Evanghelia zilei: Lc 11, 29 – 33
În vremea aceea, adunându-se popor mult, Iisus a început să le vorbească, zicând: neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât numai semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona semn Ninivitenilor, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta. Împărăteasa de la miazăzi se va scula în ziua judecăţii, alături de bărbaţii neamului acestuia, şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este mai mult decât Solomon. Bărbaţii din Ninive se vor scula în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este mai mult decât Iona. Nimeni, după ce a aprins o lumină, nu o pune în loc ascuns, nici sub vas, ci în sfeşnic, aşa încât cei care intră să vadă lumina ei.
Semne şi mustrări
La patruzeci de zile după naştere, Domnul Hristos a fost întâmpinat, la templu, de un om drept şi temător de Dumnezeu, pe nume Simeon. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că:
„Acesta aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui.” (Lc 2, 25).
„Duhul Sfânt era asupra lui” – adică Duhul Sfânt l-a inspirat să vină la templu chiar în ziua în care Domnul Hristos a fost adus aici, pentru a vedea cu ochii lui mântuirea ce avea să vină asupra lui Israel. De fapt, lucrul acesta este precizat chiar de evanghelistul însuşi care spune în versetele următoare că acestui Simeon i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu, când a fost adus aici Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii.[1]
Acum dreptul Simeon L-a primit pe Pruncul Iisus în braţele Sale, binecuvântând pe Dumnezeu şi rostind acea cântare pe care mai apoi Biserica creştină a integrat-o în serviciul divin public, mai exact la slujba vecerniei:
„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Lc 2, 29-32).
Dreptul Simeon „plin de Duh Sfânt” a văzut începută în Iisus mântuirea lumii. Prin aceasta el este primul martor al lui Iisus ca Dumnezeu şi Mântuitor nu numai al poporului Israel, ci şi al neamurilor. Este aici o nuanţă care se impune atenţiei: dreptul Simeon a văzut în Pruncul pe care L-a luat în braţe „mântuirea gătită de Dumnezeu” nu tuturor popoarelor, ci „înaintea feţei tuturor popoarelor” căci nu toţi oamenii îl vor primi ca Mântuitor, dar toate popoarele vor şti de această mântuire, ea arătându-se înaintea tuturor. În sensul acesta, Hristos va fi „lumină spre descoperirea neamurilor”, pentru că toate se vor face mai cunoscute unele altora datorită unirii faţă de Hristos.[2]
Adresându-se Maicii Domnului, dreptul Simeon îi zice:
„Acesta (adică Hristos – n. n.) este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre SEMN de împotrivire.” (Lc 2, 34).
„Semn de împotrivire” adică „piatră de poticnire”.[3] Venirea lui Hristos implică în mod necesar o separare, o judecată. Iisus e ceva cu neputinţă de ignorat. Prezenţa lui obligă. Dacă nu eşti cu El eşti împotriva Lui; Hristos este sau iubit sau urât. Oamenii singuri se împart, se judecă prin poziţia care o iau faţă de El. Aşa s-a întâmplat şi în vremea Lui. Cei care au crezut în El i-au urmat, iar cei care nu au crezut în El stăteau deoparte şi eventual îi cereau semn din cer.
În Vechiul Testament citim în legătură cu profetul Ilie că atunci când a trebuit să-şi certifice autenticitatea şi să arate poporului că este singurul prooroc al Dumnezeului celui PreaÎnalt a coborât, prin rugăciune, foc din cer.[4] Acesta a fost un semn dumnezeiesc venit din cer, care a restabilit credinţa adevărată în Israel.
La fel gândeau fariseii şi cărturarii în legătură cu Domnul Hristos. Spuneau ei: „Dacă Mântuitorul este de la Dumnezeu trebuie să arate un semn.”.[5]Pe aceştia Domnul Hristos îi mustră zicând:
„Neamul acesta este un neam viclean; cere semn dar semn nu i se va da decât semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona un semn pentru Niniviteni aşa va fi şi Fiul Omului semn pentru acest neam.” (Lc 11, 29 – 30).
Profetul Iona a fost trimis în cetatea Ninive să-i mustre pe locuitorii de acolo pentru necredinţa lor. Dar Iona neascultând „a fugit de la faţa lui Dumnezeu”. Pentru îndreptare Dumnezeu i-a trimis o încercare: Iona a fost înghiţit de un peşte mare şi a stat în pântecele lui trei zile şi trei nopţi.[6] Mai apoi Iona a propovăduit în Ninive, ninivitenii s-au pocăit, iar cetatea a fost izbăvită. Domnul Hristos se foloseşte de acest „semn” al lui Iona[7] pentru a le spune fariseilor:
„Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremi-lor nu puteţi! Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona.” (Mt 16, 2 – 4).
Prin „semnele vremii” Domnul Hristos făcea referire la profeţiile Vechiului Testament. Ei ca nişte învăţaţi în Scripturi trebuiau să vadă că în persoana Domnului Hristos s-au împlinit toate profeţiile acestea. Apoi un alt semn al dumnezeirii Domnului Hristos era învăţătura Sa şi minunile Sale. Şi pentru că învăţaţii de atunci au auzit ceea ce Domnul Hristos a propovăduit şi au văzut minunile pe care Domnul Hristos le-a săvârşit şi tot nu au crezut, Mântuitorul le-a profeţit că vor fi judecaţi de necredincioşii care au devenit credincioşi prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu sau pentru că au văzut fapte minunate săvârşite în numele Lui. Le spunea aşadar Domnul Hristos:
„Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi, pentru că a venit de la marginile pământului, ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi, iată, mai mult decât Solomon este aici. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi, iată, mai mult decât Iona este aici.” (Mt 12, 41 – 42; Lc 11, 31 – 32).
Domnul Hristos este mai mult şi decât Solomon sau decât Iona, pentru că El este venit de sus. Nu este de pe pământ, ci din cer şi chiar mai presus şi decât cerul. Cei care L-au primit nu au fost judecaţi, iar cei care nu L-au primit au şi fost judecaţi pentru că nu au crezut în El.[8]
Spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în prologul Evangheliei sale:
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” (In 1, 1 – 5).
De fapt tema aceasta a luminii este frecventă la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: Domnul Hristos este „Lumina lumii”.[9] Cei care L-au primit, care cred în numele Lui nu mai umblă în întuneric. Mai mult decât atât aceştia devin la rândul lor lumină care-i luminează pe alţii, pentru că:
„Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca toţi să vadă lumina.” (Mc 4, 21; Lc 8, 16).
[1] Lc 2, 25 – 27.
[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, pp. 21 – 22.
[3] Rom 9, 32 – 33; 1 Ptr 2, 8
[4] 3 Reg 18, 30 – 40.
[5] Mt 12, 38.
[6] Iona 1, 1 – 2, 11.
[7] Aşa cum Iona a stat în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, la fel şi Domnul Hristos va sta în „pântecele” pământului trei zile şi trei nopţi, după care va învia.
[8] In 5, 24 – 29.
[9] In 8, 12.
