“Toporașul de aur” câștigat la Zakopane de Grupul “Tradiții ormănene“

de | aug. 25, 2023

Grupul “Tradiții ormănene” din Orman, județul Cluj, a câștigat locul I – Toporaşul de aur, la Festivalul Internațional de folclor montan din Zakopane, Polonia, ediția a 54- a.

Concursul, care s-a încheiat joi seara, 24 august 2023, cu festivitatea de premiere, s-a desfășurat pe trei secțiuni: tradițional, artistic și stilizat, iar clujenii au fost înscriși la prima categorie, tradițional. Astfel, au pus în scenă un obicei-ritual pastoral și de fertilitate, prezent până nu demult în comunitățile tradiționale din județul Cluj, numit „Împreunatu’ oilor”.

În vechime, la împreunatul oilor, comunitatea stabilea cantitatea de lapte pe care proprietarii de oi o luau pe tot parcursul anului de la stână. Este și un ritual de fertilitate, deoarece, în cadrul obiceiului, pe Valea Someșului Mic, apare și „Păpăluhăra” sau „omu’ de frunze”, care are rolul de a proteja oile de farmecele care puteau să le ia laptele. Astfel, femeile trebuiau să ude Păpăluhăra, iar apa și frunzele verzi simbolizau fertilitatea și reînnoirea. Obiceiul avea loc primăvara.

În această competiție internaţională a tradiţiilor folclorice s-au întrecut 16 grupuri din 13 țări (Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Georgia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Turcia, Ungaria, Italia, România, Mexic și Polonia), dar clujenii a reușit să impresioneze juriul prin prestația lor.

“Toporașul de aur” câștigat la Zakopane de Grupul “Tradiții ormănene“

Obiceiul arhaic, prestația jucăușilor și virtuozitatea instrumentiștilor au făcut ca Grupul “Tradiții ormănene” să fie remarcat se specialiști, care au acordat și un premiu special “In Memoriam Jeana Roche” pentru ineditul obicei prezentat în festival, “Păpăluhăra”.

Grupul a participat la acest festival cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

Grupul „Tradiții ormănene” a fost înființat în primăvara anului 2016, la inițiativa doamnei Aurora Cozma, coordonatoarea acestuia, o iubitoare a obiceiurilor și tradițiilor din satul natal. Comunitatea a răspuns cu entuziasm acestui demers și, până în prezent, grupul a avut numeroase participări în cadrul unor spectacole și festivaluri de folclor, atât la nivel județean cât și național. Totodată, grupul are o lungă colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

Uniunea Armenilor din România, sucursala Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la evenimentul destinat comemorării Genocidului armean, care va avea loc...