Sfântul Nicolae, sărbătorit de copiii și tinerii Centrului de plasament din Beclean

de | dec. 8, 2015

De dragul Sfântului Ierarh Nicolae, în perioada 5-7 decembrie 2015, copiii și tinerii Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, au primit și adus bucurie în sufletele celor prezenți. Astfel, în prima zi au vizionat un film din care au aflat că Sfântul Nicolae îi ajută pe toți cei aflați în nevoi, după care s-au bucurat că Moș Nicolae nu i-a trecut cu vederea nici în acest an, lăsând fiecăruia câte un mic dar.

În ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, la Paraclisul „Sfântul Stelian” s-a săvârșit de la ora 16, Acatistul bSfântului Nicolae, urmat de un concert de colinde, susținut de grupul coral al Centrului de Plasament din Beclean, coordonat de părintele Alin Pop și educatorul din cadrul centrului, Sorin Chindriș, de grupul vocal al parohiei bistrițene Piatra, coordonat de părintele Ioan Clapa, de soliștii Petra și Marin Grad din municipiul Dej și profesorul de muzică Ioan Pop din orașul Beclean.

În cea de-a treia zi,  am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe starețul Mănăstirii Nușeni, părintele Paisie Iloaie, care a vorbit celor prezenți, mici și mari, despre bucuriile copilăriei. În cadrul serbării din această seară, tinerii de la Centru au prezentat în fașa publicului minunea Sfântului Nicolae cu fetele sărace, piesa de teatru de păpuși „Punguța cu doi bani”, iar grupul de copii de la Clubul Copiilor din Beclean au prezentat „valsul fulgului de nea”, a transmis pentru Radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Beclean părintele Alin Pop.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii și Vecernia plecării genunchilor la Dej

Procesiune de Rusalii și Vecernia plecării genunchilor la Dej

Sute de credincioși dejeni au participat în Duminica Cincizecimii, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii. Manifestarea continuă o veche tradiție din Ardeal având în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului și pentru mediul înconjurător la...