Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj

de | iul. 30, 2017 | Actualitatea religioasă

Timp de șase zile, Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj, a devenit „acasă” pentru elevii şi profesorii aflaţi în Tabăra catehetică desfăşurată sub coordonarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, și a arhimandritului Grighentie Oțelea, stareţul Mănăstirii Strâmba.

Grupul de participanţi a fost format din elevi din Sălaj, însoțiți de trei profesori de religie, Ionuţ Ciocmărean, Marinela Tiran, Maria Sabou-Chirti şi elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, – credincioşi ai parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” – cartierul Grigorescu, însoţiţi de părintele Adrian Medan, şi profesoara Gabriela Popiţa.
„Obştea mănăstirii s-a străduit să îmbine armonios partea Mariei cu cea a Martei, oferind participanţilor atât hrană duhovnicească – prin orele de catehizare susţinute de părintele Acachie, cât şi belşug de bunătăţi material”, conform profesoarei de religie Maria Sabou-Chirti.

Astfel, „ziua începea cu participarea la slujbă – Sfânta Liturghie (miercuri şi vineri) şi Acatist în celelalte zile, şi se încheia cu Vecernia sau Sfânta Taină a Maslului (în ziua de vineri). Alte activităţi la care am participat cu drag au fost: orele de cateheză, împletirea de cruciuliţe, concurs de bătut toaca, desene, întreceri sportive, „elevii au talent”, excursia la Satu Mare (cu vizitarea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” şi a Muzeului Judeţean ) şi la Băile Acâş”, a mai spus prof. Maria Sabou-Chirti.

Copiii s-au bucurat mult să participe la această tabără, după cum arată și în impresiile pe care l-au transmis organizatorilor: „Aici te simţi în siguranţă. Toată lumea te apreciază şi te ajută. Şi faptul că toată lumea ţine la tine, te face să fii special”; „M-am simţit foarte bine în această tabără plină de surprize, în care am învăţat multe lucruri noi şi voi reveni cu siguranţă”; „Vineri ne-am spovedit, apoi ne-am împărtăşit, sufletul l-am curăţat și de păcate a fost iertat”; „Îmi voi aminti mereu, cu lumină în suflet, de clipele extraordinare de la Strâmba, de liniştea rugăciunii şi de fericirea comuniunii ce le-am simţit în acest loc binecuvântat”.

La încheierea taberei, participanţii au primit diplome şi premii din partea mănăstirii.

„Prin activităţile desfăşurate, elevii au simţit binecuvântarea Bunului Dumnezeu, ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi-au îmbogăţit cunoştinţele religioase, şi-au primenit sufletele şi s-au bucurat de linişte duhovnicească”, a spus profesoara de religie Maria Sabou-Chirti.

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a douăzecea

Psaltirea – Catisma a douăzecea

PSALMUL 143 Al lui David 1. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învață mâinile mele la luptă și degetele mele la război. 2. Mila mea și Scăparea mea, Sprijinitorul meu și Izbăvitorul meu, Apărătorul meu, și în El am nădăjduit, Cel ce supune pe poporul meu...

40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

Cea mai mare campanie împotriva avorturilor, numită „40 de zile pentru viață”, a reînceput miercuri, 23 septembrie 2015, în municipiul Cluj-Napoca. Participă, la fel ca la prima ediție, grupuri din cadrul tuturor confesiunilor din oraș, dar și mai multe organizații și...

Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

Zeci de preoți și asistenți sociali din Arhiepiscopia Clujului au aflat cum pot implementa proiecte de economie socială în parohiile lor. Ei au stat de vorbă cu asistenți sociali din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, de la care au obținut toate sfaturile necesare pentru...

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina în misiunea unui preot este de nedorit, mai ales că slujitorii altarelor au o responsabilitate în a-i însufleți pe alții. Acesta este mesajul transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părinților protopopilor din eparhie la...

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Cristolțel, protopopiatul Jibou. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Dan Dregan,...