„Eu şi Tatăl una suntem” (Sâmbătă, Săptămâna a V-a după Paşti)

de | mai 28, 2022

Evanghelia zilei: In 10, 27 – 38

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine; iar Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veci şi din mâna Mea nu le va răpi nimeni. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să le smulgă din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Atunci iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucruri aruncaţi cu pietre asupra Mea? Iudeii i-au răspuns, zicând: pentru lucru bun, noi nu aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru blasfe­mie, pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine însuţi Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: oare nu este scris în legea voastră: Eu am zis: dumnezei sunteţi? Dacă i-a numit dumnezei pe aceia, către care a fost zis cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate să se desfiinţeze – despre Mine, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume, voi ziceţi că grăiesc blasfemie, fiindcă am spus că sunt Fiul lui Dumnezeu? Dacă nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine; iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucruri, ca să înţelegeţi şi să credeţi, că Tatăl este în Mine şi Eu în El.

„Eu şi Tatăl una suntem”

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este Persoană dumneze­iască care, pe lângă firea dumnezeiască, a luat fire omenească, prin În­tru­pare. În Noul Testament Iisus Hristos este mărturisit ca „Dumnezeu întrupat”;[1]deofiinţă cu Tatăl”,[2]în El locuind trupeşte toată plină­ta­tea dumnezeirii”.[3]

Pe lângă Scriptură, mărturii despre dumnezeirea Fiului ne dau toţi Sfinţii Părinţi care au apărat adevărurile de credinţă împotriva ereziilor. Pentru a spune cine este Iisus Hristos este de ajuns să cităm mărturisirile de credinţă ale Sinoade­lor Ecumenice care s-au ocupat de Persoana Mântuitorului Hristos. Astfel, la Sino­dul I Ecumenic (Niceea, 325) se măr­turiseşte că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevă­rat din Dumnezeu adevărat, născut din veci şi deofiinţă cu Tatăl.

La Sinodul III Ecumenic (Efes, 431) se mărturiseşte că în Iisus sunt două firi (una dumnezeiască şi alta omenească), dar o singură Persoană, cea dumnezeiască. Legătura dintre cele două firi se numeşte unire ipos­tatică, iar pentru că Iisus este Persoană dumnezeiască, Fecioara Maria, Maica Sa, se numeşte pe drept cuvânt Născătoare de Dumnezeu.

La Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) Iisus Hristos este numit Dumnezeu adevărat şi Om adevărat care posedă întreaga fire umană. Cele două firi din Per­soana Mântuitorului sunt neamestecate, neschim­ba­te, neîmpărţite şi nedespărţite.

La Sinodul VI Ecumenic (Constantinopol, 680 – 681) se spune că în Iisus Hristos sunt două voinţe şi două lucrări care sunt corespun­ză­toare celor două firi. Aceste voinţe nu sunt opuse, voinţa omenească urmând întru totul voinţei şi lu­crării dumnezeieşti.[4]

Creştinismul este religia mântuirii şi de aceea în centrul dogmaticii stă învă­ţătura despre mântuirea în Hristos numită soteriologie prece­dată de hristologie, adică de învăţătura despre Persoana Mântuitorului Hristos, Cel ce săvârşeşte mân­tuirea. Astfel, dogmele sau învăţăturile de credinţă nu sunt altceva decât dez­volta­rea Simbolului Credinţei. Ele re­prezintă sinteze ale credinţei.[5]

Credinţa creştină se bazează incontestabil pe două categorii de dogme fun­damentale: dogma Sfintei Treimi celei deofiinţă şi nedespăr­ţite şi dogma celor două firi şi două voinţe, dumnezeiască şi omenească, în Iisus Hristos, adică Per­soana unică a Cuvântului întrupat.[6]

În ordinea manifestării în lume a Sfintei Treimii, orice energie pro­vine de la Tatăl, comunicându-se prin Fiul în Duhul Sfânt. Se va spune, astfel, că Tatăl creează totul prin Fiul în Duhul Sfânt. Tatăl lucrează, dar prin Fiul în Sfântul Duh – Fiul lucrează, de asemenea, dar ca putere a Tatălui, întrucât este din El şi în El.[7]

A iubi înseamnă a trăi pentru şi în persoana iubită, a cărei viaţă devine viaţa ta. Iubirea duce la unitatea fiinţei. Aşa e înăuntrul Treimii: „Tatăl Îl iubeşte pe Fiul”.[8] El trăieşte în Fiul şi în Duhul Sfânt. Fiul „ră­mâne în iubirea Tatălui”.[9] Iar pe Duhul Sfânt Îl cunoaştem ca iubire atot­desăvârşită. Duhul Sfânt purcede veşnic din Tatăl, viază în El şi sălăşluieşte în Fiul. Această iubire face din suma totală a Fiinţei Divine un singur Act veşnic.[10] După modelul acestei unităţi, uma­ni­tatea tre­buie să devină şi ea un singur om:

„Dar nu numai pentru aceştia Mă rog (pentru apostoli – n.n.), ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una; aşa cum Tu, Părinte, eşti întru Mine şi Eu întru Tine, tot astfel şi ei să fie una întru Noi. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem.” (In 17, 20 – 22).

Astfel, datoria noastră este de a le aduce pe cele despărţite la unire, de a înlătura pe cât posibil răul care desparte şi de a căuta punţi de legă­tură şi de unire între suflete.

[1] 1 Tim 3, 16.

[2] In 10, 30.

[3] Col 2, 9.

[4] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică ortodoxă, pp. 213 – 215.

[5] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, p. 148.

[6] Arhim. Sofronie, Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice , p. 160

[7] Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, p. 110.

[8] In 3, 35.

[9] In 15, 10.

[10] Arhim. Sofronie, op. cit., p. 31.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Eu şi Tatăl una suntem” (Sâmbătă, Săptămâna a V-a după Paşti)
„Eu şi Tatăl una suntem” (Sâmbătă, Săptămâna a V-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Psalmul acesta de lamentație scoate la iveală o deosebită sensibilitate morală. Poate fi vorba de o boală misterioasă și grea, probabil lepră l-a lovit pe protagonistul acestui psalm. Din perspectiva doctrinei vechitestamentare a retribuției, această boală este trăită...