O parte dintre obiceiurile și tradițiile din județul Cluj vor fi prezentate luni, 11 septembrie 2023, participanților la Conferința internațională „Misiune pentru demnitatea umană – Provocări din interiorul și din afara regiunii Mării Negre”, eveniment care se desfășoară în perioada 08-12 septembrie 2023, la Cluj-Napoca. La această manifestare sunt prezenți 100 de participanți din peste 30 de țări, de pe patru continente: Europa, America, Africa și Asia.
Cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, Grupul tradițional al sătenilor din Negreni, jud. Cluj, coordonatori prof. Florina Varadi și pr. Marian Văcariu, va prezenta un scurt obicei de șezătoare (haba), totul presărat cu multă voie bună și cu jocuri tradiționale diversificate. Totodată, instrumentistul grupului, Gheorghe Chirilă, va aduce în atenția auditoriului jocuri tradiționale interpretate la vioară cu goarnă. Instrumentul a devenit din anul 2020 element de patrimoniu național, în urma demersului realizat de regretatul dr. Mircea Cîmpeanu, etnomuzicolog, cel care care, prin munca de cercetare și documentare întreprinsă pe durata a multor ani, a îmbogățit astfel cu acest element Registrul național/ Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial.
Momentul, intitulat „Tradiții clujene în cadrul Conferinței internaționale Misiune pentru demnitatea umană” se va desfășura de la ora 18:30, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, str. Episcop Nicolae Ivan, f.n.
Constituit în anul 2012, la îndemnul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, al regretatului etnomuzicolog Mircea Cîmpeanu, Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni prezintă obiceiurile și tradițiile localității la diferite festivaluri din țară și străinătate. Anul trecut, în august, a reprezentat cu cinste județul Cluj, și, implicit România, la Festivalul Internațional de Folclor Montan din Zakopane, Polonia, ajuns la cea de-a 53-a ediție, și considerat unul dintre cele mai mari festivaluri folclorice din Europa. În acest an, tot în Polonia, a fost premiat la cea de-a 60 ediție a Festivalului TKB- Tygodnia Kultury Beskidzkiej, care a avut loc în perioada 28 iulie – 7 august 2023.
Conferința internațională „Misiune pentru demnitatea umană- Provocări din interiorul și din afara regiunii Mării Negre” este organizată de Asociația Internațională pentru Studii de Misiune (IAMS), regiunea Europa, în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Institutul Star UBB Cluj-Napoca și Facultatea de Teologie Ortodoxă, alături de alți parteneri.