Evanghelia zilei: Lc 21, 5 – 8, 10 – 11, 20 – 24

În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre templu, cum că este îm­podobit cu pie­tre frumoase şi cu podoabe, El a zis: vor veni zile când din cele ce vedeţi nu va ră­mâne piatră pe piatră care să nu se risipească. Dar L-au întrebat, zicând: Învăţă­torule, oare, când vor fi acestea şi care va fi semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: vedeţi să nu fiţi amăgiţi: atunci se va scula neam peste neam, şi împărăţie peste împărăţie; vor fi cu­tre­mure mari şi pe alocurea foamete şi molime, prevestiri înspăi­mân­tătoare şi semne mari din cer. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oştiri, să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cei ce vor fi în oraş să iasă afară din el; iar cei ce vor fi prin sate să nu intre în el. Că acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împli­nească toate cele scrise. Dar vai de cele ce vor avea în pântece şi de cele ce vor alăpta în acele zile, că va fi strâmtorare mare în ţară şi urgie acestui popor. Şi vor cădea de ascuţişul sabiei şi vor fi duşi robi la toate nea­murile; iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de păgâni, până se vor îm­plini vre­mu­rile păgânilor.

Templul din Ierusalim

Atât de frumos era templul din Ierusalim încât cei ce treceau pe cale erau uimiţi. La fel s-a întâmplat şi cu ucenicii Mântuitorului; aceştia văzând frumuseţea templului, au exclamat:

„Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri.” (Mc 13, 1).

Mântuitorul însă le-a răspuns:

„Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească.” (Mt 24, 2; Mc 13, 2; Lc 21, 6),

profeţind astfel ce se va întâmpla cu templul din Ierusalim la anul 70 când va fi distrus complet de către romani.

Primul templu din Ierusalim a fost construit în timpul regelui Solomon. Vechiul Testament ne spune că pentru acest templu au lucrat treizeci de mii de oameni, fără a adăuga la acest număr salahorii (şapte­zeci de mii), tăietorii de piatră (optzeci de mii) şi pe cei trei mii trei sute de căpetenii puse de Solomon să supravegheze poporul ce ridica templul. Un acord încheiat cu Hiram (regele Tirului) va asigura şantieru­lui materialele de construcţii: lemn de cedru şi lemn de chiparos, în schimbul uleiului de măsline şi grâului trimis din Israel. Timp de trei ani mii de lucrători au doborât cedrii Libanului, au scos pietre din munţi şi le-au cioplit în blocuri, fără a le tăia cu fier şi le-au transportat pe şantier.[1]

Zidirea templului s-a făcut în şapte ani. După ce a fost gata, regele Solomon, înconjurat de toţi capii de familie ai fiilor lui Israel, a înălţat o rugăciune lui Dumnezeu, zicând:

„Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău. Însă caută la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea şi rugăciunea lui cu care se roagă astăzi: Să-ţi fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: «Numele Meu va fi acolo.»; Să asculţi strigarea şi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta. Orice ru­găciune, orice cerere care se va face de orice om din tot poporul lui Israel, când ei îşi vor cunoaşte mustrarea cugetului lor şi îşi vor întinde mâinile lor la templul (locul) acesta, Tu să asculţi din cer, din locul şederii Tale şi să miluieşti; să faci şi să dai fiecăruia după căile sale, după cum Tu cunoşti inima lui; căci Tu singur ştii inima tuturor fiilor oamenilor; pentru ca să se teamă de Tine toate zilele, cât vor trăi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri! Chiar străinul, care nu este din poporul Tău Israel, de va veni pentru numele Tău din pământ depărtat, căci se va auzi de numele Tău cel mare şi de mâna Ta cea puternică şi de braţul Tău cel întins, şi el va veni şi se va ruga la templul (locul) acesta, să-l ascuţi din cer, din locul şederii Tale şi să faci tot ceea ce străinul Îţi va cere Ţie, pentru ca să ştie toate popoarele pământului de numele Tău, să se teamă de Tine, cum se teme poporul Tău Israel, şi să ştie că numele Tău este chemat peste templul acesta pe care eu l-am zidit!” (3 Reg 8, 27 – 30, 38 – 43).

