PS Iustin Sigheteanul, la ,,Zilele Poessis” de la Carei

de | nov. 7, 2015

Cea de-a 25-a aniversare a ,,Zilelor Poessis”, organizată de către Direcţia pentru Cultură a Judeţului Satu Mare, s-a desfăşurat vineri, 6 noiembrie, de la ora 17.00 la Castelul Karolyi din Municipiul Carei.

Eveninentul a debutat cu  o rugăciune pentru cei morţi în incendiul de la Clubul ,,Colectiv” din Bucureşti, pentru însănătoşirea grabnică a celor ce sunt în mare suferinţă pe patul de spital şi pentru mângâierea şi întărirea familiilor care trec prin această dramă. Slujba a fost oficiată de PS Iustin, arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

La festivitatea de omagiere şi premiere a personalitătilor din lumea culturală românească, organizatorii au invitat academicieni, scriitori, poeţi, oameni de cultură din ţară şi străinătate.

Un oaspete de suflet a fost academicianul Nicolae Dabija – poet şi istoric literar din Republica Moldova. În semn de apreciere pentru activitatea academică şi literară, dar şi pentru lupta dusă de-a lungul deceniilor pentru păstrarea culturii, limbii, credinţei şi valorilor sfinte româneşti, Preasfinţia Sa i-a oferit cea mai înaltă distincţie eparhială pentru laici, ,,Crucea Voievodală”, însoţită de Gramata Episcopală.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Elevii de elită ai Clujului, premiați de Arhiepiscopie

Elevii de elită ai Clujului, premiați de Arhiepiscopie

Elevii clujeni, care au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat, au fost premiați duminică seara de Arhiepiscopia Clujului. Momentul a avut loc în Catedrala mitropolitană, după slujba Vecerniei, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit...