Starețul Efrem Vatopedinul s-a închinat la mormântul Sf. Ștefan cel Mare de la Putna, ctitor al mănăstirii sale

de | iun. 18, 2023

Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedu din Sf. Munte Athos s-a închinat sâmbătă la mormântul Sf. Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna. Sfântul voievod este unul din ctitorii marii lavre athonite.

Delegația starețului athonit, formată din monahi și mireni, fii ai săi duhovnicești, a fost întâmpinată de Arhim. Melchisedec și câțiva părinți ai obștii.

Oaspeții s-au închinat la mormântul Sfântului ctitor al Putnei și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, timp în care la strană s-au cântat troparul Sfântului Ștefan și axionul „Cuvine-se cu adevărat”.

Părintele Arhimandrit Melchisedec a amintit de viața Sfântului Ștefan, de daniile sale oferite mănăstirilor din Sfântul Munte, de epoca Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, al doilea mare ctitor, de înflorirea duhovnicească și culturală a mănăstirii, dar și de perioadele grele prin care a trecut mănăstirea: ocupația habsburgică și comunistmul, cu decretul 410 din 1959, care nu le-a mai permis monahilor să rămână în mănăstiri.

Referindu-se la perioada de după 1989, Părintele Stareț Melchisedec a subliniat importanța legăturilor frățești ale Mănăstirii Putna și mănăstirile din Grecia și din Sfântul Munte, dar și cu mănăstirile din Patriarhia Antiohiei, amintind în mod deosebit de ajutorul duhovnicesc și material oferit de Arhimandritul Policarp Matzaroglou, duhovnicul Mănăstirii Makri – Alexandroupoli.

A fost remarcată de asemenea legătura și unitatea de ideal dintre Mănăstirea Putna și Mănăstirea Vatopedu, unitate dată de dorința comună de a împlini porunca Mântuitorului de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele.

Grija pentru tineri, apropierea de lumea intelectuală și culturală, dar și rămânerea în tradițiile adânc ortodoxe sunt expresii ale acestei împreună-lucrări.

În încheiere, Părintele Stareț Melchisedec a comparat întâlnirea cu o zi de Înviere, așa cum îi plăcea părintelui Policarp să spună ori de câte ori se întâlnea cu părinții Putnei.

În răspunsul său, părintele arhimandrit Efrem a amintit că Sfântul Ștefan este pomenit în rândul ctitorilor mari ai Mănăstirii Vatopedu, el fiind cel care a rezidit arsanaua – portul mănăstirii, și a spus că deși este prima oară la Putna, cunoaște din cele citite și auzite bogata istorie a mănăstirii și activitatea ei cultural-duhovnicească.

Starețul Efrem a dăruit Mănăstirii Putna o copie a Tetraevanghelului dăruit Mănăstirii Vatopedu de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino VI.

În continuare, oaspeții au vizitat muzeul mănăstirii, paraclisul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Iacob Putneanul, și Casa Domnească, o ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, ridicată pe vechile temelii ștefaniene.

La final, părintele stareț Efrem a făcut următoarea însemnare în Cartea de aur a mănăstirii:

„Cu multă bucurie vizităm Sfânta Mănăstire Putna și vedem această vestită mănăstire care a contribuit la trăirea Ortodoxiei. Maica Domnului să acopere obștea și pe părintele stareț”.

Starețul Efrem Vatopedinul a ajuns săptămâna aceasta la București, unde a slujit la Mănăstirea Radu Vodă, s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel și a vizitat Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” și Centrele ROUA, care oferă sprijin în criza de sarcină.

Pelerinajul starețului de athonit a continuat la Cluj, unde a susținut o conferință și a oferit Mănăstirii „Buna Vestire” o copie a Crucii Sf. Împ. Constantin cel Mare.

În dimineața zilei de sâmbătă, Starețul Efrem a slujit la Mănăstirea Sihăstria Putnei, iar după vizita la Mănăstirea Putna a susținut o conferință duhovnicească la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Foto credit: Mănăstirea Putna

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română