Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Florin Colcer, acesta reliefând aspecte importante din viața Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov și menționând faptul că sfinții sunt pilde inepuizabile de viețuire creștină pentru omul contemporan.
La sfârșitul Sfintei Liturghii a luat cuvântul părintele paroh Alexa Chira, mulțumindu-le oaspeților din Cara pentru vizită și pentru bucuria rugăciunii frățești. Apoi, părintele Alexa Chira a vorbit despre satul românesc de odinioară și cel de azi, accentuând faptul că satul a fost dintotdeauna o vatră de spiritualitate autentică.
De asemenea, în semn de iubire frățească, părintele paroh Florin Colcer a oferit în dar părintelui paroh Alexa Chira o icoană a Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov și un ștergar cusut cu motive tradiționale românești specifice din satul Cara.
Evenimentul, organizat de cele două parohii, face parte din proiectul ,,DIN SUFLET PENTRU SATUL ROMÂNESC” inițiat de Protopopiatul Ortodox Cluj II, în contextul declarării de către Patriarhia Română a anului 2019 ca ,,An omagial al satului românesc”.
Activitățile din cadrul proiectului se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și au scopul de a evidenția valorile creștine tradiționale care se mai păstrează în satele românești, precum și sprijinirea activității liturgice, administrative și sociale din aceste comunități rurale.
Astfel de activități se vor desfășura pe tot parcursul anului 2019, în proiect fiind implicate toate parohiile din Protopopiatul Ortodox Cluj II în parteneriat cu câteva parohii din mediul rural din Arhiepiscopia Clujului.
Pr. Vlad-Cornel Bob.