Puterea credinţei (Sâmbătă, Săptămâna a XXV-a după Rusalii)

de | dec. 11, 2021

Evanghelia zilei: Lc 9, 37 – 43

În ziua aceea, pogorându-se Iisus din munte, L-a întâmpinat popor mult. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat şi I-a zis: Învăţătorule, mă rog Ţie, uită-Te spre fiul meu, căci îl am numai pe el. Şi iată un duh îl apucă, şi deodeată răcneşte, şi îl tăvăleşte cu spume şi-l zdrobeşte şi cu greu se duce de la el. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi să-l scoată afară, dar n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi între voi şi vă voi răbda? Adu-Mi aici pe fiul tău. Dar când venea către Iisus, diavolul l-a trântit şi l-a scuturat. Atunci Iisus a certat duhul necurat, a tămăduit pe copil şi l-a dat tatălui lui. Şi toţi au rămas uimiţi de măreţia lui Dumnezeu.

Puterea credinţei

Tema pericopei evanghelice la care facem referire este credinţa şi puterea ei. Vorbind despre credinţă Domnul Hristos vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. În ce împreju­ra­re? La muntele Schimbării la Faţă venise un om care avea un fiu grav bolnav. Copilul suferea „din pruncie”[1] de epilepsie cauzată de demo­ni­zare. Evangheliştii descriu amănunţit simptomele bolii: copilul are duh mut şi surd, simptomele bolii apar pe neaşteptate, îl aruncă la pământ, face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte, pătimeşte rău, cade în foc şi în apă.[2]

Era singurul fiu al tatălui său şi avea duh mut. Tatăl îi căuta vinde­carea. Auzise şi de minunile pe care le făcea Iisus şi s-a hotărât să-şi aducă copilul la El. Iisus fiind pe Munte, nu L-a găsit; i-a găsit numai pe ucenicii Săi (o parte dintre ei). Dăruiţi de Domnul cu puterea de a scoate şi de a alunga duhurile necurate,[3] aceştia au încercat să alunge demo­nul care-l stăpânea pe copil, dar n-au putut. Situaţia ucenicilor şi nepu­tinţa lor de a-l vindeca pe copil au dat apă la moară opo­nenţilor lui Iisus: cărturarilor. Aceştia găsesc prilej să-şi exprime cu glas tare şi public adversitatea lor faţă de Iisus.[4]

Revenind de pe munte, Iisus i-a găsit pe ucenicii rămaşi jos, discu­tând cu con­ducătorii iudeilor. Evanghelistul Marcu notează că Iisus i-a întrebat pe cărtu­rari:

„Despre ce vă luaţi la întrebări cu ei?” (Mc 9, 16).

Intervine acum tatăl copilului care vine lângă Iisus, Îi cade la pi­cioare şi Îl roagă:

„Doamne, miluieşte pe fiul meu!” (Mt 17, 15).

Evanghelistul Marcu ţine să precizeze că „omul avea puţină cre­dinţă”. În Evanghelia după Marcu cererea tatălui copilului are în frunte un „dacă” al în­doielii:

„Dacă poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi!” (Mc 9, 22).

Văzând acestă necredinţă Domnul Hristos adresează mulţimii o mus­trare severă, unică în Noul Testament, pe care evangheliştii au reţi­nut-o în scrierile lor:

„O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?” (Mt 17, 17; Mc 9, 19; Lc 9, 41).

Cum au uitat ei toate minunile la care fuseseră martori? Nu vinde­case Iisus atâţia bolnavi? Probabil că Domnul Hristos a adresat această mustrare şi pentru faptul că era prea mare contrastul între ceea ce fusese sus, pe Tabor şi situaţia pe care o aflase jos. Dar răspunsul dat de Iisus tatălui copilului demonizat este nu numai o mustrare pentru necredinţă, ci şi un îndemn la credinţă:

„Cât despre a putea, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23).

La acest cuvânt tatăl copilului i-a răspuns Domnului Hristos:

„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” (Mc 9, 24).

În preajma Mântuitorului, demonul şi-a văzut sfârşitul puterii sale asupra fiinţei chinuite. Evanghelistul ne spune că „văzându-L pe Iisus, duhul a zguduit pe copil, l-a trântit la pământ şi se zvârcolea”.[5] Domnul Hristos îl ceartă pe demon, demascându-i identitatea[6] şi îi porun­ceşte să iasă din copil şi să nu mai intre niciodată în el. Numai prin cu­vânt Domnul a pus capăt unei boli fără leac, dove­dindu-şi astfel din nou puterea dumnezeiască. Evanghelsitul Luca notează că „vă­zând minunea, toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu”.[7]

„toate sunt cu putinţă celui ce crede”, reiese şi din discuţia pe care o are Hristos cu ucenicii Săi după săvârşirea minunii. Uce­ni­cii L-au întrebat, de o parte pe Iisus, de ce n-au putut ei să scoată de­mo­nul din copil. Domnul le dez­văluie că nu toţi demonii sunt la fel, că există „neamuri” de demoni, că demonul scos din copil face parte dintr-un neam de diavoli dintre cei mai răi, care „cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”.[8] În Evanghelia după Matei, răspunsul lui Iisus cuprinde şi un reproş la adresa ucenicilor:

„Pentru puţina voastră credinţă!” (Mt 17, 20).

În Evanghelia după Matei, Domnul Hristos adaugă un cuvânt care are rolul de a evidenţia puterea credinţei:

„Căci adevărat grăiesc vouă: «Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.».” (Mt 17, 20).

Prin acest cuvânt Domnul Hristos a dorit să sublinieze puterea ne­li­mitată a credinţei: „toate sunt cu putinţă celui ce crede.”. Astfel, celor ce au cu adevărat credinţă nimic nu le este cu neputinţă. Sfinţii ne stau mărturie în acest sens. Aceştia, plini de harul Duhului Sfânt, ne arată că măsura credinţei este cu ade­vă­rat de nemăsurat.[9]

[1] Mc 9, 21.

[2] Mt 17, 15; Mc 9, 17 – 18, 25; Lc 9, 39.

[3] Mt 10, 8.

[4] Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Genealogia Mântuitorului, în Predici exegetice la dumi­nicile de peste an, p. 104.

[5] Mc 9, 20.

[6] „Duh mut şi surd” (Mc 9, 25).

[7] Lc 9, 43.

[8] Mc 9, 29.

[9] Prof. Alexandru Moldovan, Explicarea Cuvântului. Duminica a X – a după Rusalii, în Logos, Luduş, Anul I, Nr. 25 / 2000, p. 3.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Puterea credinţei (Sâmbătă, Săptămâna a XXV-a după Rusalii)
Puterea credinţei (Sâmbătă, Săptămâna a XXV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...