„Veniţi după Mine” (Marţi, Săptămâna a XII-a după Rusalii)

de | sept. 7, 2021

Evanghelia zilei: Mc 1, 16 – 22

În vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileii, Iisus a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mreaja în mare, căci erau pes­cari. Şi le-a zis Iisus: veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oa­meni. Iar ei au lăsat numaidecât mrejele lor şi au mers după Dânsul. De acolo, mergând puţin mai departe, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, dregându-şi şi ei mrejele într-o corabie. Şi îndată i-a che­mat, iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, împreună cu lucrătorii, s-au dus după Dânsul. Venind apoi în Capernaum şi intrând îndată, sâm­băta, în sinagogă, învăţa poporul. Şi se mirau toţi de învăţătura Lui, căci îi în­văţa pe ei ca unul ce avea putere, iar nu cum învăţau cărturarii.

„Veniţi după Mine”

Chemarea celor dintâi ucenici la Apostolat este relatată de toţi cei patru Evanghelişti. Spre deosebire de Sfântul Evanghelist Ioan care leagă episodul chemării celor dintâi ucenici la apostolat de mărturia lui Ioan Botezătorul: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lu­mii,[1] Evan­gheliştii sinoptici (Matei, Marcu şi Luca) ne prezintă acest epi­sod ca petrecându-se într-un alt con­text: Petru şi Andrei, Ioan şi Iacov erau pe ţărmul lacului Ghenizaret, căci erau pescari, motiv pentru care Domnul Hristos le-a şi adresat chemarea:

„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” (Mt 4, 19; Mc 1, 17; Lc 5, 10).

Deci chemarea celor dintâi ucenici nu s-a petrecut la Iordan (cum spune Sfântul Evanghelist Ioan), ci undeva pe ţărmul lacului Ghenizaret (cum spun Evangheliştii sinoptici). Se pare că este o contradicţie între evanghelişti.

Mergând mai departe, am spune că nici la cei trei evanghelişti si­noptici nu avem aceeaşi mărturie. Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu ne prezintă chemarea ca petrecându-se imediat după ispitirea Domnului în pustiul Carantaniei, deci la începutul activităţii Sale misionare, pe când Sfântul Evanghelist Luca leagă acest episod de o minune a Domnului Hristos, de pescuirea minunată, care a avut loc după ce Domnul Hristos şi-a început activitatea misionară.

Trebuie să precizăm însă că cele patru evanghelii nu se contrazic, ci alcă­tuiesc un tot unitar. Ele se completează reciproc, invitându-ne astfel ca ori de câte ori citim despre o minune săvârşită de Domnul Hristos sau despre o cuvântare ros­tită de El, să căutăm locul paralel, adică aceeaşi mărturie, respectiv aceeaşi cuvântare, relatată de alt evanghelist, pentru a ne forma o imagine de ansamblu asupra evenimentului relatat.

Prin urmare, dacă legăm această pericopă biblică de la Marcu, de pe­ricopa biblică de la Luca, din capitolul al V-lea, avem un tablou de ansamblu a ceea ce s-a petrecut la chemarea primilor ucenici la Apos­to­lat.

Domnul Hristos a văzut două corăbii pescăreşti ancorate la ţărmul lacului. Pescarii (Simon Petru şi Andrei fratele lui, Ioan şi Iacov, fiii lui Zevedeu) îşi spălau mrejele, după o noapte întreagă în care se trudiseră în zadar să prindă peşte. Starea lor nu era dintre cele mai bune, întrucât s-au trudit în zadar şi erau foarte obo­siţi. Iisus s-a apropiat de ei, fiind urmat de o mare mulţime de oameni. Evan­ghelistul Luca ne spune că mul­ţi­mea dorea să asculte din gura lui Iisus „cuvântul lui Dumnezeu”.[2] Iisus s-a suit în corabia lui Simon şi i-a cerut acestuia s-o în­depărteze puţin de ţărm, făcându-şi din ea amvon. Astfel, mulţimea aflată pe ţărm putea să-L vadă şi să-L audă.

„Şi şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile.” (Lc 5, 3).

Iisus învaţă şezând. Aşa învăţau rabinii. Tot şezând a rostit Iisus Predica de pe Munte. Petru şi, desigur şi ceilalţi pescari, însoţitorii lui Petru şi-au oprit lucrul, ascultând cuvintele Domnului. După ce a încetat a vorbi mulţimii, Domnul i-a zis lui Simon:

„Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.” (Lc 5, 4).

