PS Iustin: Biserica este locul unde se află Apa cea Vie. Să nu o părăsim!

de | mai 18, 2020

Duminică, 17 mai 2020, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, pe esplanada Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, prima Sfântă Liturghie după ridicarea stării de urgenţă, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul s-a oprit asupra pericopei evanghelice a Samarinencei. „Mântuitorul elimină graniţele, mentalităţile, şi cere iubire şi respect între oameni, pentru faptul că fiecare este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi a venit să ofere tuturor oamenilor de pe pământ, nu numai poporului ales, şansa de a crede în Dumnezeu”.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioşilor ce este, de fapt, Apa cea Vie.

 „Apa cea Vie este credinţa cea adevărată, care a revelat-o Dumnezeu prin prooroci, apoi, la plinirea vremii, prin Mântuitorul Însuşi, apoi a fost transmisă nouă prin Sfintele Scripturi, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Evanghelişti. Sfânta Biserică este Fântâna lui Iacob, locul unde se află Apa cea Vie, care aduce sănătate trupească, dar este şi tămăduitoare pentru viaţa noastră biologică și duhovnicească. De aceea, noi nu putem părăsi Biserica. Şi nu avem voie să o părăsim, pentru că ea ne asigură foamea şi setea de Dumnezeu. Astăzi aţi venit şi staţi ca şi lacrimile fiilor pământului înaintea lui Dumnezeu, mărturie că v-aţi dorit atât de mult să fiți la Liturghie. Să ne ajute Dumnezeu să ne adăpăm din Apa cea Vie a Bisericii lui Hristos, din Tainele Bisericii și din credinţa noastră ortodoxă strămoşească,  pe care s-o mărturisim, s-o trăim și s-o împlinim în vieţuirea noastră creştină.”

„Nu suntem creştini doar de vreme bună, suntem creştini de toată vremea!”

 Pentru ca să se păstreze distanţa sanitară, în curtea Catedralei au fost marcate, pe asfalt, cu vopsea, de voluntarii Catedralei şi membrii filialei ASCOR Baia Mare, locurile pe care credincioşii să le ocupe în timpul Sfintei Liturghii. Locul a fost reprezentat dintr-o floare alcătuită din trei inimi şi tricolorul din Drapelul Naţional.

Pe o ploaie torenţială, credincioşii au ocupat în întregime curtea Catedralei Episcopale. Eu cred că sunt lacrimile Maicii Domnului pentru că i s-au întors fiii acasă, adică la biserică, iar noi nu suntem creştini doar de vreme bună, suntem creştini de toată vremea. Şi când este timp frumos, şi când este ger, şi când plouă, şi când este timp mai puţin prielnic, suntem şi rămânem creştini”, a explicat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

 

FOTO: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Centenarul Mănăstirii Dragomireşti din Maramureşul Voievodal

Centenarul Mănăstirii Dragomireşti din Maramureşul Voievodal

Joi, 20 iulie 2023, ziua de prăznuire a Sfântului şi slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureşul Voievodal şi-a serbat centenarul şi hramul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a...

Hramul bisericii Poliţiei de Frontieră

Hramul bisericii Poliţiei de Frontieră

Duminică, 2 iulie 2023, când Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în Sighetu Marmaţiei, în mijlocul credincioşilor de la biserica Inspectoratului...

Trei decenii de la reînvierea Mănăstirii Bârsana

Trei decenii de la reînvierea Mănăstirii Bârsana

Vineri, 30 iunie 2023, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, care este hramul celei mai cunoscute mănăstiri din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la reînvierea acestei minuni arhitecturale şi...