Şi îndată s-a pogorât foc din cer şi Domnul s-a arătat lui Solomon, zicându-i:

„Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta cu care te-ai rugat către Mine şi      ţi-am împlinit toate după cererea ta; am sfinţit templul pe care l-ai zidit ca să petreacă numele Meu acolo în veci şi vor fi ochii şi inima Mea acolo în toate zilele.” (3 Reg 9, 3).

Templul construit de Solomon a dăinuit mai mult de patru secole. Atitudinea regilor faţă de templul sfânt a fost în funcţie de sentimentele lor religioase. Unii regi au profanat şi au jefuit templul. Astfel regele Manase a înălţat în curtea tem­plului altare idoleşti. Dumnezeu s-a înde­păr­tat de templu şi i-a dat pe evrei pradă popoarelor păgâne. În anul 586, templul lui Solomon va fi distrus din temelie de Nabucodonosor. Atunci toate vasele sfinte şi toate podoabele din aur, argint şi aramă au fost trans­portate în Babilon. După întoarcerea evreilor din robie, templul va fi reconstruit după planul celui vechi. Se spune că bătrânii, care au apu­cat să vadă vechiul templu al lui Solomon, plângeau în hohote înaintea celui nou, pe care îl socoteau a fi departe de cel vechi. Profetul Agheu a cău­tut să-i mângâie şi să-i încurajeze pe compatrioţii săi, profeţind că, deşi templul reînălţat de curând este mai modest decât cel al lui Solomon, va deveni mai vestit decât acela, întrucât Domnul îl va umple de slavă, lucru ce s-a şi întâmplat prin intrarea în acest templu a Mântuitorului Iisus Hristos.

În timpul Mântuitorului, templul a fost restaurat din temelii, de regele Irod cel Mare, care urmărea de fapt să câştige simpatia poporului. Pentru construirea zidurilor a folosit în exclusivitate marmură albă. Pe în­treaga suprafaţă a acoperi­şului au fost fixate cuie de aur spre a îm­piedi­ca aşezarea păsărilor. Privit în strălu­cirea soarelui, templul părea din de­păr­tare asemenea unui munte de zăpadă. Acest lucru l-au văzut şi uce­nicii şi s-au minunat. Mântuitorul le spune însă că din acest templu nu va mai rămâne piatră pe piatră, căci evreii au făcut din această casă de ru­găciune o peşteră de tâlhari. Profeţia Mântuitorului se va împlini la anul 70, când romanii au înăbuşit marea răscoală populară din Iudeea.[2]

Iosif Flaviu (care a fost martor ocular la acest război) mărturiseşte că toţi evreii care erau în stare să poarte arme, inclusiv femeile, parti­ci­pară la lupte. Foametea i-a făcut pe unii evrei să părăsească Ierusalimul asediat. Aceştia însă au fost executaţi din ordinul lui Titus în faţa zidurilor Ierusalimului. Numai într-o singură zi au fost răstigniţi cinci sute de oameni. Câteodată erau trimişi înapoi în cetate, după ce li se tăiau braţele.

Templul din Ierusalim a căzut odată cu fortăreaţa Antonia. Titus do­rea să cruţe templul, dar nu l-a putut opri pe unul din ostaşi să arunce o făclie aprin­­să în templu. De la această făclie lemnăria galeriilor a luat foc. La puţin timp întregul templu era un munte de flăcări. A doua zi, oraşul de sus – Sionul, a căzut pradă flăcărilor. Zidurile oraşului au fost dărâmate până în temelii. S-a păstrat o parte din zidul de apus.[3] La acest zid plâng evreii astăzi, cu lacrimi fierbiniţi, zicând:

„Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului să se zidească zidurile Ierusali­mu­lui.” (Ps 50, 19).

[1] 3 Reg 5, 2 – 18.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie bi­bli­că, pp. 216 – 221.

[3] Dr. ALFRED HÂRLĂOANU, Istoria universală a poporului evreu, pp. 354– 357.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Templul din Ierusalim (Miercuri, Săptămâna a XXIX-a după Rusalii)
Templul din Ierusalim (Miercuri, Săptămâna a XXIX-a după Rusalii)
/