publice a Domnului Hristos men­ţio­nat de Sfântul Evanghelist Ioan.[8] Că era în perioada Paştilor ne-o spune indi­rect şi Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu,[9] prin faptul că aceştia notează că „mulţimea S-a aşezat pe iarbă”. Era, deci, în luna aprilie, când îndată după aceea iarba se usucă în acea regiune.

Vorbind însă de Paşti, probabil că Evanghelistul Ioan nu se gândea numai la „praznicul iudeilor”. Se poate spune că paştile este menţionat aici din motive mai de­grabă teologice, decât cronologice. Ca unul ce pri­vea totul din perspectiva în­vierii, el nu putea să nu pună în legătură în­mul­ţirea pânilor şi cuvântarea despre Pâinea vieţii cu Paştile Bisericii.

După Sfântul Evanghelist Ioan, Iisus vede venind mulţimea spre El şi în iniţia­tiva hrănirii ei. Sinopticii ne spun că înainte de a le da hrana   mi­nu­nată, Iisus i-a învăţat multe şi i-a vindecat pe cei bolnavi. Sfântul Evan­ghe­list Ioan nu se opreşte la aceste detalii; el vrea să ajungă cât mai repede la cuvântarea despre Pâinea vieţii, pentru care minunea înmul­ţirii pâi­nilor constituie numai cea mai potrivită intro­ducere.

Înainte de săvârşirea minunii, Domnul Hristos spune:

„Faceţi pe oameni să se aşeze.” (In 6, 10).

La Evanghelistul Marcu porunca e de a-i face să se aşeze „cete, cete”, iar la Evanghelist Luca e vorba de cete de 50 de inşi; această aşe­zare pe cete de câte 50 a făcut mai uşor de socotit mulţimea care era de faţă.

Sinopticii nu-l amintesc pe băiatul ale căruia erau pâinile şi peştii. Prezenţa lui pe urmele lui Iisus, cu traista de merinde în spate, traistă pri­mită de la mama, cu binecuvântare pentru această călătorie, este cum nu se poate mai emoţionantă. Menţionarea sa în Evanghelia de la Ioan de­păşeşte însă simplul fapt istoric. Este vorba de ofrandele pe care le adu­ceau creştinii la Biserică.

După ce a „binecuvântat şi a frânt”, act prin excelenţă euharistic, Hristos a poruncit să fie adunate rămăşiţele, ca să nu se piardă ceva:

„Adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă nimic.” (In 6, 12).

Aceste fărâmituri nu sunt altceva decât un simbol al bogăţiei daru­lui lui Hristos şi al adunării laolaltă a fiilor lui Dumnezeu cei împrăşti­aţi.[10] Pe de altă parte, îndemnul Mântuitorului „ca să nu se piardă ni­mic” reaminteşte caracterul sacru al părticelelor euharistice şi grija de­ose­bită a Bisericii de a le feri de orice profanare. De aici şi datoria noas­tră sfântă de a primi cu toată cucernicia Trupul şi Sângele Domnului Hristos atunci când ne împărtăşim la  Sfânta Liturghie, de a nu lăsa nici o „fărâmitură” să cadă.

Fărâmiturile ce s-au adunat la minunea înmulţirii pâinilor au fost nu mai puţin de 12 coşuri pline, în relaţie cu numărul celor 12 Apostoli. Dar aceasta are o semnificaţie mai adâncă şi anume: plenitudinea pâinii euharistice şi faptul că din ea sunt săturaţi nu numai cei cinci mii de băr­baţi, ci toţi oamenii.

Această adunare a fărâmiturilor este văzută de teologii ortodocşi contempo­rani ca o adunare a credincioşilor în jurul Altarului, ca o recon­stituire a vetrei stră­vechi a paradisului. Ca şi comuniune deplină a cre­din­cioşilor cu Dumnezeu şi între­olaltă, această adunare unifică umani­tatea făcând-o Biserică, Trup al lui Hristos.[11]

[1] Mt 14, 13 – 21; 15, 32 – 38; Mc 6, 32 – 44; 8, 1 – 8; Lc 9, 10 – 17; In 6, 1 – 15.

[2] Mt 15, 32 – 38; Mc 8, 1 – 8.

[3] In 6, 1.

[4] In 6, 4.

[5] Mt 14, 13; Mc 6, 32.

[6] Mt 5, 1; 26, 55; Mc 4, 1; 9, 35; Lc 4, 20; 5, 3; In 8, 2.

[7] In 6, 4.

[8] Primul este cel din In 2, 13.

[9] Mt 14, 19; Mc 6, 39.

[10] In 11, 52.

[11] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, p. 92.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Strângeţi fărâmiturile, ca să nu se piardă nimic” (Miercuri, Săptămâna a V-a după Paşti)
„Strângeţi fărâmiturile, ca să nu se piardă nimic” (Miercuri, Săptămâna a V-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Psalmul acesta de lamentație scoate la iveală o deosebită sensibilitate morală. Poate fi vorba de o boală misterioasă și grea, probabil lepră l-a lovit pe protagonistul acestui psalm. Din perspectiva doctrinei vechitestamentare a retribuției, această boală este trăită...