Evanghelia zilei: Lc 6, 24 – 30
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă bogaţilor, pentru că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor care sunteţi acum sătui, pentru că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce râdeţi acum, pentru că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă, când vă vor zice toţi oamenii: bine de voi!, pentru că tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii cei mincinoşi. Iară vouă celor care ascultaţi vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi. Binecuvântaţi pe cei care vă blestemă şi vă rugaţi pentru cei care vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste o parte a obrazului, întoarce-i şi pe cealaltă; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce-ţi ia cu sila lucrurile tale, nu cere înapoi.
Mustrările Domnului Hristos
Sfântul Evanghelist Luca pomenind 4 din cele 9 fericiri cuprinse în Evanghelia după Matei,[1] a urmărit să le pună pe acestea în antiteză cu 4 mustrări, 4 vai-uri. În primul rând sunt fericiţi cei ce sărăcesc, flămânzesc, plâng şi sunt prigoniţi pentru Dumnezeu. Apoi sunt mustraţi cei ce uită de Dumnezeu în bogăţia lor, în săţietatea lor, în bucuria lor şi în cinstirea lor. Domnul Hristos nu vorbeşte aici abstract. S-a referit atunci la cărturari şi la farisei pe care i-a mustrat în repetate rânduri şi se referă astăzi la toţi cei ce uită de Dumnezeu în bunăstarea lor.
Ar trebui ca tot omul să mediteze asupra cuvintelor pe care preotul le spune la sfârşitul Sfintei Liturghii:
„Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este pogorând de la Tine, Părintele luminilor.”.
Aşadar tot darul este de la Dumnezeu. Ca un boier, Dumnezeu dă tuturor darurile Sale. Noi îi împărţim pe oameni în bogaţi şi săraci, uitându-ne la bunurile lor materiale. Dumnezeu însă nu se uită la faţă, cum se uită omul, ci Dumnezeu se uită la inimă,[2] la omul interior al inimii.[3] În această perspectivă putem vorbi despre „bogaţi săraci” sau despre „săraci bogaţi”, adică despre bogaţi în cele materiale, dar săraci în cele duhovniceşti şi invers, despre săraci în cele materiale, dar bogaţi în cele duhovniceşti.
Cuvântul Domnului Hristos era la fel de aspru ca şi cel al Înaintemergătorului său, Ioan Botezătorul. De fiecare dată când s-a adresat cărturarilor şi fariseilor i-a certat pentru făţărnicia lor. Capitolul al XXIII-lea din Evanghelia după Matei parcă sintetizează toate aceste mustrări pe care Domnul Hristos le-a făcut fariseilor. Îi mustră, zicându-le: „vai vouă” – şi le arată apoi şi motivul mustrării:
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; nici voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.” (Mt 23, 13 – 17, 23 – 27).
Dar nici saducheii nu au fost cruţaţi de Domnul Hristos. Acestora Hristos le arată că religia (adevărata legătură dintre om şi Dumnezeu) nu se rezumă la jertfe. Mai erau apoi zeloţii, cărora Domnul Hristos le spune că în religie nu poate fi vorba de naţionalism, iar Mesia nu este şi nu va fi un conducător politic.
Aşa se face că aceste partide politico-religioase – care erau într-o dispută continuă – se unesc atunci când s-a pus problema suprimării lui Iisus. Pe de altă parte oamenii care au fost miluiţi de Domnul Hristos, care au fost hrăniţi şi vindecaţi, nu au mai primit în continuare aceste milostiviri. De ce? Pentru că Domnul Hristos nu a venit să-i scoată din sărăcia aceasta materială şi să-i facă pe toţi bogaţi, să la dea pâine şi apă fără ca aceştia să depună vreun efort, ci a venit să ne facă bogaţi sufleteşte, să ne dea „har peste har”.[4]
Aşa se întâmplă că mulţi s-au întors împotriva Mântuitorului pentru că nu l-au înţeles, nu I-au înţeles mesajul. Trebuie însă să învăţăm, dacă nu am învăţat până acum, să preţuim dăruitorul, adică pe cel care ne face daruri şi când acesta nu are ce ne dărui. Prin aceasta ne arătăm recunoştinţa faţă de el, că am primit odată ceva de la el. Pe mulţi nu-i mai interesează Dumnezeu pentru că nu mai primesc nimic de la El sau nu mai primesc răspuns la rugăciunile lor. Aceasta este o percepţie falsă cum că Dumnezeu ar fi obligat să ne dea ceea ce-i cerem. Pentru o mai bună înţelegere a acestei stări de fapt să ne gândim numai ce se întâmplă cu majoritatea părinţilor care nu mai au ce le oferi copiilor lor. Copiii îi uită, pentru că – spun ei – menirea părinţilor este să dea, iar a copiilor să primească. Şi mulţi părinţi cad în dizgraţia copiilor lor; pentru că mulţi copii uită de eforturile pe care părinţii lor le-au făcut ca ei să ajungă unde au ajuns.
Ar trebui să avem permanent în minte exemplul dreptului Iov. Acesta era cu Dumnezeu atât în bogăţie, cât şi în sărăcie şi îl cinstea pe Dumnezeu ca dăruitor, chiar dacă la un moment dat nu i-a mai dat nimic. Dar poate atunci când Dumnezeu nu ne dă ceva, ne încearcă să vadă cum ne comportăm faţă de El. Aşadar să-l preţuim pe Dăruitor chiar şi atunci când nu ne dăruieşte ceva.
[1] Mt 5, 3 – 12.
[2] 1 Regi 16, 7.
[3] 1 Ptr 3, 4.
[4] In 1, 16.
