Mitropolitul Clujului a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială din Parohia Ocna Dej I

de | ian. 8, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 8 ianuarie 2022, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ocna Dej I, Protopopiatul Dej, cu prilejul binecuvântării casei parohiale din localitate.

De la ora 12:00, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba de sfințire a apei, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența autorităților locale și a credincioșilor. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, preotul paroh Ioan-Nicușor Pop, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a propus spre meditație petrecerea atentă a timpului duhovnicesc, dar a evidențiat și importanța casei parohiale și a locuirii preotului în cadrul comunității, conform site-ului Protopopiatului Dej.

La rândul său, preotul paroh Ioan-Nicușor Pop a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, tuturor oficialităților și credincioșilor pentru buna colaborare și implicare în demersul renovării și amenajării casei parohiale.

Pentru activitatea scurtă ca durată, dar intensă, în calitate de preot paroh, ierarhul l-a hirotesit sachelar pe părintele Ioan-Nicușor, cu dreptul de a purta brâu albastru, iar doamnei preotese Ancuța Pop i-a oferit o diplomă de aleasă cinstire, precum și o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul. Epitropului parohiei, Dorel-Ioan Tarța, i-a acordat ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. De asemenea, toți ostenitorii și binefăcătorii au primit diplome de aleasă cinstire.

După momentul festiv, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu soborul de clerici și credincioșii prezenți, s-a îndreptat spre casa parohială, unde a binecuvântat toate lucrările efectuate. Acestea au constat în renovarea capitală a interiorului casei, iar în exterior a fost amenajată parțial curtea și grădina.

Foto credit: Protopopiatul Dej

Ultimele articole

Problema autocefaliilor în perioada modernă: situația bisericească din Ucraina

Pentarhia în Evul Mediu

În continuarea discuțiilor din săptămânile trecute, de data aceasta vă invităm să acultați un nou dialog cu dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, doctor în istorie...

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Cartea „Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie”, apărută anul acesta la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost lansată vineri, 15 aprilie 2022, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care are loc în Piața Unirii din...

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

După ce în ultimii ani comunitatea a fost afectată de o serie de incendii, Parohia Ortodoxă Sebiș a achiziționat o autospecială care să ajute la stingerea focului. Aceasta va deservi, pe lângă comunitatea din Sebiș, la nevoie și celelalte sate vecine. Achiziționarea...