„Cel mai important lucru în perioadele de suferință, de necazuri și de neajunsuri este să nu cădem în deznădejde. Acest lucru e foarte important: să ai nădejdea în Dumnezeu, pentru că nădejdea în Dumnezeu te poate ajuta să te vindeci, să ajungi la cele sufletești și mai ales să scapi de chinurile și suferințele care urmează. Nădejdea e foarte importantă. Indiferent cât de păcătoși am fi, indiferent cât de răutăcioși am fi, indiferent în ce stare ne aflăm, oricât de multe ar fi aceste greutăți, să ne rugăm și să ne punem nădejdea în Dumnezeu, pentru că nădejdea în Dumnezeu te scapă de toate”.
Acesta este unul dintre mesajele sau una dintre învățăturile pe care părintele arhim. Casian Ioana, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană, le transmite, prin intermediul interviului acordat Radio Renașterea, acelora care, asemeni dumnealui, au trecut sau trec, încă, prin suferințe, necazuri sau încercări.
- Părinte, e o mare bucurie pentru credincioși că vă știu din nou aici, la Mănăstirea Râșca Transilvană, și pentru noi e o mare bucurie că ați acceptat acest dialog.
– Sigur că și noi ne bucurăm că am revenit în mijlocul credincioșilor și mai ales în această mănăstire, unde este multă liniște și reculegere duhovnicească, unde se simte prezența lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt. Și e o mare bucurie, într-adevăr, să revii acasă după o încercare destul de grea, să fii prezent aici, în viața religioasă, în viața duhovnicească.
Sunt încercări în lume și de multe ori, multă lume își pune această întrebare: de ce ni se întâmplă toate și de ce numai nouă și de ce numai nouă? Foarte multă lume vine cu această întrebare. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că niciodată să nu pui întrebarea „de ce?” când ești la necaz sau mai ales la boală și să rabzi suferința bolii, ziua încercării, cu mulțumire și să te rogi. Aceste trei lucruri sunt esențiale atunci, în încercarea pe care omul o trăiește pe pământ, în viața bisericească, chiar. Adică, întrebarea „de ce?” de multe ori se aseamănă cu cârteala, cum zicem noi, în Biserică – termen duhovnicesc de la Sfinții Părinți -, sau se mai aseamănă și cu, tradus într-un limbaj mai actual, comentariul. Adică totdeauna lumea comentează sau cârtește atunci când este vorba de o greutate. Și într-adevăr, nu este bun lucrul acesta. Atunci când avem încercări, primul lucru trebuie să ne rugăm, să invocăm mila lui Dumnezeu, să cerem ajutorul Lui și să răbdăm încercarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu și să nu cârtim. Sigur că nu-i ușor acest lucru.
Odată veneam de la Paris, într-o vacanță, cum zic francezii, că ei au și vacanță medicală, și pe drum cineva m-a sunat de la Cluj și a zis: „Părinte, cred că acest lucru (boala – n.n.) a fost ceva greu sau cumva urât în viața dumitale”. Și atunci am zis: „Ba, din contră, este cea mai mare binecuvântare pe care mi-a dat-o Dumnezeu”. Pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur zicea că toate încercările și ispitele și minunile și cuvântările și învățăturile pe care le-a săvârșit în Constantinopol au fost nimic pe lângă jertfa pe care a trăit-o în exil. De aceea, atunci, în încercări, când avem suferințe și necazuri, să nu punem această întrebare, „de ce?”; să invocăm mila și ajutorul lui Dumnezeu și să-i mulțumim lui Dumnezeu, pentru că aceste încercări de fapt sunt medicamente sau lucrări ale lui Dumnezeu, care nu fac nimic altceva decât să ne vindece sufletul și trupul de toate răutățile care sunt în viața noastră.
