Mitropolitul Clujului în mijlocul măierenilor, în a treia zi de Crăciun

de | dec. 27, 2015

Comunitatea ortodoxă din Maieru s-a bucurat, în a treia zi de Crăciun, de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ierarhul, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat de la ora 9:30, Sfânta Liturghie în biserica ocrotită de Sfântul Arhidiacon Ștefan, prilejuită de hramul locașului de cult. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit despre curajul mărturisirii lui Hristos, oferind drept exemplu pe Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, dar și pe unii creștini din ziua de azi care mor pentru Hristos:

În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, Corala „Armonia” din Constanţa a adus colindul mai aproape de sufletele celor prezenţi, printr-un concert de excepție. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat pe părintele paroh Dan Cismaș la rangul de iconom stravofor și a oferit Crucea Transilvană primarului Vasile Dumitru din Maieru. Au fost oferite și diplome de aleasă cinstire altor oameni de bine, care au sprijinit activitatea bisericii. Sărbătoarea hramului din acest an a fost îmbogățită și de prezența Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Mănăstirea Sfânta Elisabeta şi a Veşmântului Sfintei Muceniţe Filofteia, ocrotitoarea copiilor, de la Mănăstirea Curtea de Argeş.

La finalul Liturghiei, a fost inaugurat Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, în cadrul căruia va funcţiona biblioteca ce poartă numele ilustrului profesor Sever Ursa, întemeietorul Muzeului „Cuibul Visurilor” din Maieru. Biblioteca este o filială a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” din Bistrița-Năsăud. După inaugurare, Mitropolitul Clujului a făcut o scurtă vizită și la Centrul rezidențial pentru vârstnici „Sfinții Zaharia și Elisabeta” deschis recent în localitate de Asociația „Filantropia Ortodoxă”.

Sărbătoarea de la Maieru s-a încheiat cu un spectacol de colinde la Căminul Cultural, urmat de „Hora someşană”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...