Sfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni

de | sept. 18, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 18 septembrie 2021, credincioșii din localitatea Boteni, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după 10 ani de la punerea pietrei de temelie.

În continuare, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de cult, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii Soporu de Câmpie, ieromonahul Matei Motentan, preotul paroh Sorin Moldovan și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură,  intitulat „Credința fără fapte este moartă”, pornind de la Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, capitolul 2.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala preoților din Protopopiatul Turda, dirijată de preotul Sorin Dindelegan. La chinonic, grupul de copii al parohiei, coordonat de preoteasa Violeta Moldovan au interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de apreciere și recunoștință, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Sorin Gheorghe Moldovan, cu dreptul de a purta crucea pectorală. Primarul comunei Mociu, Vasile Focșa, preoteasa Violeta Moldovan și Marin Bercheșan au fost distinși cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar arhitectul Cristian Chifor, Ioan Lang și Ioan Pop au primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului Parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

 

Scurt istoric

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni, filie a Parohiei Crișeni, a fost construită între anii 2011-2021, în formă de cruce, cu trei turle, piatra de temelie fiind pusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Lăcașul de cult este împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Petru Butta și Stanislav Grecu.

Comunitatea ortodoxă din Boteni numără în jur de 180 de credincioși.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Comuna Groșii Țibleșului a îmbrăcat haine de sărbătoare

Comuna Groșii Țibleșului a îmbrăcat haine de sărbătoare

În perioada 23-28 august 2016 au avut loc o serie de manifestări culturale și religioase la Groșii Țibleșului care, prin strădania preotului paroh Ioan Ropan Lungu și a oficialităților locale,  au înfrumusețat cadrul festiv al acestor zile. Festivitățile au fost...

Hramul Mănăstirii Bic

Hramul Mănăstirii Bic

Luni, 29 august 2016, Mănăstirea Bic, cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, care este și ultimul dintre hramurile de vară al mănăstirilor din Episcopia Sălajului, în prezența...

Evenimente duhovnicești în Protopopiatul Huedin

Evenimente duhovnicești în Protopopiatul Huedin

În perioada 22-27 august 2016, un grup de tineri din oraşul Huedin, membri ai Centrului catehetic Protopop Martir Aurel Munteanu, au participat în tabara pentru tineret, organizată la Centrul de tineret din Sângiorz Băi. Timp de o săptămână, aceştia s-au bucurat de...