„Pacea este unde este Izvorul Vieții, adică Iisus Hristos”
Sigur că trebuie pornit de la credință. Credința este primul lucru. Oamenii sunt în căutare, caută totdeauna pacea, liniștea, tihna, odihna, dar nu știu unde să o caute, pentru că această stare de pace și de mulțumire nu poate fi în afară de Hristos. Însuși Hristos zice: „Eu sunt pacea, pacea Mea o dau vouă”. Adică El este izvorul păcii. Nu este altă situație sau mediu de viață în care să găsim pacea. Pacea este unde este Izvorul Vieții, adică Iisus Hristos. Dar, într-adevăr, la această pace nu putem ajunge fără încercări. Începând cu Avraam, în Vechiul Testament, cu Isaac, Iacob, Iosif, care au trecut prin încercări mari, Moise, Sfântul Ilie, însuși Mântuitorul Iisus Hristos, prin jertfa din Ghetsimani, Sfinții Apostoli, sfinții din Biserica Ortodoxă de după Învierea lui Hristos și toți martirii care au trăit în perioadele de prigoană sau prin temnițele care au existat: toate suferințele n-au fost altceva decât încercare de credință.
Acum, sigur că boala, la rândul ei, a pătruns în această lume văzută odată cu căderea adamică. Boala înseamnă și o durere. Această durere a venit odată cu căderea adamică; a rămas în lume și omul vrea să scape de această durere întotdeauna. Nimeni nu-și dorește să simtă dureri și să trăiască dureri. Dar de fapt și durerea, de multe ori este o vindecare și un ajutor pentru sufletul nostru. Spuneau Sfinții Părinți că să nu căutăm ce e ușor și moale, ca să nu-ntâlnim ce-i greu în cale. Sau sfinții filocalici zic că nu poți să guști din dulceața Raiului dacă n-ai gustat din amărăciunea pământului, așa că durerea asta are și ea rolul ei.
„În Biserică este drumul Crucii”
Mântuitorul Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia, a făcut vindecări, a făcut cele mai mari minuni posibile, l-a înviat pe Lazăr din mormânt. Dar, dacă nu se jertfea și nu învia, atunci totul era în zadar, lumea nu se putea mântui. Și atunci, Iisus Hristos, prin înviere, a biruit păcatul, moartea și adâncul iadului. De aceea, și pe noi, de multe ori când ne încearcă Dumnezeu, sigur că sunt mai multe motive.
– Și anume…?
– Unul dintre motive poate fi, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul, la capitolul 15 cu 13, că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”. Vedeți, de multe ori poate Dumnezeu ne încearcă să ne jertfim pentru aproapele, sau, mai ales în mânăstiri, întotdeauna sau sfinții sau martirii au fost care s-au jertfit pentru Biserică, pentru neam și pentru aproapele. Asta-i cea mai înaltă jertfă! După aceea, este o încercare de credință: Dumnezeu ne încearcă credința să vedem dacă îl iubim sau nu-l iubim pe El.
Mai sunt și alte încercări, prin durere sau prin boală. De exemplu, poate s-a întâmplat ca în viața ta să faci un jurământ și dacă ai făcut un jurământ fals, atunci sigur că vei suferi. Sau, de exemplu, am întâlnit pe cineva, odată, care a făcut o făgăduință și a suferit mai bine de 20 de ani pentru că a făgăduit că va ajuta pe cineva și n-a ajutat. După aia se pot întâmpla aceste suferințe chiar și accidental. Se întâmplă un accident, o cădere, o lovitură de undeva, întâmplătoare. Cele mai multe dureri de obicei vin din păcate. Cum spune Mântuitorul, la tânărul cel bogat, ce să facă, să se mântuiască? Să nu furi, să nu minți, să nu faci desfrânare și să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui.
Vedeți că aceste porunci trebuie împlinite în Biserică, dacă nu, vei suferi. Și atunci și multe suferințe sunt din cauza păcatelor. De exemplu, am întâlnit odată o doamnă; făcuse peste treizeci de întreruperi de sarcină!
– O, Doamne!
– A fost singura dată când am văzut un om cât de mare suferință poate să aibă.