Pescar de meserie, Simon nu mai avea speranţa unui pescuit rodnic în ziua respectivă. Dar a fost impresionat de cuvântul lui Iisus, de în­vă­ţă­tura Lui. De aceea, împotriva a tot ceea ce ştia din experienţa sa de pes­car, el răspunde:

„Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.” (Lc 5, 5).

Ascultarea de cuvântul lui Iisus şi-a arătat imediat roadele. Pescu­irea a fost mai bogată ca niciodată. Mrejele înseşi nu erau făcute pentru a aduna deodată atâta peşte. Spune Sfântul Evanghelist Luca:

„Au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele.” (Lc 5, 6).

Un lucru asemănător s-a petrecut după Înviere, la a doua pescuire minunată; atunci s-a prins o cantitate de peşte atât de mare – o sută cinci­zeci şi trei de peşti mari – încât Evanghelsitul Ioan vede încă o mi­nu­ne în însuşi faptul că nu s-a rupt mreaja, care nu era făcută să ţină o asemenea cantitate.[3]

Pescar fiind, Simon a putut aprecia mai bine ca oricine altcineva „pes­cuirea minunată”. Recunoaşte că se află în faţa unei minuni dumne­zeieşti, iar pe Iisus, să­vârşitorul minunii, Îl recunoaşte ca atare – drept Dumnezeu adevărat:

„Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.” (Lc 5, 8).

Cuvântul lui Petru: „sunt om păcătos” trebuie luat aici în sens ge­ne­ral şi cu re­ferire la masa largă de iudei care nu ţineau prescripţiile Legii cu stricteţea cu care le ţineau, de pildă, fariseii. Simon Petru ştie că nu aparţine acestei clase de obser­vatori stricţi ai prescripţiilor Legii şi, în faţa Dom­nu­lui Hristos, are un acut simţ al nevredniciei. Să nu ne închi­puim că Simon de dinainte de chemarea la apostolat era un vrăjmaş al lui Dum­ne­zeu şi un călcător cu voia al poruncilor Sale. Însă, contrastul dintre sfin­ţenia absolută a lui Hristos şi starea sa de om supus greşelilor de tot felul este de nesuportat pentru Simon Petru. Pe fratele său, Andrei şi, pro­babil, pe Simon însuşi, Iisus i-a aflat printre ucenicii Botezătorului Ioan. Petru nu era, deci, un „păcătos” în sensul obişnuit al cuvân­tu­lui.[4]

La fel au simţit şi colegii săi de lucru, Ioan şi Iacov, fiii lui Zeve­deu. Toţi au fost cuprinşi de o teamă sfântă în faţa Domnului. Pre­zenţa Domnului îi făcea să-şi simtă nevrednicia. Domnul cunoaşte inima lui Simon şi de aceea nu-l respinge, ci îl cheamă să-i urmeze Lui şi astfel să fie pururea cu El:

„Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.” (Lc 5, 10).

Aşa se întâmplă astăzi cu toţi creştinii care mărturisesc asemeni lui Petru: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”[5] cu alte cu­vinte:

„Nu sunt vrednic Doamne de darurile Tale căci nu sunt cum ar trebui să fiu.”.

Este vorba de o cunoaştere: „Cum ar trebui să fiu” şi o recu­noaş­tere: „Sunt păcătos. Este aici un paradox: atunci când ne recunoaştem ne­vrednicia, Domnul ne învredniceşte, ne face vrednici de Sine. Prin ur­ma­re, aşa ar trebui să se rugăm mereu: „Să ne învrednicească Dumne­zeu de Sine” şi de fapt spunem acest lucru în slujbele Bisericii:

„Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta (sau în ziua aceasta) fără de păcat a ne păzi noi.”.[6]

Dumnezeu este Cel ce ne cunoaşte inimile. Dar pentru ca Domnul Hristos să ia aminte la noi trebuie să învăţăm să fim smeriţi. Chiar şi atunci când împlinim poruncile lăsate de Dumnezeu, să zicem cum ne-a învăţat Domnul:

„Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netreb­ni­ce, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.” (Lc 17, 10),

şi să nu uităm că:

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.” (Iac 4, 6).

[1] In 1, 36.

[2] Lc 5, 1.

[3] In 21, 11.

[4] Prof. Alexandru Moldovan, Explicarea Cuvântului. Duminica a XVIII-a după Rusalii, în Logos, Luduş, Anul I, Nr. 29 / 2000, pp. 2 – 3.

[5] Lc 5, 8.

[6] Vecernia, în Ceaslov, p. 148.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Veniţi după Mine” (Marţi, Săptămâna a XII-a după Rusalii)
„Veniţi după Mine” (Marţi, Săptămâna a XII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...