Preoții din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonați de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica ocrotită de „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în prezența unui număr foarte mare de credincioși, soborul celor 13 preoți slujitori, alături de pr. paroh Ilie Furcea, au săvârșit slujba Vecerniei.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Alin Carafa de la parohia Mogoșeni a vorbit celor prezenți despre „Sfânta Biserică – întemeierea, constituția și însușirile ei”. Părintele a evidențiat rolul important al bisericii în viața creștinului, rezumat în celebra sintagmă „în afara Bisericii nu există mântuire” atribuită Sfântului Ciprian al Cartaginei.
În încheiere, pr. paroh Ilie Furcea a mulțumit preoților prezenți pentru împreuna slujire. Această întâlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Mocod, care se va reuni în Duminica a 18-a după Rusalii în parohia Nimigea de Sus.