După aceea, se mai întâmplă multe încercări din cauza neglijențelor sau neatențiilor. Nu știm să întindem mâna cuiva, nu ajutăm poate un bolnav sau un om necăjit și un om sărac, și atunci, categoric că vei suferi. Și sigur că-s multe cauze pentru care vine durerea.
Mai este și o durere spirituală, după cum spun sfinții filocalici, ca omul să se curețe de toate impuritățile sufletești, trupești, și mai ales în minte, de imaginația murdară. Să treacă prin cele mai strâmte locuri. Și în Filocalia 1 zice că, așa cum șarpele trece prin locurile cele mai strâmte și dureroase ca să-și schimbe pielea uscată, ca să-i crească alta, să poată trăi mai departe, așa și mintea omului și sufletul omului trebuie să treacă prin multe strâmtorări, ca să-și curețe sufletul de toate răutățile. Cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „În lupta voastră cu păcatul nu v-ați împotrivit încă până la sânge. Și ați uitat îndemnul care vă grăiește ca unor fii: «Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când ești mustrat de El. Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește”.
Deci, vedeți, de obicei, ca să ne apropiem de Dumnezeu sigur că este o viață grea, nu este ușoară, pentru că în Biserică este drumul Crucii. Numai că, din păcate, în ziua de azi lumea caută o viață ușoară, cât mai comodă, și cum spunea un sfânt părinte: „Nu căuta ce e ușor și moale, ca să nu-ntâlnești ce-i greu în cale”. Oamenii vor să fugă de durere, să scape de durere și dau de o durere și mai mare. Cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, cred că în volumul 2 de la Filocalie, că omul vrea să scape de durere prin plăcere, adică să-și satisfacă anumite plăceri, considerând că așa scapă de durere. Dar, de fapt, dă de o durere și mai mare, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul și zice că între durere și plăcere este o cauzalitate reciprocă necontenită. Omul vrea să scape de durere prin plăcere și dă de o durere și mai mare. Și iarăși caută scăpare în brațele plăcerii și iarăși dă de durere mai mare. De exemplu, dacă bei un pahar de vin, începe să fie plăcut; la al doilea pahar și mai plăcut; la al treilea, foarte plăcut; după zece pahare plăcerea e la nivelul cel mai înalt. Dar finalul: durerea, mahmureala. Și suferința-i mare, nu-i ușoară.
Plăcerea, ea există, dar este o plăcere duhovnicească și o plăcere din partea celui rău. De exemplu, cuiva care a venit să-i dau să se roage, un canon, i-am zis ce să citească și după o perioadă a venit și l-am întrebat: „Ce se întâmplă, cum îi cu rugăciunea?”. Zice: „Părinte, când mă pun la rugăciune în genunchi, eu așa mă rog: «Doamne, simt că mor! Nu mai pot!»”. Adică, exact invers proporțional! Atunci când te pui la rugăciune vine durerea, dar finalul este plăcerea duhovnicească sau bucuria duhovnicească. Și atunci oamenii caută pacea și liniștea, din păcate, în mizerii, în vicii, în tentații și-n răutăți. Or, această pace o găsești numai în Iisus Hristos. Și atunci, din păcate, și de aici vin multe boli și multe suferințe.
„Foarte multe supărări pleacă din cauza neascultării”
Sigur că boala este o lucrare a lui Dumnezeu, nu neapărat creată, ci a apărut din cauza neascultării. Foarte multe supărări pleacă din cauza neascultării sau conflictului din familie; sau copii care nu mai ascultă și nu sunt educați. E foarte importantă și educația din familie, este important din ce ne hrănim. Sfântul Ioan Gură de Aur zicea: copilului, de mic, culoarea pe care i-ai pus-o în suflet, cu aceea va merge în viață. În familie dacă nu este această educație, de hrănire a sufletului cu cele sănătoase, sigur că omul se va îmbolnăvi și sufletește și va suferi mult. Și atunci, este foarte important ca omul să știe din ce să se hrănească. Și această hrană sănătoasă este numai în Biserică, prin rugăciune. Degeaba căutăm în alte părți. Prima dată trebuie să căutăm pe Dumnezeu, să credem în El, după aceea să ne rugăm și după aceea, sigur, să împlinim poruncile lui Dumnezeu, Cele zece porunci, Decalogul și învățăturile sfinților în Noul Testament și după aceea, sigur, să nu săvârșim răul, pentru că răul ni se va întoarce.
