Evanghelia zilei: Mc 13, 24 – 31
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei; stelele cerului vor cădea şi puterile cele din ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Iar El va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi ai Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi însă pildă de la smochin: când mlădiţa lui se face mlădioasă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape; tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se acestea, să ştiţi că El este aproape, este lângă uşi. Adevărat vă spun vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu se vor împlini toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Semnele sfârşitului
Eshatologia cuprinde învăţătura Bisericii despre evenimentele care se vor petrece la sfârşitul lumii acesteia. Cuvântul „eshatologie” provine din limba greacă şi înseamnă sfârşit, capăt sau margine. Poate avea în vorbire atât înţeles local, cât şi temporal. În limbaj teologic este folosit mai mult cu sens temporal, desemnând ultimul eon sau cel din urmă timp, adică sfârşitul lumii acesteia, când se va petrece a doua venire a Domnului numită şi Parusia. Tot atunci va avea loc învierea obştească a morţilor, schimbarea trupurilor celor vii şi judecata universală, după care va începe viaţa veşnică a oamenilor în starea de fericire sau nefericire.
Cu toate că timpul celei de a doua veniri a Mântuitorului n-a fost precizat (şi aceasta datorită faptului că Domnul Iisus Hristos a atras atenţia tuturor să fie pregătiţi, căci atunci când nici nu se vor gândi va veni Fiul Omului),[1] uneori şi Apostolii au crezut că venirea Fiului Omului este foarte aproape. Alteori însă, când s-au ivit neînţelegeri între credincioşi pe această temă, deoarece unii socoteau că ziua Domnului a şi venit, iar alţii că ea nu va veni, Apostolii au fost nevoiţi să le dea lămuriri, spunându-le că ea se va petrece într-un timp mai îndepărtat, dar certitudinea ei rămâne. În acest sens au procedat Sfinţii Apostolii Petru şi Pavel (Apostolul Petru a scris despre aceasta în Epistola a II-a sobornicească, iar Apostolul Pavel în Epistolele către Tesaloniceni).
Dacă nu se ştie când va veni Parusia, se ştie totuşi, din cele spuse de Domnul Hristos Apostolilor Săi, că ea va fi precedată de anumite semne, din împlinirea cărora se va putea deduce că ea nu este departe. Aceste semne ar fi: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile; ivirea proorocilor mincinoşi şi căderea multora de la credinţă; înmulţirea fărădelegilor între oameni; venirea lui Antihrist; venirea pe pământ a lui Ilie şi Enoh; multe şi mari catastrofe în natură şi între oameni: foamete, secetă, ciumă, cutremure de pământ, întunecări de soare, războaie şi veşti de războaie; convertirea poporului evreu la creştinism; arătarea pe cer a semnului Fiului Omului.[2]
Fără îndoială, toate aceste semne se vor întâmpla înainte de a doua venire a Domnului, dar ordinea în care ele vor apărea rămâne necunoscută. Împlinirea lor va fi însă un indiciu că sfârşitul lumii este aproape, deci cei ce nu s-au pocăit vor avea posibilitatea să se îndrepte măcar în ceasul al XI-lea.
Hristos va veni, cu slavă, în acelaşi trup preamărit cu care a înviat şi S-a înălţat la cer, căci aşa au spus îngerii binevestitori Apostolilor, la înălţarea la cer a Domnului Hristos.[3] Odată cu venirea Domnului, se va produce prefacerea lumii sau schimbarea chipului lumii acesteia, învierea morţilor şi schimbarea trupurilor celor vii. Pentru că sunt unii oameni pe care Parusia îi va găsi în viaţă, trupurile lor vor fi schimbate. Sfântul Apostol Pavel, care spera şi el ca Parusia să-l găsească în viaţă, le scria tesalonicenilor:
„Cei morţi întru Hristos vor învia întâi, după aceea noi, cei vii, cei rămaşi, împreună cu ei vom fi răpiţi în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi aşa pururea cu Domnul vom fi.” (1 Tes 4, 16).
A doua venire a Domnului va fi precedată de venirea lui Antihrist. Numele de Antihrist înseamnă adversar sau duşman al lui Hristos. Acest nume se referă fie la duşmanii lui Hristos în general, fie la o persoană anume, diavolul. Puterea Antihristului va înceta însă la venirea Domnului. Până atunci se vor întâmpla multe rele, multe şi mari catastrofe în natură şi între oameni: va fi foamete, va fi secetă, vor fi boli molipsitoare fără leac, vor fi cutremure de pământ şi întunecări de soare, vor fi războaie şi veşti de războaie.[4]
Antihrist va avea şi împotrivitori. Vor veni pe pământ Ilie şi Enoh, cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicaţi cu trupul la cer, şi care vor fi trimişi de Domnul pe pământ, pentru a-L predica oamenilor pe Hristos. În lupta cu Antihrist, ei vor fi răpuşi şi omorâţi, dar după trei zile şi jumătate vor învia.
Pentru că a doua venire a Domnului Hristos va fi întru slavă, ultimul semn premergător va fi arătarea pe cer a semnului Fiului Omului, adică a Crucii pe care a fost răstignit Domnul Hristos şi prin care a câştigat biruinţa asupra morţii:
„Atunci – spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei – se va arăta pe cer semnul Fiului Omului. Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă.” (Mt 24, 30).
În mod paradoxal, oricât de înfricoşătoare ar fi semnele sfârşitului, adevăraţii creştini aşteaptă cea de-a doua venire a Domnului cu bucurie:
„Eshatologia prezentă e ca un prieten care ni se face simţit de după un zid, îndemnându-ne să mergem paralel cu el până la capătul zidului pentru ca să-l putem acolo îmbrăţişa.”.[5]
„Căci – spune Sfântul Apostol Pavel – nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că, dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.” (Rom 14, 7 – 9).
[1] Mt 24, 44.
[2] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj – Napoca, 2000, pp. 345 – 348.
[3] Fapte 1, 11.
[4] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică ortodoxă, p. 347.
[5] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, p. 356.
