Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Astăzi vom vorbi despre Titu Maiorescu.

S-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeşului, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de ţăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar îşi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.

Între 1846 şi 1848 Titu Maiorescu a fost elev al şcolii primare din Craiova. Între 1850 și 1951 a absolvit școala primară și s-a înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, acolo unde l-a cunoscut și pe Anton Pann. În anul 1851, întreaga familie Maiorescu se muta la Viena, acolo unde tatăl lui Titu era salariat la Ministerul de Justiție, iar în octombrie Titu Maiorescu a fost înscris în clasa I la Gimnaziul Academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de gimnaziu și este trecut în clasa a II-a.

În această perioadă a început redactarea „Însemnărilor zilnice” (ţinut până în iulie 1917, în 42 de caiete aflate astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române şi la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti), pe care le va continua până la sfârşitul vieţii şi care constituie o preţioasă sursă de cunoaştere a omului Maiorescu. Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă ca pe un caracter puternic, ambiţios şi iubitor de ordine, pasionat de cultură şi dornic să se afirme prin capacităţile sale intelectuale în faţa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, îl priveau de sus. Succesul pe care îl obţine în 1858 absolvind ca şef de promoţie Academia Tereziană reprezintă o încununare a eforturilor sale şi a voinţei de care dăduse dovadă.

Graba pe care a manifestat-o în obținerea diplomelor universitare (după numai un an de studii la Berlin obține doctoratul „magna cum laude“, după încă un an, licența în litere și filosofie la Sorbona și, după încă un an de studii universitare la Paris, licența în drept) nu afectează seriozitatea pregătirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu s-au instaurat atunci.

Întors în țară la sfârșitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic să contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent format în urma Unirii din 1859 pe făgașul unei vieți culturale și politice de nivel european. În acel moment în care totul era de făcut și în care era nevoie de energii proaspete și de oameni de cultură formați în școlile înalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaște la vârsta tinereții o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar (la Iași) la 22 de ani, decan la 23 și rector la aceeași vârstă, academician (membru al Academiei Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar această ascensiune n-a fost mereu lină și nici scutită de grele încercări, precum procesul care i-a fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră și suspendarea lui din toate funcțiile în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor avea să dovedească netemeinicia acuzațiilor îndreptate împotriva lui.

Împreună cu prietenii său Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti, Maiorescu a contribuit la întemeierea Junimii. Titu Maiorescu reprezenta o nouă generație junimistă și venea cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești. Un conservator adept al evoluției naturale, organice și foarte bine pregătite, un adversar al “formelor fără fond”, al căror rechizitoriu în face în articolul din 1868.

Titu Maiorescu a murit în anul 1917, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

 

Surse:

Simion Mehedinți, Titu Maiorescu. Bucuresti, 1925.

www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii
Loading
/
Pr. Liviu Galaction Munteanu – dedicat mărturisitor al lui Hristos

Pr. Liviu Galaction Munteanu – dedicat mărturisitor al lui Hristos

Părintele Liviu Galaction Munteanu este un dascăl clujean care L-a mărturisit pe Hristos în temnițele comuniste. S-a remarcat prin cuvântările sale, prin ținuta sa morală  și prin contribuțiile sale academice. Părintele Liviu Galaction Munteanu s-a născut la  data de...

Maurice Ravel – creatorul Bolero-ului

Maurice Ravel – creatorul Bolero-ului

Compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Bolero, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere. Acesta a fost Maurice Ravel. S-a născut pe 7 martie 1875 în...

PF Iustin Moisescu – profesor, diplomat și gospodar

PF Iustin Moisescu – profesor, diplomat și gospodar

Iustin Moisescu a fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1957 – 1986. A reușit în plin comunism să construiască clădiri pentru Biserică și să restaureze altele. De asemenea a inițiat colecția...

Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian

Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian

Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. Acesta a fost Antonio Lucio Vivaldi. S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani și a...

Mircea Vulcănescu – erudit în vreme de răscruce

Mircea Vulcănescu – erudit în vreme de răscruce

Mircea Vulcănescu a fost un filolog, filosof, publicist, sociolog și politician român. Vasta sa cultură, care se întinde pe mai multe domenii, impresionează și astăzi. Bogăția sa intelectuală nu este singura sa calitate. Mintea sclipitoare era dublată de un creștinism...