„Biserica are puterea de a te scoate din iad”
Din păcate, în ziua de azi este foarte multă dezinformare și foarte multă hrănire cu multe dorințe nesăbuite, care nu fac altceva decât să-ți facă viața grea. Și atunci, primul lucru care ar trebui să-l facă lumea ar fi să se roage. Și, ca să vedeți ce mare putere are Biserica prin rugăciunile ei! Am trăit acest lucru la Paris. Pentru mine acest lucru este concret și elocvent. Nimeni nu poate să-mi confirme, pentru că atunci când le trăiești practic, atunci nu mai există îndoială. Și acolo, la Paris, știu clar că, din această greutate, din această boală foarte grea nu m-a scos nimeni, decât Biserica, din acel iad și suferință. Rugăciunile Bisericii, slujbele Bisericii au fost cele care mi-au redat din nou viață pe acest pământ. Acolo, la Paris, la spital, era voie, pe perioada de pandemie, să vină preotul să mă poată spovedi, împărtăși. Era un preot care venea în fiecare duminică și mă ajuta în acest sens, ca să fiu cât mai aproape de Hristos.
– Preot român? Preot român, de acolo?
– Da. Acolo, în Paris, sunt mai multe biserici ortodoxe. Preot român, da, e preotul Ciprian de la Biserica Saint Sulpice, care a venit și m-a ajutat foarte mult. Venea duminica dimineața, el fiind foarte aglomerat, avea mult de lucru, dar venea și m-a ajutat foarte mult. Sfânta Împărtășanie a fost cea care m-a ajutat foarte mult. De aceea vreau, în primul rând, pe calea undelor Radio Renașterea, să mulțumesc tuturor arhiereilor, în mod deosebit Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care s-a rugat, a fost și la spital la Cluj, mi-a citit rugăciunile, dar am ținut și legătura, cel mult la o lună povesteam la telefon de la Paris și se îngrijea Înaltul și țineam legătura ca să vadă în ce stare sunt, de sănătate. Mulțumesc și arhiereilor care s-au rugat, preoților, celor care s-au rugat în biserică, stareților, călugărilor, călugărițelor și în mod deosebit credincioșilor care au făcut acest lucru. Medicamentul principal la această boală a fost această lucrare a lui Dumnezeu care este rugăciunea. Acolo am văzut că Biserica – am trăit acest lucru! -, Biserica are puterea de a te scoate din iad. Și mare putere este lucrarea și rugăciunile din Biserică!
Chiar și părintele Dumitru Stăniloae spunea așa: „L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărți, în idei, în simboluri. Dar acestea nu-mi dădeau pace și nici dragoste. Și într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că este posibil să-L întâlnești pe Dumnezeu cu adevărat în rugăciune. Atunci, cu multă răbdare m-am așezat pe treabă și astfel am înțeles puțin câte puțin că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că, lăsându-mă umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalți. Și-am înțeles că iubirea este comuniunea cu Dumnezeu și cu cel de lângă tine și că fără această comuniune lumea nu este decât tristețe, rușine, dezolare și masacrare. Numai dacă va voi să trăiască în această uimire, lumea va cunoaște viața veșnică”.
„Chiar și în rugăciune trebuie un echilibru”
Sfântul Vasile cel Mare spunea că începutul a toată fapta bună este rugăciunea. Deci trebuie să ne rugăm, și mai ales cu credință. E foarte important acest lucru.
