PS Iustin: „Să fim creştini ai luminii, să iubim Biserica şi oamenii buni ai neamului românesc”

de | mai 26, 2020

În Duminica a VI-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia să iubească Biserica, adevărul și pe oamenii luminați ai țării.

„Să ne ajute Dumnezeu să fim creştini ai luminii, să avem ochi să vedem, în primul rând pe Hristos, să credem în El şi să-L urmăm. Să iubim Biserica, să ne iubim familia și să ne iubim dascălii. Să iubim oamenii mari şi buni ai neamului nostru,  care ne educă şi ne arată calea de urmat în vremurile grele și  de încercare”, a arătat Preasfinția Sa, în cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, săvârșită în altarul de vară al mănăstirii, în sobor de preoţi.

Ierarhul a vorbit și despre importanța culturii în societatea actuală. „În societatea de consum nu este nevoie de cultură, de artă și de literatură. Oamenii doresc să trăiască pentru trup, nu pentru minte şi suflet. Ori, cultura însemnă minte, spiritualitate, personalitate, autoritate, demnitate și libertate. Vine vremea când cultura se va refugia din nou în mănăstiri. Biserica este şcoală pentru toată viaţa, iar şcoala noastră românească a început în tinda bisericii. În incinta mănăstirilor au început primele şcoli, acolo au fost primele spitale și se întorc vremurile. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să fim creştini şi să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a înţelege şi vedea calea de urmat. Biserica ne va arăta drumul, numai să o ascultăm!”.

Biserica aduce la suprafaţă, prin toată lucrarea ei, lumina din om

Preasfinția Sa, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a explicat credincioşilor că doar în Biserică, prin ascultare și credință, dobândim lumina.

„Dumnezeu – Lumina Lumii, prin faptul că l-a vindecat pe cel orb, pe lângă vederea pe care i-a dăruit-o, a scos la suprafaţă lumina din el. Lumina din om o scoate Dumnezeu. Biserica aduce la suprafaţă, prin toată lucrarea ei, lumina din om. Omul trebuie să lumineze, dar nu de la sine, ci primeşte lumină din lumina lui Hristos, şi luminează în funcţie de câtă lumină cere de la Dumnezeu şi câtă e în stare să primească. Apoi, acest orb este chemat să asculte şi să creadă. Se duce la scăldătoarea Siluan, îşi spală ochii şi vede. Este, pe de o parte, răbdător şi, pe de altă parte, smerit şi ascultător. Hristos îl transformă pe orbul din naştere în Apostol al Său, propovăduitor al lui Hristos.”

 

FOTO: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferinţa preoţească de primăvară la Sighetu Marmaţiei

Conferinţa preoţească de primăvară la Sighetu Marmaţiei

Joi, 18 mai 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat Conferinţa preoţească de primăvară din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, la care au participat preoţii din Protopopiatele Sighet şi Vişeu. Acesta este ultima...

Conferinţa preoţească de primavară

Conferinţa preoţească de primavară

Luni, 15 mai 2023, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului au început conferinţele preoţeşti de primăvară, care au fost prezidate de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Conferinţele, dedicate Anului omagial al persoanelor vârstnice,...

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Tulghieş

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Tulghieş

Duminică, 7 mai 2023, a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Tulghieș, Protopopiatul Chioar, unde a sfințit noua capelă de...

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud

Duminică, 30 aprilie 2023, Duminica Mironosiţelor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Ieud, Protopopiatul Vişeu. „Duminica Mironosiţelor Femei este una dintre duminicile frumoase de...