„Însutit vei primi” (Sâmbătă, Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii)

de | feb. 19, 2022

Evanghelia zilei: Lc 20, 46 – 47; 21, 1 – 4

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi şi să li se închine lumea prin târguri; să stea pe scaunele cele dintâi în sinagogi şi în locurile cele dintâi la ospeţe; ei, care mănâncă văduvelor casele şi de ochii lumii îndelung se roagă, îşi vor lua mai mare osândă. Şi, privind, a văzut pe cei bogaţi aruncând darurile lor în cutia darurilor din templu. A văzut şi pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bani şi a zis: adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi. Căci toţi aceia au aruncat ca dar lui Dumnezeu din prisosul lor; iar aceasta din sărăcia ei a aruncat toată avuţia pe care a avut-o.

„Însutit vei primi”

Pe parcursul activităţii Sale misionare, Mântuitorul a dat ca exem­plu, din mulţimea de văduve, numai două. Prima este cea din timpul proorocului Ilie, văduva din Sarepta Sidonului, iar a doua este cea care a aruncat doi bani în vistieria templului, adică tot ce avea pentru viaţă – cum citim în Evanghelia după Luca. Această văduvă, potrivit Sfântul Chiril al Alexandriei, avea banii de la alţii, căci îşi aduna hrana din mila altora.[1] Evanghelia ne spune că văduva era săracă. Poate hainele ei o vădeau că este săracă, că îşi câştigă pâinea cea de toate zilele cerând mila altora.

Părintele Arsenie de la Mănăstirea Techirghiol spune că un sărac care cere milă, cere de fapt să-l respecţi şi pe el, adică să nu-l dispreţu­ieşti. Săracul nu întinde mâna să-i dai, ci întinde mâna să-ţi dea Împă­răţia cerurilor, dar tu nu observi. Şi ce faci? Cauţi banul cel mai mic şi, dacă nu-l găseşti, spui: „N-am!”, fără să ţii cont că Mântuitorul a zis că: „Însutit vei primi”.[2]

Dumnezeu înapoiază tot ceea ce am abandonat din dragoste pentru El. Sfântul Ignaţiu de Loyola spunea că Dumnezeu este un „cavaler”: nu se lasă umilit primind doar, fără să dăruiască. De aceea, orice dar făcut Lui este înapoiat „însu­tit” încă din această viaţă.[3]

În Vieţile Sfinţilor avem un astfel de exemplu cu care s-a împlinit cuvântul Domnului Hristos: „Însutit vei primi”. Este vorba de Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei. Acestuia, la vârsta de 15 ani, i  s-a arătat în vis o fecioară care i-a spus:

„Dacă mă vei face prietenă, eu îţi voi mijloci un mare dar de la Împărat şi te voi duce înaintea Lui, pentru că nimeni nu are îndrăzneală la Dânsul mai mult decât mine. Eu L-am pogorât pe Dânsul din cer pe pământ şi    L-am făcut a se îmbrăca în trup ome­nesc.” .

Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Şi cugeta sfântul în sine şi zicea:

„Cu adevărat, milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădeşte cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milosteniei şi mărturisesc chiar cuvintele grăite de ea, căci a zis: Eu am pogorât pe Dumnezeu din cer pe pământ şi L-am făcut a Se întrupa.”.

Astfel grăind în sine, s-a ridicat şi s-a dus singur către biserică, pe când se lumina de ziuă. Şi mergând, a aflat pe cale un sărac gol, tremu­rând de frig. Deci s-a dezbrăcat de haină şi a dat-o celui sărac, zicând:

„Acum voi cunoaşte de este adevărat ceea ce am văzut sau este înşelă­ciune.” .

Şi a mers mai departe. Înainte de a ajunge la Biserică l-a întâmpi­nat un om îmbrăcat în haine albe şi i-a dat în mână o legătură ce avea într-însa o sută de galbeni şi i-a zis:

„Primeşte aceasta, prietene.”.

Şi mărturiseşte sfântul:

„Am luat punga cu bucurie, însă îndată m-am căit că i-am luat, căci nu-mi erau de trebuinţă aceştia şi m-am întors vrând să-i dau înapoi celui ce mi-i dăduse. Şi căutându-l nu l-am mai aflat. Atunci am cunoscut că ceea ce am văzut era adevărat, iar nu înşelăciune. Din acea vreme orice am dat săracului, ispiteam dacă îmi va da Dumnezeu însutit, precum a zis. Şi ispitind de multe ori, am aflat că aşa este; iar mai pe urmă am zis în mine: «Încetează, suflete la meu, de a ispiti pe Domnul Dumnezeul tău.».”.