(…) Oamenii, după Revoluție, aveau această dorință de a-și exprima credința în libertatea lor, dar acuma, din păcate, oamenii nu mai caută așa, cu credință, adevărul, Biserica și viața. Mântuitorul spune clar: Adevărul te va face liber. Minciuna te va îngrădi. Este foarte important ce să știi să cauți, să cauți pe Dumnezeu să cauți lucrarea Lui în Biserică și astfel vei găsi pace. Dacă tu cauți liniște și pace în vicii și răutăți nu le vei afla niciodată, pentru că, cu cât săvârșești mai multe răutăți, cu atât se întâmplă să suferi mai mult. Și atunci, ce cauți, acel lucru îl găsești. Nu este rău să cauți, important e să cauți ceea ce-ți este bun pentru suflet. Multe lucruri ni se întâmplă din ceea ce căutăm și unde căutăm să găsim liniștea și pacea sufletului. De multe ori ni se întâmplă lucruri și ne punem întrebarea „de ce?”, dar să nu existe această întrebare.
Odată, am ajuns la spital, în Cluj, că mă simțeam foarte rău, foarte rău. Am ajuns la spital, la Medicala III, și acolo, în fața mea, pe patul de lângă mine era un pacient. Și pacientul respectiv a zis: „Părinte, pot să vă spun ceva?”. „Da, sigur”. Zice: „Așa de mult mi-am dorit să văd un călugăr!”. „Doamne, Maică Sfântă, da nu puteai veni la Nicula, că vedeai 30?!”. Deci, faptul că el căuta acest lucru, i s-a întâmplat…
Odată am fost trimis la o parohie lângă Dej. M-am dus acolo, 30 de oameni la biserică, a fost slujba și după slujbă am mers la masă, cum se cuvine. Și acolo a venit o bunicuță. Și zice: „Părinte, așa de mult am vrut să vă văd, că – zice -, am auzit de dumneata”. „Da – zic -, nu puteai veni la Nicula, 15 kilometri, și mă vedeai acolo?”.
Deci, de multe ori ni se întâmplă aceste lucruri. De multe ori nu știm pe unde ne poartă Dumnezeu și de ce ni se întâmplă multe în viață. Important e să nu ai îndoială, să crezi, și Dumnezeu te va purta și te va călăuzi acolo unde trebuie. Dar mai întâi de toate trebuie să cauți să te hrănești din cuvântul Scripturii, că dacă nu, atunci nu vei găsi liniștea. E foarte important acest lucru, și mai ales în Biserică să ai un povățuitor care să te poată spovedi, împărtăși, să te poate ajuta în cele spirituale, sigur, și în cele materiale. Din păcate, în viața omului, în ziua de azi, a apărut dorința asta de agonisire, de bunăstare materială cât mai multă. Și astea sunt necesare, dar să fie un echilibru. Chiar și în rugăciune trebuie un echilibru. Extremele întotdeauna nu au fost bune.
„Nu orice credință este bună”
Important e să credem în Dumnezeu, să împlinim poruncile și restul ni se vor adăuga nouă. Vedeți, dacă tu cauți ceva, așa se va întâmpla. Mântuitorul spune: „Caută Împărăția cerurilor și restul vi se vor adăuga vouă”. Dacă nu căutăm acest lucru, atunci vom căuta acolo unde este multă răutate, vrajbă, dorință de stăpânire, și atunci nu mai există pacea. Pacea vine prin ceea ce săvârșești. Dacă faci un lucru bun ai pace, dacă nu, atunci vei suferi. Nu orice credință este bună, sigur. Este credința concretizată în fapt, este o credință extremistă, care nu-i sănătoasă și de obicei se întâmplă mai rar, și mai este o credință superficială, când oamenii cred sau nu prea cred. Îndoiala nu este bună, cum spune Sfântul Apostol Iacob, omul îndoielnic are nestatornicie în toate. Cu cât de îndoiești mai mult, cu atât ești mai neliniștit și mai nemulțumit.
Credința face multe minuni. De exemplu, la Nicula, fiind prezent, ca și ghid al mânăstirii, la icoană, de dimineața până seara târziu, eu am văzut foarte multe minuni și foarte multe vindecări și realizări ale oamenilor. Ajunsese, la un moment dat, că deja minunile deveniseră ceva… normal. Am văzut minuni ca și în Evanghelie: s-a sculat omul de pe targă și a plecat acasă. S-a speriat asistentul de lângă el (…).
