Seri duhovnicești online, organizate de ASCOR Cluj în Postul Crăciunului. Primul invitat, pr. Constantin Necula

de | nov. 24, 2020

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români – Filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj) continuă tradiția de a organiza seri duhovnicești în Postul Nașterii Domnului, atât pentru tineri cât şi pentru publicul larg. Spre deosebire de ceilalți ani, întâlnirile vor avea loc exclusiv online, pe pagina de Facebook, dar și pe canalul de Youtube al asociației.

Ciclul serilor duhovnicești din acest post va debuta joi, 26 noiembrie 2020.  Primul invitat este  preotul Constantin Necula, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu și prieten apropiat al tinerilor. Intitulată „Echilibrul duhovnicesc la vreme dezechilibrului social”, conferința va începe la ora 20:00.

Părintele Constantin Necula este autor de cărți de predici, de studii și articole de specialitate, dar și de cărți pentru copii și tineret. A participat la numeroase conferințe în țară și în străinătate, precum și la emisiuni de radio și de televiziune.

În 2017 a primit din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, ca recunoaștere a meritelor sale în educația ortodoxă a tinerilor.

În fiecare an, în Postul Mare și în Postul Crăciunului, ASCOR Cluj-Napoca organizează în fiecare seară de joi întâlniri duhovniceşti, la care sunt invitaţi ierarhi, duhovnici, profesori, preoţi, pentru a adresa cuvinte folositoare şi pentru a sta de vorbă cu tinerii pe teme duhovniceşti.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia Bănișor

Liturghie Arhierească la Parohia Bănișor

În duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bănișor, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej de nespusă bucurie pentru locuitorii acestei comune, care s-au adunat la Sfânta Biserică într-un...

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Biserica Spitalului de Oncologie din Bistrița va fi târnosită sâmbătă, 30 iulie 2016, de Mitropolitul Andrei al Clujului. Locașul de cult, finalizat de curând, a fost construit în curtea unității medicale de pe strada Alba Iulia și este ocrotită de „Sfântul Ierarh...

Susține şi tu construirea Catedralei Naționale, prin SMS la 8822!

Susține şi tu construirea Catedralei Naționale, prin SMS la 8822!

Din 15 iulie 2016 a fost alocat un nou număr unic pentru donații prin SMS pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Puteţi dona 2 EURO (nu se aplică T.V.A.) prin trimiterea unui SMS la numărul 8822 disponibil în reţelele Vodafone, Orange și Telekom. Celelalte...