Se reproşează adesea cercetării teologice din ultimele decenii că este tributară unui limbaj de-a dreptul clişeizat, ce se adresează unui auditoriu specializat, fapt ce o face neatractivă şi imposibil de diseminat în rândurile publicului larg. Conştientient de acest fapt, părintele Ioan Chirilă, poet (autor al unor volume precum: Urme pe cer (Cluj-Napoca, Limes, 2016), Fărâme de cer (Cluj-Napoca, Limes, 2014), scriitor şi cercetător cunoscut, încearcă să arate că se poate şi altfel.

Cu oarecare şovăială, ce se vede şi în modul în care îşi intitulează demersul, pe care-l plasează sub sintagma de eseu (fapt altminteri întâlnit şi în cadrul altor volume, precum: Scara cuvântului. Eseuri omiletice, cuvânt înainte de Constantin Cubleşan, (Şcoala ardeleană de teologie), (Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2017), dânsul reuşeşte totuşi în paginile volumului intitulat: Model, Chip, Sens, apărut la editura Eikon din Bucureşti în anul 2017, să ofere o antologie de texte teologice cu certă valoare literară, ce pot fi lecturate atât de către specialişti, cât şi de către pasionaţii domeniului.

Volumul este prefaţat de către domnul profesor Ovidiu Pecican, care, în paginile textului intitulat „Eseuri altminteri” (p. 5-9), justifică utilizarea termenului mai-sus pomenit în cadrul titlului, arătând că: „Deşi eseul rămâne o specie augustă a literaturii, nu există nicio evidenţă că eseul teologic ori cel scris de teologi, fie în forme adânc expresive – şi deci relevante din perspectivă literată – ar trebui cu necesitate subordonate literaturii, înţelese în chip restrâns şi specializat. La fel cum eseul unui om de ştiinţă se poate dovedi valoros şi poate consacra un nume şi în câmpul scrisului fără a-l face cu orice preţ literat, la fel de bine eseistica autorilor de formaţie bisericească este validabilă axiologic, în câmpul mai larg al culturii, fără a o subordona cu tot dinadinsul literaturii” (p. 5).

Cuvântul prefaţatorului este urmat apoi de cele trei secţiuni, inspirat intitulate. În cadrul celei dintâi, denumită „model”, cititorii se pot întâlni cu crochiurile sau portretele unor personalităţi de seamă ale culturii eclesiastice clujene sau ardelene precum: Arhiepiscopul Teofil Herineanu (p. 13-16) sau monahul scriitor Nicolae Steinhardt (p. 17-28), cu anumite eseuri teologice dedicate unor sintagme precum „Canaanul” (p. 29-41), sau unor evenimente precum Edictul de la Milan (p. 43-46), aniversarea a cinci veacuri şi un sfert de la întemeierea mitropoliei de la Feleac (p. 47-51), cu texte dedicate dimensiunii de dialog restaurator a cărţii Psalmilor (p. 61-67), polivalenţei semantice a rugăciunii (p. 69-74), sau importanţei teologico-practice a Şabatului (p. 75-77), în vreme ce, în cadrul celei de-a doua, ce este plasată sub genericul celui de-al doilea cuvânt din titlu, ei pot regăsi interesante texte privitoare la mesianismul Vechiului Testament (p. 97-114), teologia lui Origen (p. 115-124) şi cea a Sfinţilor Ioan Casian din Dobrogea şi Gherman (p. 125-130), cu personalitatea şi activitatea celui care a rectitorit Episcopia Clujului, Nicolae Ivan (p. 131-140), sau cu gândirea unor teologi sau literaţi precum părinţii Nicolae Neaga (p. 141-144), Dumitru Stăniloae (p. 145-152), sau Gala Galaction (p. 153-162).

Paginile ultimei secţiuni (p. 173-257), alcătuită din eseuri consistente şi interesant construite, deşi sunt structurate ca texte epice, coerente şi logice în expunere, lasă parcă să transpară o oarecare notă de lirism. Fire poetică, părintele Ioan Chirilă vorbeşte aici despre sens, pace, Ghetsimani, theoria şi Creaţie, hristologie şi alte elemente cu valoare fundamentală pentru teologia răsăriteană şi nu numai. Valenţele teologice ale eseurilor sale sunt incontestabile. Cele literare transpar şi ele din exprimări precum: „Sub povara Crucii a căzut pe pământ Cuvântul, nicio aripă nu a prins vântul ca să i-L arunce peste faţă, doar mahrama Veronicăi i-a adunat picurii vieţii pentru noi; nicio putere nu s-a aplecat să-L ridice, doar Simon (silit şi el!) a ridicat povara lumii de pe umeri-I zdrobiţi pentru ca în noi, să se ridice Cuvântul, niciun fierar n-a furat cuiele, doar eu am deprins să fur Cuvântul ca să-L înfig ca un cui, în inima mea, să ţâşnească înspre toţi picurii-mi vieţii ce prinde aripi ca un cal năpraznic ce fuge înspre toţi aducântu-L precum într-o caleaşcă aurită, un Domn, ce se plimbă spre vedere” (p. 247).

Garnisit cu texte diferite din perspectiva conţinutului şi al stilului, abundând de frumoase meditaţii teologice şi texte de-a dreptul poetice, volumul Model, Chip, Sens, al părintelui Ioan Chirilă se constituie aşadar într-o frumoasă jertfă pe altarul cercetării teologice şi într-o perlă a stilului, pe care autorul o oferă cititorilor contemporani cu dorinţa de a-i face să înţeleagă şi trăiască altfel teologia, care se constituie cu certitudine într-un element dinamic şi de o frumuseţe permanentă pentru autorul însuşi.