Minunile nu-s necesare mântuirii, dar sunt importante și ele, fiindcă orice om își dorește o vindecare și să fie sănătos. În ziua de azi minunile se petrec, dar parcă e mai multă îndoială în sufletele oamenilor (…). Se întâmplă minuni tot timpul, sunt, eu am văzut foarte multe minuni, dar cea mai mare minune, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, e să păstrezi adevărul, căci numai adevărul te face liber. Și cel mai mare lucru, spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur, este să te ajute Dumnezeu mereu în viață. De aceea, când facem ceva, să ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute și mai ales să invocăm mila Lui. Mila, rugăciunea și mulțumirea. Să mulțumim pentru toate, chiar și atunci, la boală. Mai ales la boală, cine poate mulțumi, mare binecuvântare poate primi de la Dumnezeu.
„Mai bine suferim în lumea asta decât în cea veșnică”
… Nu-i ușor pe patul spitalului să stai în atâtea suferințe și să mai și mulțumești lui Dumnezeu. E foarte greu acest lucru. Acolo, când am fost la Paris, dar chiar și din țară, timp de un an de zile, aproximativ, n-am putut să zic nici „Doamne miluiește!”. Chiar vorbeam cu un părinte, că nu există așa ceva. Omul, chiar când e în deznădejde, se poate ruga. Într-adevăr, Sfântul Siluan se ruga în iadul deznădejdii. Dar să știți că acolo, în iad, sunt lucruri mult mai dureroase și mai neplăcute, în care chiar nu te mai poți ruga. Și într-adevăr, dacă te rogi în iad, se cutremură iadul, nu există, și atunci ar ieși toți din iad. De aceea, din iad te poate scoate Biserica, prin slujbele ei: din iadul lumii acesteia, din iadul veșnic și din toate iadurile trăite.
… Și în Cluj, dar mai ales la Paris, îmi dădeau un însoțitor și însoțitorul îmi citea rugăciunile și mi-a dat Dumnezeu oameni care m-au ajutat foarte mult. Chiar vreau să le mulțumesc și medicilor francezi, la tot personalul, pentru că m-au ajutat foarte mult, că altfel nu mă puteam pune pe picioare. Deja eram un om mort. Am slăbit 35 de kilograme. A fost o încercare foarte grea, da-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru. Mai bine suferim în lumea asta decât în cea veșnică, cum spunea Sfântul Serafim de Sarov. Mai bine răbdăm cele mai mari încercări, chiar și într-o groapă plină cu viermi, numai să nu ai parte de răutatea veșnică. Și atunci, și raiul să știți că nu este altceva decât o pace. Împlinirea omului nu poate fi decât în pace. Dar în această pace nu poți ajunge fără efort. Multă lume pleacă din biserică din cauza efortului, pentru că lumea caută o stare de comoditate, de ușurință. Mulți zic: la biserică trebuie să te spovedești, să te pregătești, trebuie să depui efort, să faci metanii, să faci canoane. Așa, în altă parte nu faci nimic, numai zici „Doamne, iartă-mă” și gata. Păi, atunci ce rost mai avea jertfa lui Hristos, dacă e chiar așa de ușor?
„Rugăciunea te aduce de la nesimțire la simțire”
– Părinte, cum e când simți mâna lui Dumnezeu? Vă întreb tocmai pentru că ați trecut prin încercările acestea mari.