La începutul păstoriei sale Sfântul Ioan cel Milostiv a chemat pe iconomii Bisericii şi le-a poruncit, zicând:

„Să umblaţi prin toată cetatea şi să-mi scrieţi pe domnii mei.” .

Iar iconomii l-au întrebat:

„Care sunt domnii tăi, stăpâne?”.

Răspuns-a patriarhul:

„Cei pe care voi îi numiţi săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii mei; pentru că ei pot să mă ducă la locaşurile cele veşnice şi să-mi dea tot felul de ajutor spre mântuire.”.

Şi au fost scrişi toţi săracii în număr de şapte mii cinci sute. Tutu­ror acestora, Sfântul Ioan le-a rânduit să li se dea din averea bisericilor hrană pentru fiecare zi.

În acea vreme perşii au cucerit Ierusalimul şi au luat cinstitul lemn al Sfintei Cruci şi pe mulţi creştini i-au dus în robie. Atunci Sfântul Ioan a trimis corăbii cu grâu şi aur ca să răscumpere pe cei robiţi şi să ajute celor ce erau în nevoi. Astfel, pe mulţi, cu milostivirea sa, i-a scos din robie şi i-a izbăvit din nevoi. Dar pentru că nu putea să vină fiecare şi să se apropie de dânsul fără împiedecare, pentru că erau opriţi de slujitori, şi-a ales două zile pe săptămână, miercuri şi vineri. În aceste zile stătea în uşile bisericilor, asculta plângerile oamenilor şi judeca pricinile ce se întâmplau între ei. Astfel, izbăvea pe cei năpăstuiţi şi aducea pace între oameni.

I s-a vestit odată că nişte fecioare îmbrăcate bine stau în mijlocul săracilor cerând milostenie. Deci l-au întrebat dacă se cade să dea milos­tenie acelor fecioare ca şi celorlalţi săraci. Patriarhul le-a răspuns zicând:

„Dacă sunteţi robi ai lui Hristos, să daţi aşa precum a poruncit Hristos, necăutând la faţă, nici întrebând de viaţa celor care iau de la voi. Şi să ştiţi că nu dăm din ale noastre, ci din ale lui Hristos. Iar dacă socotiţi că nu va fi de ajuns averea Bisericii pentru atât de multă milostenie, eu la puţina voastră credinţă nu voiesc a fi părtaş. Pentru că cred lui Dumnezeu că de ar veni în Alexandria săracii din toată lumea ca să ia milostenie de la noi, averea bisericii tot nu se va împuţina.”.

Odinioară, Sfântul Ioan cel Milostiv, mergând la Biserica „Sfinţilor Chir şi Ioan”, a alergat la dânsul o văduvă săracă, vestindu-i ce nedrep­tate  i s-a făcut ei din partea ginerelui său. Cei care mergeau după sfântul au zis:

„Stăpâne, după ce te vei întoarce acasă, atunci vei asculta rugămintea acestei vă­duve.” .

Dar Sfântul a răspuns:

„Cum oare mă va asculta pe mine Dumnezeu, când n-am ascultat pe văduvă şi n-am izbăvit-o de strâmbătate?”.

Şi a ascultat-o Sfântul şi i-a făcut ei dreptate. Şi aşa, plin de râvnă pentru păstrarea dreptei credinţe şi pentru rugăciune, gata la orice faptă bună, în slujba săracilor, fericitul Ioan a petrecut mulţi ani pe scaunul arhieriei sale, multe minuni făcând, precum istoria ne arată. Atât de mare i-a fost credinţa, încât, atunci când făcea milostenie, dădea totul, precum văduva săracă din Evanghelie, dar primea înapoi însutit, adeve­rindu-se în el cuvântul Mântuitorului, că oricine va da pentru El şi pen­tru Evanghelie însutit va lua înapoi.[4]

[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentar la Sfânta Evanghelie de la Luca, Ed. Pele­rinul Român, Oradea, 1998, p. 270.

[2] Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu ia însutitacum, în vremea aceasta, de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.” (Mc 10, 29 – 30)

[3] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, trad. de Vasile Rus, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2004, p. 112.

[4] Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, în Vieţile sfinţilor, luna noiembrie, ziua a două­spre­zecea, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, pp. 192 – 208.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Însutit vei primi” (Sâmbătă, Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii)
„Însutit vei primi” (Sâmbătă, Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...