Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a 9-a ediție

de | aug. 13, 2021

Cea de-a 9 ediție a pelerinajului „La Nicula colo-n deal” se va desfăsura în acest an sâmbătă, 14 august 2021, începând cu ora 12:00.

Procesiunea va fi condusă, ca în fiecare an,  de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul va fi întâmpinat la Biserica din parc (centrul Municipiului Gherla), locul de întâlnire al pelerinilor, de tineri îmbrăcați în port popular, preoți și credincioși ai Eparhiei, dar și de toți cei care doresc să participe la pelerinaj.

După o slujbă de binecuvântare, în sunet de toacă, pricesne și imnuri închinate Maicii Domnului, ierarhul, preoții și credincioșii vor parcurge pe jos cei șapte kilometri ce leagă Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula.

O primă oprire se va face în fata Memorialului Gherla, unde se va rosti o rugăciune pentru cei care au pătimit în inchisorile comuniste. Pe traseu vor avea loc și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde vor fi rostite ectenii.

Pe toată perioada pelerinajului, dar și în timpul prezenței la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții.

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, s-a desfășurat prima ediție a pelerinajului la care au participat mii de credincioși. De atunci, an de an, numărul participanților a crescut.

Anul trecut procesiunea nu a avut loc, deoarece condițiile sanitare nu au permis acest lucru, dar Icoana Maicii Domnului a fost scoasă în procesiune în data de 25 aprilie 2020, prin cele două județe ale Arhiepiscopiei. În acest mod s-a  dorit oferirea  de mângâiere sufletească bolnavilor care sufereau în spitale sau la casele lor în urma  noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care munceau în spitale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...