– Mâna lui Dumnezeu o simți atunci când nu mai simți… Atunci când ești în această stare de deznădejde, de iad sau de suferință, acolo nu mai simți ajutorul lui Dumnezeu. Sfinții Părinți numesc această stare părăsire. Sfântul Siluan avea aceste stări în care harul venea, sau îl vedea plecat. Și când harul pleca, trăia starea de iad. Sigur că, atunci când ești în durere, nu mai simți așa ajutorul lui Dumnezeu. El este undeva acolo, cum spune Sfântul Siluan, dar nu-l mai simți. Și atunci când Dumnezeu vine și îți întinde o mână, îi simți ajutorul Lui, se simte, pentru că omul are această stare sau funcțiune spirituală, de simțire, a sufletului. Atunci omul simte când îl are pe Dumnezeu. Ar fi mult de discutat despre simțire și nesimțire, pentru că o problemă grea în ziua de azi este nesimțirea, care-i moartea sufletului, înainte de moartea trupului. Oamenii nu mai simt binele pentru că trăiesc în nesimțire. Nesimțirea înseamnă și lepădarea de credință. Iar lepădarea de credință nu înseamnă neapărat, cum citeam undeva, că se merge în alte direcții sau în alte curente sau în alte ideologii. Lepădarea de credință înseamnă să mergi la biserică, să te rogi, să te spovedești, să te împărtășești și când ieși de acolo, să te comporți ca un nesimțit. Sau să nu mergi la biserică, să nu te rogi, să nu te spovedești, să nu te împărtășești, și atunci categoric că te vei comporta ca un nesimțit. Și atunci, simțirea lui Dumnezeu o trăiesc oamenii numai în Biserică.
Eu cel mai mult am simțit acest lucru când m-am reîntors aici, în mănăstire și aici mi-am revenit foarte mult. Acolo, pe patul de spital, mă gândeam cel mai mult la locul de aici, mă gândeam la oameni, ce face cutare, cutare, chiar îmi întrebam însoțitorii despre anumite persoane și la boală am încercat să nu mă gândesc. Chiar le-am zis medicilor francezi să nu-mi povestească despre această stare de boală, pentru că am întâlnit oameni care se adâncesc în căutarea diagnosticului lor chiar și mai mult ca medicii, vor să știe despre diagnosticul lor și atunci așa de mult se adâncesc în această căutare, încât ajung să cadă în drame. Dramatizează. Devine ipohondru. Chiar dacă n-are nimic, crede că are ceva. Am întâlnit oameni care aveau mult și erau foarte optimiști. E foarte important în caz de boală să ai această stare de optimism. Și această simțire se face numai în Biserică, prin împlinirea poruncilor și în afara Bisericii, și atunci îl simți pe Dumnezeu, dar mai ales în rugăciune. Cum spun Sfinții Părinți, rugăciunea te aduce de la nesimțire la simțire.
Aceste încercări pe care le trăiește omul pe pământ trebuie să le depășim cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar cel mai important lucru în aceste perioade de suferință, de necazuri și de neajunsuri este să nu cădem în deznădejde. Acest lucru e foarte important: să ai nădejdea în Dumnezeu, pentru că nădejdea în Dumnezeu te poate ajuta să te vindeci, să ajungi la cele sufletești și mai ales să scapi de chinurile și suferințele care urmează. Nădejdea e foarte importantă. Răul în ziua de azi caută foarte mult să ducă pe oameni în deznădejde. Vă spun din propria experiență, de la Paris: să nu încercați, să nu vă gândiți sub nici o formă să picați în deznădejde. Indiferent cât de păcătoși am fi, indiferent cât de răutăcioși am fi, indiferent în ce stare ne aflăm, oricât de multe ar fi aceste greutăți, să ne rugăm și să ne punem nădejdea în Dumnezeu, pentru că nădejdea în Dumnezeu te scapă de toate. Cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: nădejdea nu te face de rușine și te salvează din toate necazurile.
„Ascultarea față de Biserică te face liber”
– V-a fost dor de această mănăstire în care, din câte știu, sunteți deja de 15 ani. Ați regretat vreodată, în sufletul dumneavoastră, că ați plecat de la Nicula?
– Nu. Așa s-a întâmplat. Pentru mine, personal, importantă este ascultarea. Chiar am întâlnit cazuri, unii părinți sau unii călugări care au fost nemulțumiți sau mulțumiți, depinde de fiecare. Dar ascultarea față de Biserică te face liber. În 2008, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu a hotărât să fie călugări la Catedrala din Cluj și atunci s-au întâmplat aceste schimbări și au fost care au mers la Catedrală, iar eu am venit aici pentru că părintele de aici, Andrei Coroianu, a fost dus la Catedrală și eu am fost numit la Râșca Transilvană. Pentru mine ascultarea este un lucru esențial. Și-n Biserică e foarte important, pentru că ascultarea te face liber.
