„Oricine se înalţă pe sine se va smeri” (Luni, Săptămâna a XI-a după Rusalii)

de | sept. 2, 2024

Evanghelia zilei: Mt 23, 13 – 22

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; nici voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie faceţi rugăciuni lungi; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi, dacă îl dobândiţi, îl duceţi fiu Gheenei, îndoit decât pe voi. Vai vouă, povăţuitori orbi, care ziceţi că cel care se va jura pe templu nimic nu este, dar cel care se va jura pe aurul templului este vinovat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare? Aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Cel care se va jura pe altar nimic nu este, ziceţi voi; dar cel care se va jura pe darul care este deasupra altarului este vinovat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare? Darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci cel care se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt dea­supra lui. Şi cel care se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. Şi cel care se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel care şade pe el.

„Oricine se înalţă pe sine se va smeri”

Sfântul Apostol Petru vorbeşte, în întâia sa epistolă sobornicească, în capito­lul al III-lea, de „omul cel tainic al inimii”.[1] Aşadar, ce vedem în afară este o reflectare a interiorului uman.

După bunătate, oamenii se pot împărţi în două categorii: oameni buni şi oameni răi. Sunt însă unii care îşi ascund răutatea, pe care-i des­co­peri abia după ce ajungi să-i cunoşti mai îndeaproape. Este ceea ce nu­mim noi „om cu două feţe”. Aşa erau şi fariseii de pe vremea Mântui­to­rului. Afişau o faţă de om bun, cumse­cade. De aceea se şi îmbrăcau pe măsură. Erau pedanţi, foarte atenţi la felul cum arată, la ce vor zice alţii despre ei. Nu era un lucru rău, dar fariseii se mărgineau numai la acest as­pect exterior.

Erau cunoscuţi de oameni pentru că doreau să se facă cunoscuţi. În mulţime îi recunoşteai dintr-o singură privire. Mai răzbătea prin haine şi ceva din carac­terul lor, dar aveau grijă să ascundă lucrul acesta.

Dacă se puteau ascunde înaintea oamenilor, nu acelaşi lucru îl pu­teau face înain­tea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse ale omului. Dacă omul vede inima prin faţa aproapelui său, Dumnezeu vede faţa prin inimă. A zis Dumnezeu către Samuel proorocul:

„Nu te uita la înfăţişarea şi la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă.” (1 Reg 16, 7).

Înaintea lui Dumnezeu oamenii sunt nevoiţi să-şi arate inima, să-şi desco­pere profunzimea sufletului. De multe ori însă, atât inima, cât şi faţa pot fi trădate de faptele omului. Citim în cartea Facerii că, după ce Cain l-a ucis pe fratele său Abel, Dumnezeu i-a pus lui Cain un semn încât oricine îl va întâlni să nu-l omoare:

„Zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ.” (Fac 4, 12).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au arătat că „semnul” lui Cain este încrun­tarea feţei şi întunecarea ei pentru ca faţa lui să fie respingătoare. Dacă un om al lui Dumnezeu este luminos şi bucuros tot timpul vieţii sale, chiar dacă a ajuns la bătrâneţe, un om fără Dumnezeu este întunecat şi zbuciumat, chiar dacă este în floarea vieţii.

Ei bine, fariseii erau undeva la mijloc. Nu erau nici buni, nici răi. Aveau fapte bune, căci împlineau Legea, dar se lăudau cu ceea ce erau da­tori să împlinească. Se considerau îndreptăţiţi să fie numiţi drepţi de oameni şi de Dumnezeu. Să ne aducem aminte că fariseul din parabolă se ruga în felul acesta:

„Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, ne­drepţi, adulteri sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig.” (Lc 18, 11 – 12).

Aşadar, vroia el să spună:

„Dumnezeule, îţi mulţumesc că sunt milostiv şi drept; tu vezi că sunt deo­sebit, tu vezi că sunt drept.”.

Ne spune însă Mântuitorul ce părere are Dumnezeu faţă de un astfel de om:

„Oricine se înalţă pe sine se va smeri – spune Domnul Hristos, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Lc 14, 11; 18, 14).

Creştinii sunt chemaţi la smerenie, la urmarea lui Hristos, care a zis:

„Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mt 11, 29).

Trebuie să învăţăm că înaintea lui Dumnezeu pocăinţa nu se judecă după mărimea nevoinţelor, ci după virtutea smereniei.

O cuvântare a părintelui Agapie Criteanul, din lucrarea Mântu­i­rea păcăto­şilor, o folosim drept con­cluzie:

„Păunul este mai frumos decât toate păsările şi pentru această frumuseţe se mân­dreşte, întinde aripile sale, face coada lui ca o roată, se îngâmfă, iar pe urmă, uitân­du-se la picioarele sale care sunt negre şi urâte, strânge iarăşi penele sale şi se sme­reşte. Când dar, va veni la tine, o, omule, vântul slavei deşarte să te umfle şi să ţi se pară că eşti mai bun decât alţii, fiindcă te laudă şi te cinstesc, gândeşte-te la picioarele tale, adică la trupul tău, că este făcut din pământul cel călcat, în care iarăşi te vei întoarce la urmă. Şi aşa te vei smeri.”.[2]


[1] 1 Ptr 3, 4.

[2] AGAPIE CRITEANUL, Mântuirea păcătoşilor, Mănăstirea Prodromul, Sfântul Munte Athos, 1939, pp. 259 – 260.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
„Oricine se înalţă pe sine se va smeri” (Luni, Săptămâna a XI-a după Rusalii)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

Ipocrizie fariseică și logica lui Iisus | Duminica a 27-a după Rusalii

Ipocrizie fariseică și logica lui Iisus | Duminica a 27-a după Rusalii

Ev. Luca 13, 10-17 Tămăduirea femeii gârbove „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis:...

Vederea lui Dumnezeu și experiența luminii dumnezeiești II

Vederea lui Dumnezeu și experiența luminii dumnezeiești II

  „Deci cine a ajuns să o vadă (desăvârșirea) încetează de la toate și se separă de făpturi, căci vede pe Creatorul acestora; pe Care văzându-L în afară de toate e singur cu Cel Singur și nu mai vede nimic din toate cele văzute sau gândite, vede singură...

Biserica – corabia mântuirii VII

Biserica – corabia mântuirii VII

Ne propunem să discutăm și în această emisiune (difuzată în data de 30 noiembrie 2024) din nou pe marginea temei Biserica – corabia mântuirii. În Simbolul de Credință despre Biserică mărturisim Cred Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Așadar 4...