Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Prezența culturală a României în SUA, marcată printr-un eveniment de anvergură

de | mart. 6, 2024

Aula Magna a Academiei Române va găzdui, în data de 2 iulie 2024, evenimentul „Romania at the Smithsonian Folklife Festival 25th Anniversary Celebration – 1999-2024”, organizat de Academia Română și de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Evenimentul va fi precedat, în ziua de 1 iulie, de un concert la Ateneul Român, cu interpretări ale compozițiilor lui George Enescu și George Gershwin.

Manifestarea celebrează prezența cultură a României în SUA – marcată major după Revoluția din 1989 de evenimentul de la Smithsonian Institution din 1999 – și urmărește dezvoltarea acestei prezențe actualizând și pornind și de la coordonatele demarate atunci.

Din partea României și a SUA vor participa reprezentanți, de atunci și de acum, ai statului, ambasadori, oameni de cultură de la Smithsonian Institution, Academia Română, Institutul Cultural Român, universități și alte instituții de cultură.

Gazda evenimentului este președintele Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, iar coordonatorii-moderatorii evenimentului sunt profesorii Daniel David (Academia Română și UBB), Eliot Sorel (George Washington University) și Mircea Dumitru (Academia Română).

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Zilele Memorialului Gherla, ediția a IX-a

Zilele Memorialului Gherla, ediția a IX-a

În perioada 7–10 martie 2026 se va desfășura cea de-a IX-a ediție a Zilelor Memorialului Gherla, manifestare religioasă și culturală organizată la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla. Evenimentul are loc cu binecuvântarea și participarea...

SOUNDING IMAGES, SCREENING SOUNDS

SOUNDING IMAGES, SCREENING SOUNDS

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la două seri dedicate muzicii de film, concerte-eveniment ce readuc în atenția publicului pagini sonore din patrimoniul cinematografic italian al secolului XX. Sub genericul Sounding Images, Screening Sounds,...