Omul, înfăptuitor al binelui sau răului

de | apr. 12, 2016 | Activități parohiale

Omul are libertatea de a folosi darul primit de Dumnezeu fie pentru a înfăptui binele sau răul. Acesta a fost mesajul transmis astăzi preoților din protopopiatul Cluj II, în cadrul ședinței lunare, desfășurate în parohia „Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif Mărturisitorul”, păstorită de pr. Adrian Petrescu.

A participat la ședință și rectorul Universității de Artă şi Design din Cluj, prof. univ. dr. Radu Marcel Moraru, care a prezentat preoților un scurt film documentar:

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Cluj II a fost prezidată de pr. Protopop Gherghe Braica, iar în deschidere a fost oficiată o slujbă de Te-Deum. La final, părintele protopop le-a transmis preoților comunicările curente ce țin de administrarea parohiilor.

 

Ultimele articole

Părinții deșertului

Părinții deșertului

În conduita lor părinții deșertului au excelat prin multe singularități, au fost asceți aspri și mari mistici au trăit uneori ca niște fiare, uneori ca niște îngeri au făcut minuni și au gravat pe demoni. Toate acestea sunt adevărate, dar secundare și nu aceasta este...

13 mai – Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul

13 mai – Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul

1. Sfânta Muceniță Glicheria (+ 141) – S-a născut la Roma într-o familie bogată. Tatăl ei era prefect și senator în cadrul Imperiului Roman. Întreaga familie s-a mutat în Tracia, în orașul Traianopolis, unde, nu după mult timp, ambii părinți ai sfintei mucenițe au...

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Parohia Ortodoxă Teaca, din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a găzduit luni 24 aprilie 2023, întâlnirea cercului preoțesc de pe Valea Tecii. Pornind de la îndemnul biblic: ,,Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se...

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...