Patriarhul Daniel, 32 de ani de arhierie

de | mart. 4, 2022

În data de 4 martie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aniversează hirotonia în Arhiereu. Vineri a împlinit 32 de ani de la acel eveniment major din viaţa Preafericirii Sale şi, implicit, a Bisericii Ortodoxe Române.

A fost hirotonit Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titulatura de Lugojanul, în prima duminică din Postul Mare a anului 1990. Imagini de la eveniment, în Galeria Foto.

Trei luni mai târziu devenea Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexe și Stela Ciobotea.

După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi la Strasbourg, Dan-Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani. A intrat în viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.

Ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a avut numeroase proiecte de succes în plan pastoral, administrativ și academic. Dintre acestea, amintim demersurile de consolidare şi restaurare a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa. În anul 2008, centrul a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.

În luna septembrie a anului 2007 a devenit Patriarhul României.

Construirea Catedralei Naţionale este unul din proiectele de referinţă ale Patriarhului Daniel, proiect pe care l-a asumat ca mandat primit de la înaintaşi.

Frământările referitoare la zidirea unei Catedrale de referință pentru spațiul românesc au apărut acum peste 130 ani în timpul Regelui Carol I. Toți conducătorii Bisericii Ortodoxe Române au avut visul de a ridica lăcașul de cult reprezentativ pentru ortodoxia și țara românească. În vremuri cu multe încercări, idealul a devenit fezabil în timpul misiunii asumate de Patriarhul Daniel la conducerea Bisericii.

Catedrala Naţională încununează multe alte proiecte de importanță majoră pentru viaţa Bisericii Ortodoxe Române.

Mai multe detalii, în Biografia Patriarhului Daniel.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc 114 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu

Se împlinesc 114 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu

În data de 5 martie se împlinesc 114 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu, cel de-al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut în data de 5 martie 1910 în Cândești, județul Argeș. Își începe parcursul...

95 de ani de la nașterea Părintelui Teofil Părăian

95 de ani de la nașterea Părintelui Teofil Părăian

În 2024 se împlinesc 95 de ani de la nașterea celui care a fost supranumit „duhovnicul tinerilor”, Părintele Teofil Părăian.  În data de 3 martie 1929 s-a născut Părintele Teofil Părăian, într-o familie de agricultori din satul Topârcea, aproape de Sibiu. Ioan, după...

Scriitorul și diaconul Ion Creangă: 187 de ani de la naștere

Scriitorul și diaconul Ion Creangă: 187 de ani de la naștere

În data de 1 martie, odată cu începerea primăverii calendaristice, este aniversată ziua de naștere a Diaconului Ion Creangă. Anul acesta se împlinesc 187 de ani de când a venit pe lume unul dintre cei mai mari scriitori români. Ion Creangă a menționat în autobiografia...