O altfel de oră de religie, pentru copiii de la școala Constantin Brâncuși din Cluj

de | oct. 14, 2015

În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, un grup de elevi de la școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca au luat parte la o altfel de oră de religie. Însoțiți de profesoara de religie, Daniela Necula, elevii s-au oprit pentru o clipă la biserica ortodoxă „Nașterea Domnului”, unde au fost întâmpinați de părintele paroh Nicolae Buda.

După ce s-au închinat și s-au rugat, cei mici au stat de vorbă cu părintele Nicolae. În cadrul discuțiilor, 4elevii au aprofundat cunoștințele primite la ora de religie. Au intrat alături de părintele Nicolae în Sfântul Altar, unde li s-a explicat care sunt părțile componente ale bisericii, semnificația iconostasului și ce se află pe Sfânta Masă. Au mers împreună și în cavas, locul unde, în duminici și sărbători, corul bisericii cântă împreună cu toți credincioșii aflați la slujbă. Au urcat și până în turla bisericii, unde au văzut de unde se trag clopotele pentru a-i chema pe credincioși duminica la slujbă. La final au vizitat biblioteca parohială, unde au fost invitați la lectură, aceasta deținând un număr mare de cărți de literatură pentru copii. A urmat o mică agapă, unde micii creștini au învățat că înainte de a se așeza la masă și după masă, trebuie să se roage, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Activitatea derulată face parte din parteneriatul încheiat între școală și biserică, intitulat „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...