Pragul Muzeului Mitropoliei Clujului a fost trecut sâmbătă, 14 mai 2022, de peste 900 de vizitatori, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Aceștia și-au dorit să descopere extraordinarele exponate găzduite de instituția aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Cu această ocazie, instituția de cultură a organizat mai multe expoziții și conferințe despre arta și istoria bisericească. Pe lângă posibilitatea vizitării Expoziției permanente „Tezaur de artă sacră și carte veche românească”, ce cuprinde elemente din patrimoniul Eparhiei Clujului, doitorii au participat începând cu ora 19:30 la conferința intitulată „Programul iconografic al celui mai vechi manuscris păstrat în România (Evangheliarul de la Lorsch – ‹Codex Aureus›, sec. IX)”, susținută de Prof. Adrian Papahagi.
În mijlocul celor prezenți au poposit Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Li s-au adăugat consilieri eparhiali, preoți profesori, universitari clujeni, artiști și foarte mulți elevi și studenți.
„Minunata incursiune în lumea manuscriselor medievale a reamintit tuturor faptul că Evul Mediu nu a fost, așa cum pe nedrept este adesea considerat, un „Ev Întunecat”, în care cultura, arta, rafinamentul sau evoluția au lipsit”, a precizat directorul muzeului, Paul Ersilian Roșca.
Înainte de cel de-al doilea moment special al serii, vernisajul expoziției de miniaturi a Asist. Univ. Dr. Ana Platon, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oferit conferențiarilor și tinerilor artiști daruri, diplome și cărți, răsplătind dedicarea și implicarea lor. Vernisajul expoziției „Miniaturi” l-a avut ca invitat special pe Prof. Univ. Dr. Marcel Munteanu, cadru didactic al Facultății de Teologie din Cluj-Napoca.
„Invitatul a făcut o incursiune în istoria miniaturii ca tehnică de pictură, ea dezvoltându-se în mai bine de 2000 de ani. Referindu-se la miniaturile Anei Platon, Prof. Marcel Munteanu a apreciat frumusețea lor, atenția deosebită acordată detaliilor, diversitatea tematică și importanța prezervării acestui tip de artă, în ultimii ani, la nivelul Patriarhiei Române, observându-se un reviriment al ei. A luat cuvântul și Asist. Univ. Dr. Ana Platon, aceasta manifestându-și bucuria de a vernisa această expoziție de suflet, Clujul fiind centrul în care s-a format și pe care îl consideră, mereu, acasă”, a subliniat Paul Ersilian Roșca.
Seara a continuat cu recitalul vocal-instrumental intitulat „Nocturne”, susținut de elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca.
În total, 60.000 de clujeni s-au bucurat de „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Instituțiile de cultură, universitățile și alte organizații de profil din Cluj-Napoca și-au deschis porțile pentru vizitatori.Elementele de istorie, cultură, expozițiile tematice sau programele speciale prezentate s-au dovedit atractive pentru un public extrem de divers – de la cei mai mici, până la cei mari. „Noaptea Muzeelor” Cluj-Napoca a fost un eveniment coordonat de Casino Centrul de Cultură Urbană și sprijinit de Primăria Cluj-Napoca.
Foto: Darius Echim