„Să nu vă juraţi nicidecum” (Vineri, Săptămâna întâia după Rusalii)

de | iun. 9, 2023

Evanghelia zilei: Mt 5, 33 – 41

Zis-a Domnul: aţi auzit ce s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă vă spun vouă: să nu vă juraţi nicidecum, nici pe cer, fiindcă este scaun al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternut al picioarelor Lui; şi nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui împărat. Să nu te juri nici pe capul tău, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr, alb sau negru; ci cuvântul vostru să fie: da, ce este da; nu, ce este nu; iar ce este mai mult decât acestea este de la cel viclean. Aţi auzit că s-a zis: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Eu însă vă spun vouă ca să nu staţi împotriva celui rău; iar celui ce te va lovi peste obrazul cel drept, întoarce-i şi pe celălalt; celui care voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar dacă te va sili cineva să mergi o mie de paşi, mergi cu dânsul două mii.

„Să nu vă juraţi nicidecum”

Legea primită de Mosie, Decalogul, vorbind despre relaţiile dintre oameni, pedepseşte mărturia mincinoasă. Aceasta este păcat şi poate fi un început pentru alte păcate. De fapt, trebuie spus că poruncile Decalo­gului au o structură organică bine definită. Se au în vedere, în primul rând, păcatele mari şi apoi păcatele mici. Este important să nu ai alţi dumnezei, în afară de Dumnezeul cel adevărat, ca apoi să te poţi raporta la El cum se cuvine – adică să nu iei numele Domnului Dumnezeu în de­şert şi să îţi aduci aminte de ziua de odihnă, ca să o cinsteşti.

În ce priveşte relaţiile dintre om şi semenul său, acelaşi lucru îl pu­tem spune. Este oprită, în primul rând uciderea, apoi desfrânarea, apoi furtul, apoi minciuna şi în cele din urmă pofta, care stă la rădăcina ori­cărui păcat. De la poftă se poate ajunge la minciună, de la minciună la furt ş.a.m.d.

Minciuna şi pofta nu sunt ultimele, pentru că sunt mai puţin în­semnate sau pentru că au o importanţă mai mică în plan duhovnicesc. „Să nu pofteşti nimic din câte sunt ale aproapelui tău”[1] – este ultima poruncă, dar nu cea din urmă, căci e la fel de importantă ca şi celelalte.

Cel care este preocupat de viaţa duhovnicească are în vedere această ultimă poruncă, pe care, păzind-o, nu va ajunge la cele dintâi; cel care însă nu e preocupat de viaţa duhovnicească, după ce şi-a mărturisit păca­tele săvârşite, va trebui să ajun­gă să înlăture şi pofta care îl poate duce din nou la păcat.

Vorbind despre jurământ, Domnul Hristos atrage atenţia că nu suntem obligaţi să ne jurăm pe ceva:

„Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru, ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Mt 5, 34 – 37).

Mântuitorul ne îndeamnă de altfel să fim mărturisitori ai adevăru­lui aşa încât să nu fim nevoiţi să apelăm la jurământ. Să spunem: DA sau NU. Dacă însă am rostit un jurământ, datori suntem să-l respectăm. Spune Domnul Hristos, ci­tând Legea lui Moise:

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale.” (Mt 5, 33).

Trebuie aşadar să ne ţinem jurămintele făcute, cu atât mai mult dacă rostim un jurământ înaintea lui Dumnezeu.

În vechime se socotea jurământ înaintea lui Dumnezeu acea măr­turisire care era întărită prin cuvintele: „Viu este Dumnezeu”,[2] sau „Mă jur pe Domnul”.[3] În ziua de astăzi, jurământ înaintea lui Dumnezeu am putea numi făgăduinţele pe care le face cineva la intrarea în monahism, făgăduinţe care se mai numesc şi „jurăminte”. Acestea sunt în număr de trei: ascultarea, fecioria şi sărăcia. Numai cel care îşi ţine cuvântul, care este de cuvânt, poate spori în viaţa du­hovni­cească, care este n permanent urcuş spre Împărăţia lui Dumnezeu. Cel care încalcă una din aceste făgă­duinţe încalcă cuvântul pe care l-a dat înaintea lui Dumnezeu.

Explicând poruncile cuprinse în Legea lui Moise, Mântuitorul vor­beşte la un moment dat şi despre Legea talionului. Potrivit acestei Legi oricine se putea răz­buna pe cel care i-a făcut rău. Se spunea în această Lege a Talionului:

„Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.” (Ieş 21, 24).

Mântuitorul aduce însă un principiu nou, anume de a nu răspunde rău­lui cu rău, de a răbda răul şi de a nu căuta răzbunare. Mântuitorul ne în­deamnă să nu ne răzbunăm, ci să răbdăm; ne îndeamnă la răbdarea smerită a nedreptăţilor; ne în­deamnă să nu răsplătim răul cu rău, zi­când:

„Nu vă împotriviţi celui rău.” (Mt 5, 39).

Această împotrivire, mai înainte de a se contura în faptă, se naşte la nivel de gând. Părinţii duhovniceşti erau cu mare grijă la gândurile lor, cum citim în Pateric:

L-a întrebat cineva pe Cuviosul Pimen: Cum se răsplăteşte răul cu rău? Şi el a răspuns aşa: Răul cu rău se răsplăteşte mai întâi în gând, apoi în pri­viri, după aceea în cuvânt şi la urmă în faptă. Dar dacă înlături gândul cel rău la celelalte nu mai ajungi.”.[4]

sau:

A fost întrebat Cuviosul Pimen: Ce să fac că îmi vin tot felul de gânduri rele? Şi cuviosul a zis aşa: Opreşte vântul. Întinde braţele şi pieptul şi opreşte vântul, că bătea vântul. Şi fratele a zis: Nu pot să opresc vântul să nu bată. Atunci Cuviosul a răspuns: Aşa cum nu poţi opri vântul să nu bată, tot aşa nu poţi să opreşti gândurile cele rele să nu vină, dar altceva poţi să faci, cu un gând bun să înlături gândul cel rău.”.[5]

Prin urmare începutul îndreptării omului, a unei îndreptări reale a omului este luarea aminte la gânduri şi înlăturarea gândurilor rele prin gânduri bune. Cel mai la îndemână gând pentru limpezirea gândurilor este rugăciunea minţii, rugă­ciunea care se spune la nivelul minţii, aşadar la nivel de gând, dar cu participarea inimii:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine pă­că­tosul!”.

[1] Ieş 20, 17.

[2] 2 Rg 2, 27; Iov 27, 2; Amos 8, 14.

[3] 2 Rg 19, 7.

[4] Avva Pimen, Patericul, Ed. Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, 1990, p. 171.

[5] Ibidem, p. 170.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Să nu vă juraţi nicidecum” (Vineri, Săptămâna întâia după Rusalii)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

În ce constă viața veșnică? | Duminica a 7-a după Paști

În ce constă viața veșnică? | Duminica a 7-a după Paști

Ev. Ioan 17, 1-13; Rugăciunea lui Iisus „Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora...

Îngrijirea bolnavilor

Îngrijirea bolnavilor

În cadrul emisiunii de astăzi, vom aborda un subiect legat de îngrijirea bolnavilor. Cu toți am avut parte de momente când o persoană dragă a suferit o problemă de sănătate, moment în care ne-am întrebat: „Cu ce pot să fiu de folos?”. După cum bine-știm, sănătatea e...