Studenția și întrebările esențiale

de | nov. 18, 2022

Studenția, pentru cei care deja am parcurs-o, cu certitudine, este o perioadă de care ne-am legat și la care ne referim în termeni generoși. Pentru cei care o traversează este un timp provocator, cu resurse creative și, deopotrivă, ofertant, cu visuri și planuri aproape nemărginite. Este perioada marilor căutări și, potențial, a marilor descoperiri. Ca să se întâmple așa este nevoie de întrebări dintre cele mai consistente. Calitatea rezultatelor este dată de seriozitatea și de adresanții acestora.
Ele se derulează cam așa: Cine sunt eu sau cine aș putea fi? Ce să fac și ce aș putea face? Cum să procedez și cum aș putea izbuti? Când este timpul meu și cum aș putea să îl descopăr? Și altele, toate la timpul prezent și viitor. Răspunsul îl aflăm căutând oameni pe măsura întrebărilor, care să ne poată însoți generos și discret în itinerariul nostru formativ. Pe lângă, mai este nevoie de studiu serios și sistematic în domeniul în care ne simțim în stare și, în plus, o lectură bună, care să spargă bariere, să deschidă orizonturi, să indice proiecte, și, mai ales, să ne plaseze corect înlăuntrul lumii.
De ziua voastră, mă bucur să fiu alături de voi și vă adresez un mesaj:
Într-o lume a măsurilor mici, să nu vă mulțumiți cu puțin! Într-un spațiu al ofertelor dubioase, să cercetați bine! Într-un timp al plăcerilor ușoare, să alegeți bucuriile mari! Într-o vreme a promisiunilor rapide, să căutați rezultatele de durată!
În rest, fiți curioși, neliniștiți și bucuroși, dar și prudenți, atenți și echilibrați, având în minte îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Toate să le faceți fără cârtire și fără îndoială, ca să fiți fără vină și curați, copii neîntinați ai lui Dumnezeu, în mijlocul unui neam stricat și rătăcit, în care voi străluciți ca niște luminători în lume” (Filipeni 2, 15).
Cu prietenie și binecuvântare,
†BENEDICT Bistrițeanul
Episcop vicar

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

123 ani de la nașterea Patriarhului Justinian Marina

123 ani de la nașterea Patriarhului Justinian Marina

Acum 123 de ani, în data de 22 februarie, s-a născut în satul Suiești din județul Vâlcea vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea Ortodoxiei românești în vremuri grele....

19 februarie: Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 februarie: Ziua Națională Constantin Brâncuși

Ziua Națională Constantin Brâncuși este serbată anual în data de 19 februarie, ziua de naștere a marelui sculptor român. Anul acesta se împlinesc 148 de ani de la nașterea artistului. Ziua națională dedicată sculptorului român este reglementată de Legea nr. 305/2015....

15 februarie: Ziua națională a lecturii

15 februarie: Ziua națională a lecturii

În 2021 s-a stabilit ca anual, pe 15 februarie, să fie serbată Ziua națională a lecturii. Școlile, bibliotecile, muzeele și multe alte instituții culturale pot organiza activități dedicate lecturii.  La 14 iunie 2021, Senatul României a adoptat în unanimitate o...