Evanghelia zilei: Lc 21, 28 – 33
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: prindeţi curaj şi vă ridicaţi capetele voastre, pentru că se apropie mântuirea voastră. Apoi le-a spus o pildă: priviţi smochinul şi toţi copacii; când înfrunzesc ştiţi şi voi, privind la ei, că vara este aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
„Roada Duhului”
După ce a profeţit dărâmarea Ierusalimului Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi:
„Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” (Lc 21, 28).
Ştim că apostolii până la Pogorârea Sfântului Duh stăteau închişi de frica iudeilor. Abia după ce au fost îmbrăcaţi cu putere de sus au părăsit frica şi plini de curaj au început să binevestească Evanghelia Împărăţiei, zicând:
„Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt.” (Fapte 2, 38).
Apoi chiar dacă au fost prinşi şi duşi înaintea conducătorilor şi a regilor, apostolii au stat înaintea lor plini de curaj, amintindu-şi de cuvântul Domnului Hristos:
„Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.” (Mc 13, 11).
Aşa s-a întâmplat cu Apostolii Petru şi Ioan care au fost aduşi să dea socoteală în faţa sinedriului. Lor li s-a poruncit să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus Hristos. Atunci apostolii plini de curaj au zis către ei:
„Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.” (Fapte 4, 19 – 20).
Această putere a sufletului de a înfrunta nedreptatea în numele dreptăţii au primit-o apostolii şi urmaşii lor prin puterea Sfântului Duh.
„Prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre – spune Domnul Hristos. De ce? Pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” (Lc 21, 28).
Ce înseamnă acest cuvânt „răscumpărare” în limbaj teologic? Pornind de la însuşi numele Mântuitorului, putem spune că răscumpărarea înseamnă „izbăvire”, „salvare”, „dezrobire”. Ea se numeşte „iconomie” sau „mântuire obiectivă”, iar însuşirea de fiecare om a acestei iconomii mântuitoare prin harul Duhului Sfânt se numeşte „îndreptare”, „sfinţire” sau „mântuire subiectivă”.[1]
De mântuirea obiectivă beneficiază numai „cei ce vor crede şi se vor boteza”.[2] Aceasta înseamnă că ea trebuie să fie însuşită prin viaţa cea nouă în Hristos, adică prin credinţă, prin fapte de iubire şi prin suferinţă „care sfinţeşte pe Hristos în inimi” – cum spune Sfântul Apostol Petru în întâia sa epistolă sobornicească[3] şi cum ne îndeamnă Domnul Hristos în Evanghelia după Ioan, în capitolul al XVI-lea:
„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (In 16, 33).
Fiecare om este chemat să transforme cosmosul şi ambianţa vieţii sale terestre, transformându-se în acelaşi timp pe sine însuşi, printr-un efort continuu de consacrare şi spiritualizare.[4] Aşadar, procesul de dobândire a mântuirii înseamnă efort, luptă duhovnicească. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre acea „trăire în Duhul” a credincioşilor.[5] Apoi Sfântul Serafim de Sarov spune că „scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt”;[6] adică o continuă dobândire a Duhului, o continuă îmbogăţire în Duhul Sfânt. Acesta este rostul pentru care cerem venirea şi sălăşluirea întru noi a Duhului Sfânt rostind în rugăciune:
„Împărate Ceresc, Mângâietorule, (…) vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.”.
Dacă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu şi prin mântuirea obiectivă realizată de El suntem „recapitulaţi”, (cuprinşi) în Hristos în chip virtual, după întemeierea Bisericii creştine, recapitularea devine activă pentru toţi cei care fac parte din Biserică,[7] căci Biserica, având drept cap pe Hristos, este „trupul Lui şi împlinirea celui ce plineşte toate întru toţi”,[8] cum spune şi Arhimandritul Iustin Popovici în lucrarea sa Omul şi Dumnezeul-Om:
„Prin puterea Lui dumnezeiască Duhul Sfânt îi uneşte pe toţi credincioşii într-un singur trup, care este Biserica. Astfel Duhul Sfânt este arhitectul şi constructorul Bisericii. Prin Duhul Sfânt ne zidim toţi în trupul Bisericii; ne botezăm în El într-un trup, devenind concorporali cu Hristos. Într-adevăr, prin Duhul Sfânt omul devine om al lui Hristos, devine creştin, devine mădular al Bisericii.”.[9]
Sfântul Simeon Noul Teolog a spus că noi trebuie să devenim conştienţi de lucrarea harului. Un creştin adevărat trebuie să simtă cum îl ajută Dumnezeu. Or, Dumnezeu îl ajută să progreseze din treaptă în treaptă spre o unire mereu mai sporită cu El. El ne ajută să devenim mai buni, mai puternici în faţa ispitelor, mai iubitori faţă de ceilalţi, mai smeriţi, mai umani. Numai o astfel de fiinţă poate rosti cuvinte care îi pot stimula pe oameni, îi pot ajuta, îi pot câştiga pentru viaţa în Hristos.[10]
Şi tot Sfântul Simeon Noul Teolog spune că:
„Sufletul e nevăzut, nu se vede dacă e sănătos sau nu… Sunt însă semne văzute care fac vădită tuturor starea sa.”.[11]
Ce fel de semne? Anume: într-un suflet sănătos Duhul Sfânt aduce roade. Ce fel de roade? Spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni:
„Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Gal 5, 22 – 23),
şi încheie, zicând:
„Împotriva unora ca acestea nu este Lege.” (Gal 5, 23).
[1] Păr. Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, p. 183.
[2] Mc 16, 16.
[3] 1 Ptr 3, 15.
[4] Pr. Nicolae Macsim, Aspectul kenotic al Răscumpărării, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1 – 3/1990, p. 41.
[5] Gal 5, 25.
[6] Viaţa şi învăţăturile Sfântului Serafim de Sarov, Mănăstirea Slătioara, 1995, p. 54.
[7] Arhim. Chesarie Gheorghescu, Învăţătura ortodoxă despre iconomia dumnezeiască şi bisericească, în Studii Teologice, nr. 3 – 6 / 1980, Bucureşti, p.306.
[8] Efes 1, 22 – 23.
[9] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, pp. 175 – 176.
[10] M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, pp. 132 – 133.
[11] TomÁŠ ŠpidlÍk, Spiritualitatea Răsăritului creştin. 1. Manual sistematic, p. 109.
