Resfințirea bisericii din Parohia Băbeni

de | sept. 18, 2016 | Actualitatea religioasă

În duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Băbeni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult în ultima perioadă. Evenimentul a fost cu atât mai înălțător, cu cât anul acesta se împlinesc 140 de ani de la ridicarea bisericii, care a fost pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a transmis pentru radio Renașterea diaconul Ionică Torcoș. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți, în frunte cu Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Părintelui paroh Ioan-Gheorghe Șvab-Maxim o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înnoirea și înfrumusețarea locașului de cult. Au mai fost acordate diplome de apreciere și membrilor Consiliului Parohial, personalului auxiliar bisericesc, precum și tuturor celor care s-au implicat în mod special în efectuarea lucrărilor de înnoire a locașului de cult. După rostirea cuvântului de învățătură de către Preasfinția Sa, toți credincioșii, au intrat prin Sfântul Altar și s-au închinat sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă.

Satul Băbeni a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1377. Numele localităţii provine de la un cneaz român pe nume Baba. Cuvântul baba este de origine slavă, din care a derivat cuvântul românesc babă. Terminaţia numelui satului, în -eni, este de origine românească, numele localităţii însemnând astfel „urmaşii lui Baba”. În ceea ce privește viața bisericească de aici, amintim faptul că înainte de construirea actualei biserici, exista o bisericuță de lemn, în curtea căreia se afla și un cimitir, aceasta fiind dărâmată o dată cu ridicarea actualului locaș de cult. Cu toate că biserica a fost zidită între anii 1873-1876, ea nu a fost târnosită decât abia în anul 1927. În anul 1978, sub păstorirea preotului Liviu Pop, biserica din Băbeni a fost resfințită de către episcopul Vasile Coman. Începând cu anul 1991, Părintele Ioan-Gheorghe Șvab-Maxim a fost numit preot al Parohiei Băbeni, sub păstorirea Preacucerniciei sale derulându-se o serie de lucrări, ce vizau înfrumusețarea locașului de cult, motiv pentru care în data de 22 august 1999 s-a făcut resfințirea bisericii de către episcopul Oradiei, Ioan Mihălțan. Între anii 2000-2016 au fost efectuate alte lucrări de înfrumusețare ale bisericii, printre care recondiționarea picturii și înzestrarea bisericii cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

 

Ultimele articole

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...