„Când ești cu Dumnezeu, nu contează unde te afli”
– Ce are aparte Mănăstirea Râșca Transilvană?
– Fiecare mănăstire are frumusețile ei, darurile ei, lucrările ei. Lucrarea lui Dumnezeu se vede în diversitate, adică nu se merge pe un standard; se merge pe unitate, dar în moduri diferite. Aici, față de Nicula, să zicem așa, e mai frumos că-i mai liniște cumva, fiind și pe vârf de munte, nu vine așa de foarte multă lume. Și biserica este foarte frumoasă. Chiar și la Paris, cel mai mult îmi era dor de slujbele de aici. Dar atunci când ești cu Dumnezeu, nu contează unde te afli, ci contează dacă ești cu Dumnezeu sau nu. Dacă ești cu Dumnezeu, ești mulțumit în toate, prin realizările pe care le ai, sigur, dacă te străduiești, dacă te preocupă.
– Câți călugări sunt acum la mănăstire?
– Deocamdată suntem puțini călugări, cinci viețuitori. Eu când am venit aici m-am axat mai mult pe biserică, pe lucrările bisericii. Biserica era numai în roșu, cum se zice, zidită în cărămidă și acoperită și atunci a trebuit să desfășurăm toate lucrările de execuție de interior, exterior, zidire, placare cu piatră, execuția picturii, mobilierul, demisolul, căci și acolo au fost necesare multe lucrări. Dar ne-a ajutat Dumnezeu și s-au realizat, s-au împlinit toate. Și… însuși faptul că fugi de lume, dai de lume, adică și aici a început să vină multă lume, fiind și o zonă turistică. M-am bucurat că în ultimii ani, chiar și anul acesta, am văzut că vin foarte mulți tineri la biserică. În general, în zonele astea muntoase vin mai mulți tineri și atunci trec și pe la noi, trec pragul bisericii și ne bucură acest lucru, pentru că, dacă vin, vin pentru ei, vin pentru viața lor și pentru sufletul lor, pentru pacea pe care trebuie să o aibă.
– Se aproprie hramul mănăstirii. Cum este pregătită mănăstirea pentru acest eveniment?
– Ca-n fiecare an, ne pregătim de hram cu cele necesare pentru slujbele care vor avea loc. Uitasem, dar trebuie să zic că suntem cinci viețuitori aici pentru că încă nu avem construcțiile necesare, n-avem corp de chilii, n-avem clopotniță, avem numai un altar de vară, și atunci e mai greu, cu cazarea, să primim și mai mulți viețuitori, dar probabil că în timp vor fi. Dar avem un altar de vară și dacă va fi vreme bună, sperăm, Dumnezeu ne va ajuta pentru săvârșirea sfintelor slujbe în altarul de vară.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, va avea loc sărbătoarea Mănăstirii Râșca Transilvană, cu hramul Sfânta Parascheva, care-i mare ocrotitoare, sfântă mare. Anul acesta, dacă ne ajută Dumnezeu, ne bucurăm și de prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Îl așteptăm cu mult drag și-i mulțumim pentru toată grija pe care o poartă pentru noi. Și eu îi mulțumesc în mod special și pentru rugăciunile pe care le-a făcut pentru mine, când eram la spital.
Fiind și zi de sâmbătă, ne așteptăm să vină multă lume. Îi așteptăm cu drag pe cei care vor să vină să găsească pace, tihnă, liniște, mulțumire, căci acestea ne împlinesc mai mult decât toate. Sigur că toate trebuie să le facem, dar cumpătat, cu echilibru, și mai ales să ne mulțumim că avem sănătate, căci dacă n-ai sănătate, atunci e foarte greu.
